01 Mar

UN ALTFEL DE «MĂRŢIŞOR»-SF.MUCENIŢĂ EVDOCHIA

03_martie_01-evdochia.jpg

 

Sursa: www.razbointrucuvant.ro

Este 1 martie. Biserica a pregătit un mărţisor pentru toate femeile şi fetele. Acest mărţisor, această floare nepieritoare, această bucurie nestricată, această pătimire înnoitoare, această dulce răstignire este viaţa Sf. Muceniţei Evdochia.

Cine poate povesti întoarcerea sa către Hristos? Cine poate povesti viaţa sa cea veche, petrecută în desfrânări nenumărate, în bogăţie nedreaptă, în credinţa păgânească? Şi cine poate reda găsirea, de către acest suflet cu totul pătruns de lumea fărădelegii şi a păcatului, a lui Hristos? Cine poate povesti lepădarea de toate, de viaţa dinainte, de viaţa de aici, prin răstignirea împreună cu Hristos? Cine va putea povesti minunile sale, cu harul cel dumnezeiesc, cine va putea povesti viaţa sa de monahie? Cine poate povesti viaţa sa cea noua întru Hristos? Cine dintre noi, fraţilor, surorilor, va auzi vreodată de la Hristos acestea?:

“Fiică Evdochio, trezeşte-te şi stai în credinţă bărbăteşte, că a venit vremea ca să mărturiseşti numele Meu şi să preamăreşti slava Mea; iată ţi s-a gătit nevoinţa prin care să alergi. Vor năvăli asupra ta îndată nişte oameni înfricoşaţi ca nişte fiare, iar tu nu te tulbura şi nici nu te înspăimânta, că Eu voi fi cu tine împreună călător şi ajutător, întru toate nevoinţele şi ostenelile tale“.

Să luăm aminte la povestirea şi cântarea Sfântului Nicolae Velimirovici:

“Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrînată vestită. Dar apoi ea a plîns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei, în timpul vieţii ei desfrînate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi cîte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început pînă la sfîrşit. Curînd a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămînînd trează pînă în zori. Cînd s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-1 roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mîntuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, spre a a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mînăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvîrşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni. După treisprezece luni, obştea mănăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mănăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzând rîvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curăţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului. Cântare de laudă la Sfânta Evdochia Cea care femeie a păcatului mai înainte a fost, Mai apoi cu pocăinţa s-a îmbrăcat, Şi înaintea lui Dumnezeu În genunchi pururea a stat, La rugăciune cu lacrimi. Satan de furie a urlat Şi către ceruri necuratul glas şi-a ridicat: O Mihaile, cerescule arhanghel, Tu care grăieşti dreptatea, Nedrept către mine eşti- Căci staulul meu cu desăvârşire Tu mi-l goleşti! Şi încă şi pe ultima oaie mi-o răpeşti! Ce-ţi trebuie această preadesfrînată?! Eu în Hades am fost aruncat Şi pentru o mică nesupunere, acolo, în chinuri veşnice mă perpelesc! Dar ale acesteia păcate sînt adânci ca marea Care înghite tot ce se apropie de ea. Astfel grăieşte răutatea veche Cînd omul de bunătate vrea să se ţină, Ea pe tot omul care se căieşte îl învăluie în ispită. Dar Mihail, păzitorul penitenţei, Cu îngerii lui de Evdochia se apropie Şi sub a sa pază o acoperă. Cu răsuflarea lui, Mihail pe demoni departe îi alungă. O cîntare cerească atunci din ceruri se aude: Aşa binevoit-a harul lui Dumnezeu, Ca fiecare om ce de al său trecut se pocăieşte Să fie primit în braţele Tatălui, Şi iertare să primească. Pocăinţa întregii omeniri îi este adusă, Precum şi mîntuirea. Acestea două voinţa Domnului sânt, Milostivirea şi voia Lui. A Lui bună voire sfântă Pe a lui Satan rea-voire Cu desăvârşire o calcă”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.