31 Dic

Unde este Hristos?

nasterea-domnului_1

Cu ocazia marii sărbători a creştinătăţii, Naşterea Domnului, mass-media şi blogurile ne,,reamintesc” povestea stelei care i-a călăuzit pe magi de la Răsărit până la Betleem, la Împăratul care s-a născut în iesle. Auzim din nou părerile avizate ale specialiştilor (în cel mai fericit caz), ipoteze, discuţii cu privire la provenienţa şi natura acestui semn ceresc. Mit, minune, fenomen astronomic obişnuit, oare ce a fost? Şi, din nou, auzim diferite opinii cu privire la evenimentul care s-a întâmplat în urmă cu două mii de ani.

Cu toate acestea, nimeni nu poate să emită şi să susţină cu argumente solide o anumită teorie cu privire la acest fenomen. Astfel, singura variantă acceptabilă este cea susţinută de creştini: ,,fenomenul” apariţiei stelei nu poate fi explicat ştiinţific, ţinând exclusiv de domeniul credinţei. Însă, nu toţi sunt mulţumiţi cu această explicaţie. De altfel, după cum spunea şi vrednicul de pomenire Nikólaos Matsoúkas, profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic, ,,«cerurile spun slava Lui Dumnezeu» pentru aceia care cred…celor care nu cred, nu le spun nimic”.

În acest fel putem înţelege de ce tainele Împărăţiei Lui Dumnezeu sunt ,,pecetluite cu şapte peceţi”, şi, doar ,,celor cu minte de prunci”, a ales Dumnezeu să le descopere Taina Mântuirii. Iar despre ,,Pruncul de curând născut” nu a prins nimeni de veste, nici cei mai mari învăţaţi ai vremii, şi nici conducătorii de atunci. Cei care vin şi I se închină, sunt păstorii (cei simpli) şi magii, care au venit de departe ca să se închine Pruncului. Acestora li se descoperă ,,Răsăritul cel de Sus, Soarele Dreptăţii”. Cei simpli dar cu cugetare şi înţelepciune adâncă s-au învrednicit să fie martorii întrupării Adevărului.

În urmă cu mai multe decenii, o revistă teologică publica în preajma Crăciunului, povestirea lui Aléxandros Papadiamántis, Daruri risipite. În această povestire, un înger coboară din cer, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, aducând cu el daruri pe care să le dea celor care vor să le primească: o stea care să ,,lumineze” conştiinţa, viaţa, cea care face inimile să palpite, şi adierea, care să răcorească sufletele şi să le aducă liniştea. Însă, îngerul nu a găsit nici un om care să dorească se le primească. Nu a găsit pe nimeni, nici la casele cele mai bogate, nici la cele sărăcăcioase, făcute din pământ, nici în locurile în care oamenii merg să se distreze, nici pe străzi, nicăieri. Nu a găsit decât ipocrizie, josnicie, lăcomie, necuviinţă. Îngerul a mers mai departe şi a intrat într-o biserică. Dar, şi acolo nu a găsit decât oameni împătimiţi, iubitori de argint, veşminte scumpe şi strălucitoare. (În realitate, în revista cu pricina, această ultimă frază nu a fost publicată, ca să nu se scandalizeze cititorii). La sfârşit, îngerul a luat darurile şi a plecat de pe pământ dezamăgit, negăsind pe nimeni care să primească darurile pe care le adusese.

În afară de steaua de la Bethleem, zilele acestea, auzim, de asemenea, foarte multe cuvinte cu privire la semnificați sărbătorilor, multe predici şi discursuri, atât în biserici, cât şi în alte locuri publice. Se critică în modul cel mai dur – pe bună dreptate – consumismul care domină lumea în ultimii ani, lucru uşor de perceput mai ales în preajma sărbătorilor. Însă, lucrurile nu ar trebui să limiteze doar la atât. E nevoie de mai mult pentru a trăi Naşterea Lui Hristos-Dumnezeu aşa cum trebuie. Dacă participarea la viaţa Bisericii este considerată [de către noi] o obligaţie formală, încă un spaţiu ideologic, un loc de manipulare a oamenilor, cuvintele nu sunt de ajuns pentru a exclude superficialitatea consumismului. În acest sens, cuvintele lui Papadiamántis sunt profetice şi revelatoare.

De fapt, despre ce exagerări vorbim? Discursul Bisericii nu a fost niciodată unidimensional, în acest sens. De altfel, Iisus a propovăduit, mai întâi de toate, dragostea. De aici încolo, drumurile se despart. După cum spune şi Sfântul Ioan Hrisostom, Domnul ştia că, dacă ar fi ,,trasat” doar un drum, doar o cale pentru mântuire, mulţi ar fi ezitat să-L urmeze. De aceea a spus că există mai multe căi, însă toate conduc în acelaşi loc: în Împărăţia Cerurilor. Dacă cineva nu poate urma calea monahismului, poate să urmeze drumul căsătoriei. Şi dacă nu simte că acea căsătorie o să-i fie spre mântuire, să se căsătorească şi a doua oară. Dacă nu poate să câştige Împărăţia cu înţelepciunea, există şi drumul milosteniei. Dacă nici milostenia nu i se potriveşte, poate să încerce postul. În orice caz, cel care vrea să se mântuiască cu adevărat, va găsi mijlocul care i se potriveşte.

În mod similar, putem spune că Naşterea Domnului ne poate face să-L vedem pe Hristos sub chipul unui străin, sau al unui om fără adăpost, sau a unui bolnav ori a unui neputincios, dispreţuit de către toţi, care se găseşte în preajma noastră. Iar dacă nu putem ajunge până acolo, încât să-L vedem pe Hristos în persoana aproapelui, putem încerca, măcar, să ne deschidem sufletul şi să alungăm de acolo sărăcia necredinţei, ca să-i putem vedea pe cei din jur cu alţi ochi, cu ochii dragostei. Abia atunci vom înţelege Taina Întrupării, dar şi faptul că Dumnezeu nu este undeva sus, departe, indiferent faţă de problemele noastre și pedepsind neîncetat pe oameni. Atunci vom înţelege că El s-a născut om, s-a ,,îmbrăcat” cu firea noastră, ca să ne simtă şi să ne facă dumnezei după har. Vom înţelege că, neîncetat, El ne trimite steaua ca să ne lumineze sufletul şi conştiinţa, viaţa, ca să trăim veşnic, şi adierea mângâierii Lui, ca întru El să ne odihnim.

sursa: http://www.pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.