28 Ene

Slava deșartă

Slava deșartă

Aleşii lui Dumnezeu nu se tem de nimic în lumea asta, decât numai de slava deşartă, care vine din uitarea morţii şi când se depărtează darul lui Dumnezeu.

Sfântul Ierarh Ioan Milostivul, când a ajuns Patriarh al cetăţii Alexandriei, a poruncit numaidecât ca să-i zidească mormântul, dar să nu-l acopere. Şi la orice sărbătoare, când se îmbrăca în veşminte luminate, avea rânduit un slujitor care trebuia să vină regulat la el în biserică şi să-i amintească despre mormânt, că adică stă neterminat şi când porunceşte ca să-l termine. Aşa l-a vestit pe sfântul, constant, în auzul celor de faţă, ori de câte ori era la slujbă. Aceasta o făcea dinadins, ca astfel, aducându-şi aminte de ceasul morţii, să nu se mândrească cumva pentru multa cinstire pe care o avea de la oameni sau pentru podoaba veşmintelor. Căci aleşii lui Dumnezeu nu se tem de nimic în lumea asta, decât numai de slava deşartă, care vine din uitarea morţii şi când se depărtează darul lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – HozevitulPentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 419)

doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.