25 Nov

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina(25 noiembrie)

httpv://www.youtube.com/watch?v=jgSn4piU8pU

SFÂNTA ECATERINA, CHIPUL ÎNȚELEPCIUNII LUMINATE DE SUS

httpv://www.youtube.com/watch?v=Bg3hKnx2Iww

 “Astăzi, când Sfânta Biserică o pomenește pe Sfânta Ma­re Muceniță Ecaterina, să vorbim despre înțelepciune.

Ecaterina era înzestrată cu o înțelepciune duhovnicească adâncă: ea i-a depășit pe cei cinci înțelepți în cugetarea des­pre DumnezeuExistă o înțelepciune lumească, la care referindu-se Sfinții Părinți spun: „Este mai bine să fii nebun“. Înțelepciunea lumească este de pildă atunci când mergi la biserică pentru că nu ai altceva de făcut sau când dai milostenie pentru că n-ai unde pune banii etc.

Pe vremea Sfântului Antonie cel Mare, s-au adunat odată părinții cei mai duhovnicești, căutând să afle care dintre virtuți este cea mai mare: credința, nădejdea, postul, smerenia sau altele? Și, după ce au dezbătut toată noaptea, Sfântul Antonie a luat cuvântul și a spus că fiecare virtute din cele pomenite este importantă, dar că cea mai mare, fără de care și celelalte își pierd valoarea, este dreapta-socoteală sau discernământul, adică înțelepciunea.

Înțelepciunea este necesară pentru a face fapte bune, bine primite înaintea lui Dumnezeu: dintre cele zece fecioare, la masa de nuntă au intrat doar cele înțelepte. Sfântul Pimen spune că unul taie un copac o zi întreagă, iar altul (înțelept) îl taie dintr-o dată. Când Sfântul Filaret, mitropolitul Moscovei, a fost rugat de frați să le trimită un monah ca egumen al mănăstirii, a răspuns că nu poate, deoarece nu are nici unul înțelept. Iată cât de importantă și de rară este această virtute.

Părinții duhovnicești spun însă că înțelepciunea poate fi dobândită. Ea se dobândește ca și știința: începând cu alfabetul și ajungând până la înțelegerile cele mai înalte. Pentru aceasta este necesar să citești mult, să discuți cu cei înțelepți. Înțelepciunea știe să vorbească și să tacă la timp. Înfrânarea este semn de înțelepciune. Cel mai înțelept dintre înțelepți este cel lipsit de răutate. Înțelepciunea este smere­nie, înțelepciunea este pacea cu aproapele. Dacă ești înțelept faci fapte de milosârdie, dai milostenie cu blândețe și cu dragoste. Înțelepciunea este gândul la moarte, este ale­gerea prietenilor, este dialogul cu oamenii de la care poți dobândi folos duhovnicesc, este citirea sfintelor cărți cu ru­găciune și smerenie. Înțelepciunea este a primi bolile și ne­cazurile cu smerenie.

Este important să faci totul cu chibzuință. Mai demult oamenii necărturari se mântuiau cu sfaturile părinților cu experiența duhovnicească. Acum, când astfel de părinți aproape că nu mai există, căutați îndrumare în scrierile sfin­teSfătuirea cu doi-trei oameni chibzuiți te va ajuta să iei hotărârea corectă.

Cel rău nu primește înțelepciune. Celor blânzi li se dă har. Cunoașterea lipsită de înțelepciune și smerenie îi este omului spre pierzare. Mulți învățați cunosc în amănunt structura lumii și a universului, dar despre sufletul lor nu știu nimic. Și din această cauză pier.

Toată viața străduiește-te să aduni înțelepciune. Să ai un îndrumător duhovnicesc experimentat, înțelept, și acela te va învăța cum să atingi mântuirea și să dobândești fericirea veșnică.

(din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Învățături și întâmplări minunate,Editura Sophia, 2011) sursa: www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.