16 Jul

Taina fratelui

www.doxologia.ro

Întreg mesajul lui Hristos are ca scop distrugerea barierelor, depășirea instinctului omului căzut, pentru ca acesta să se deschidă prezenței lui Hristos și să facă din fratele său o taină. Dar, de fapt, ce este o taină? Este un act al Sfântului Duh care-L face pe Hristos prezent, așa cum El ne-a făgăduit. Totdeauna există o legătură între noi și Persoanele divine: în botez, Duhul Sfânt ne altoiește în Hristos; în Euharistie, devenim un singur Trup împreună cu El; în Mirungere, primim darurile Duhului Sfânt prin care putem plini poruncile; prin pocăință, reintrăm în Trup dacă am ieșit din el; prin Sfântul Maslu redevenim mădulare sănătoase și sfinte dacă am fost bolnavi; prin Cununie, Hristos va deveni prezent în biserica de acasă; prin Hirotonie, se încheagă Trupul lui Hristos. În toate cazurile, totdeauna, prin harul Sfântului Duh, se realizează o întărire a Trupului lui Hristos și a relației persoanle dintre credincioși și Persoanele Divine.

Astfel, tainele se prezintă ca intervale de timp importante în relația noastră personală cu Hristos. Ele nu sunt evenimente de moment, căci durata Cununiei nu se limitează la durata săvârșirii Sfintei Taine, căci aceasta nu face decât să inaugureze prezența lui Hristos în viața familiei. Săvârșirea tainelor este un timp puternic, momentul cel mai evident al unei relații, care se întinde pe durata întregii vieți, între noi și Domnul. Astfel, puțin contează numărul tainelor, căci, de fapt, nu există decât una singură: cea a prezenței Cuvântului lui Dumnezeu printre credincioși, a lui Emanuel – Dumnezeu este cu noi – în sânul Bisericii, a lui Dumnezeu prezent în Trupul Său în mijlocul nostru.

În acest sens putem vorbi pe bună dreptate de taina fratelui: descoperirea, prin Duhul Sfânt, a prezenței lui Hristos în celălalt. Dumnezeu este prezent și ascuns în fiecare bolnav, în fiecare străin, în fiecare înfometat, în fiecare întemnițat. Sau, ca în parabola samarineanului milostiv, unde se inversează rolurile. Samarineanul, adică străinul – chiar ereticul – coboară de pe asinul său, toarnă vin și untdelemn și unge rănile celui căzut, îl duce și-l încredințează gazdei prin următoarele cuvinte: „ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, îţi voi da înapoi.” Prin aceste cuvinte Îl recunoaștem pe Însuși Domnul Iisus îngrijind omul rănit de tâlharii care nu sunt altcineva decât demonii.  Îngrijind bolnavii, intrăm în comuniune cu Hristos. Iar aceasta este o taină, pentru că Hristos este prezent.

Dar unde este lucrarea Duhului Sfânt? Duhul Sfânt este Cel care ne face să descoperim prezența lui Hristos în celălalt. Poate vă voi șoca, însă cred că este profund ortodox a spune că a primi Trupul și Sângele lui Hristos în fața altarului și a primi la masa ta un șomer algerian, sunt două acțiuni de aceeași natură. În ambele cazuri este vorba despre o unică taină, cea a prezenței lui Hristos în lume, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Care este legătura care unește taina din fața atarului cu taina fratelui? În timpul Sfintei Liturghii, înainte de a mărturisi Crezul, noi spunem: „Să ne iubim unii pre alții, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treimea ce de o ființă și nedespărțită”. Prima parte a frazei se situează în planul relației de iubire dintre frați; fără această relație, nu poate avea loc mărturisirea tainei Sfintei Treimi. Astfel, actul duhului care mărturisește Sfânta Treimie și legăturile inimii care împreunează credincioșii în iubire sunt absolut complementare.  Nu putem să mărturisim taina Sfintei Treimi fără a avea o experineță, cel puțin relativă, a iubirii fratelui; altfel, ne aflăm în minciună și în ipocrizie.

Regăsim astfel cei doi poli ai mesajului lui Hristos reluând textele fundamentale din Vechiul Testament: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Hristos unește aceste două porunci într-una singură. Astfel, nu putem separa, fără a cădea în erezie, în sensul cel mai profund al cuvântului, dimensiunea verticală de cea orizontală, taina de la altar de taina fratelui. Orice dihotomie între aceste două dimensiuni este o adevărată schizofrenie.

Neglijând taina fratelui, ajungem la ritualism, la un soi de estetism liturgic. Liturghia devine un refugiu, un moment de adunare: totul este frumos, ne aflăm stând ca și cum am fi în cer, dar puțin după aceea, acționăm ca și toți ceilalți. Taina de la altar fără taina fratelui este o blasfemie permanentă. Și invers, taina fratelui fără taina de la altar duce la același rezultat, căci aceasta nu întârzie să se răcească, să degenereze într-un activism: uităm că fratele este chipul lui Dumnezeu iar serviciul în slujba fratelui devine un fel de legislație socială. Din moment ce am separat taina de la altar de taina fratelui, răul a ieșit învingător.

Extras din cartea părintelui Cyrille Argenti, N’aie pas peur, Cerf/Le sel de la terre, 2002. 

traducere şi adaptare: Vlad Botez

sursa: http://www.pagesorthodoxes.net/

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.