17 Sep

Vizita Sf. Mucenițe Eufimia la Avva Paisie

Bătrânul Paisie se afla în curtea colibei sale, când a primit vizita unui fiu duhovnicesc. Gheronda rostea neîncetat, cu multă însuflețire: «Slavă Ție, Dumnezeule», iarăși și iarăși. La un moment dat, bătrânul i-a spus:

– Se poate netrebnici cineva și în înțelesul cel bun.

– Cine, Părinte?

– Stăteam liniștit în chilia mea când a venit și m-a uluit. Frumos petrec ei acolo sus!

– Ce se întâmplă, Părinte?

– O să-ți spun, dar să nu mai spui la nimeni.

Atunci i-a povestit următoarele: «Mă întorsesem din lume, unde ieșisem pentru o problemă bisericească. Marți, pe la ora 10 dimineață, eram în chilia mea și făceam Ceasurile. Aud o bătaie în ușă și o voce de femeie spunând: «Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri…». M-am gândit:

«Cum să fie o femeie în Sfântul Munte?» Cu toate acestea am simțit o dulceață dumnezeiască înlăuntrul meu și am întrebat:

 – Cine este?

– Eufimia, răspunde.

Mă gândeam, «Care Eufimia? Poate vreo femeie a făcut vreo nebunie și a venit în Sfântul Munte îmbrăcată în haine bărbătești? Acum ce să fac?» Bate din nou la ușă. Întreb: «Cine este?». «Eufimia», a răspuns din nou. Mă gândesc și nu deschid. A treia oară când a bătut, ușa, care era zăvărâtă pe interior, s-a deschis singură. Am auzit pași pe hol. Am ieșit repede din chilia mea și am văzut o femeie acoperită cu batic. Era însoțită de cineva, care semăna cu Evanghelistul Luca, care imediat a dispărut. Deși eram sigur că nu este o ispită, pentru că strălucea de lumină, am întrebat-o cine e.

– Mucenița Eufimia, răspunde.

– Dacă ești mucenița Eufimia, vino să ne închinăm Sfintei Treimi. Tot ceea ce fac eu, să faci și tu.

Am intrat în Biserică, am făcut o metanie spunând: «În numele Tatălui». Și ea repeta făcând metanie. «Și Fiului». «Și Fiului», a spus cu voce subțire.

-Mai tare, nu aud, am zis, și ea repeta mai tare.

ΕΥΦΗΜΙΑ-ΜΕΓΑΛΟΜΑΡΤΥΣ in

În timp ce se afla pe hol făcea metanii, nu spre Biserică, ci spre chilia mea. L-a început m-am mirat, dar mai târziu mi-am amintit că deasupra ușii, aveam o iconiță mică de hârtie, lipită pe lemn cu Sfânta Treime. După ce ne-am închinat și a treia oară –«Și Duhului Sfânt» – i-am spus: «Acum, să mă închin și eu la tine». M-am închinat, i-am sărutat picioarele și vârful nasului, pentru că am considerat că nu este cuviincios să o sărut pe față.

După aceea, Sfânta s-a așezat pe scăunel și eu pe un cufăraș și mi-a dezlegat nedumerirea pe care o aveam (în legătură cu o problemă bisericească).

Apoi mi-a povestit viața sa. Știam că exista o Sfântă Eufimia, dar nu cunoșteam viața ei. Când mi-a povestit despre chinurile sale, nu numai că le auzeam, ci parcă le și vedeam; le trăiam. M-am cutremurat! Vai! Vai! Vai!

– Cum ai răbdat astfel de chinuri? Am întrebat-o.

– Dacă aș fi știut ce slavă au Sfinții, aș fi făcut tot ce aș fi putut că să îndur chinuri și mai mari.

După această întâmplare, timp de trei zile nu am putut să mai fac nimic. Tresăltam de bucurie și slăveam neîncetat pe Dumnezeu. Nu puteam nici să mănânc, nici nimic altceva să fac… doxologie neîncetată.

Într-o epistolă a sa scria: «În toată viața mea nu voi putea să plătesc marea mea datorie față de Sfânta Eufimia, care în timp ce îmi era necunoscută și fără să aibă vreo îndatorire față de mine, mi-a făcut această mare cinste…»

După ce a povestit această întâmplare, bătrânul Paisie a adăugat cu smerenie că Sfânta Eufimia i s-a arătat, «nu pentru că aș fi vrednic, ci pentru că în aceea vreme mă preocupa o problemă care privea situația Bisericii în general, dar și pentru alte două motive».

Bătrânul era impresionat «cum a putut această femeie micuță și firavă să îndure atâtea chinuri? Să fi  zis că era una… (voinică și puternică), dar o mână de om era».

Pe când se afla în această stare de har, bătrânul Paisie a compus o stihire în cinstea Sfintei: «Cu ce cântări de laudă o vom încununa pe Eufimia, care s-a pogorât din cele de sus și a cercetat un monah vrednic de milă din Kapsala. De trei ori a bătut la ușă și a patra oară s-a deschis singură ca prin minune și a intrat cu slavă cerească, mucenița lui Hristos, închinându-se împreună Sfintei Treimi».

A mai compus și o Luminândă după «Cu ucenicii să ne suim…» care începea așa: «Eufimia, Mare muceniță, Preaslăvită a lui Hristos, te iubesc mult de tot, după Maica Domnului…». (Desigur acestea nu le-a compus spre a fi folosite la slujbe și nici el nu le psalmodia în public).

Împotriva obiceiului său, a mers din nou la Suroti, și le-a făcut pe monahii părtașe acestei bucurii cerești. Cu ajutorul și îndrumările sale, monahiile au pictat-o pe Sfânta, așa cum i s-a descoperit Părintelui Paisie.

agiaeufimia03 in

Bătrânul Paisie a lucrat cu multă măiestrie un negativ cu icoana Sfintei pe o matriță de oțel cu care apoi făcea iconițe pe care le împărțea închinătorilor ca binecuvântare, în cinstea Sfintei Eufimia. S-a străduit să facă prin tehnica gravurii degetele de la mâna stângă, după cum el însuși a spus: «M-am chinuit mult să-i fac mâna, dar după aceea am pus gândul cel bun: «Poate pentru că și eu am chinuit-o pe Sfânta».

Sursa: Ieromonáhou Isaák, Víos Gérontos Paisíou tou Agioreítou, pp. 224-228, editura Kalývis Anastáseos, Kapsála, Ágion Óros  2004.

sursa: http://www.pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.