01 Mar

SF.EFREM SIRUL-Plânsul de joi seara

PLÂNSUL DE JOI SEARA

 

Click to view full size image

 

 

Iată, iarăşi cad la uşa Stăpânului meu cu cucernicie, închipuindu-mă şi strigând cu frică. De folos îi este robului a nu fugi de mâinile stăpânului său după ce-a greşit lui ci mai vârtos a stărui lângă dânsul. Auzi, Stăpâne, suspinul meu şi, primeşte graiul cererii mele pe care îl aduc eu, păcătosul, cu cucernicie.

Varsă peste mine, ticălosul, măcar o picătura din nesfârşitul noian al îndurării Tale, ca să am puţină osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi. Căci dacă nu vei da lumina Darului Tău sufletului meu, nu voi mai putea să-mi cunosc păcătoşenia.
Vai mie, căci apucând înainte, păcatul a aflat loc de odihnă întru inima mea şi mă înnegreşte şi mă cufundă, silindu-mă pururea a-L întărâta pe Domnul Dumnezeu.
O, vai mie, ticălosul ! Cum nu mă înfrânez eu de focul cel nestins şi cum nu mă cutremur, eu de muncile cele veşnice!

Căci iată: a pus lege în mine şi fără întrerupere mă trage întru pierzare. Căci măcar că mă mustru adesea şi păcatele nu încetez să le mărturisesc, totuşi rămân cu sufletul întru cele rele.

Văzând nu văd, fiindcă păcătuiesc. Nu mă ostenesc cu sufletul ca, în adevăr, să mă îndrept, ci, zi cu zi şi fără întrerupere, pocăinţa mea o prihănesc. Rob sunt păcatului, şi nevrând fac răul, ca un ostăşit de păcat, lui mă supun. Şi putând a fugi de el, m-am făcut birnic lui, fiindcă l-am lăsat să ajungă împărat în mine.
Plătesc leafa trupului îngrijindu-mi patimile. Şi măcar că-mi dau seama că îi sunt rob, când mi se porunceşte de către el ascult fără întârziere, fug de mânia ce va să fie, dar ca un câine legat în fier mă supun în graba celui ce-mi porunceşte. Urăsc adică păcatul, fug de fărădelege, dar rămân în patimă, căci sunt robit. Ca un şiroi curg asupra mea patimile, ca o fântână adâncă se adună în mine îndemnurile lor. Înlăuntrul cugetului de multă vreme le-am unit cu mine şi nu îmi vine să primesc despărţire de ele. Mă sârguiesc să-mi schimb vrerea, dar iată că-mi stă împotrivă aşezarea cea dintâi a patimilor mele. Îmi ajută necontenit să mă îmbogăţesc în patimi şi datoria cea veche nu-mi îngăduie să o plătesc. Vreau să-i dau înapoi şi el îmi mai adaugă. Şi oricât ma-ş sili ca să plătesc dintr-însa, el adaugă necontenit tot altele, ca să-mi arate întruna ca din a lui plătesc. Şi văzând el că necurmarea datoriei mă pleacă pe mine să fiu ticălos, aşează în mine zilnic pofte noi şi mă face să uit patimile, ca să nu le mărturisesc. Mă întâmpină cu patimi străine, şi împlinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupră-mi şi necontenit descopăr că sunt dator.
Alerg la patimi ca la nişte prieteni şi, împrumutându-mă de la dânsele, le am ca nişte stăpâni. Şi cele pe care cu puţin înainte mă sârguiau ca să mă izbăvesc, iată că acum mă fac, printr-însele, rob desăvârşit vândut.

Mă chinuiesc să tai şi să rup legăturile lor şi iată că patimi noi mă cuprind şi mă ţin. Mă lupt şi mă ostenesc să scap întru totul de stăpânirea lor şi la apropierea de luptă mă simt şi mă descopăr un ecou al lor.

O, cumplită stăpânire în mine a legăturilor păcatului ! O, stăpânire a răului, a vicleanului balaur. Mă zbat să scap de el şi mai mult mă prinde, ba încă şi mintea mi-am vândut-o păcatului. De somn mă las cuprins, când vreau să lupt. Nici măcar să mă rog nu-mi îngăduie vrăjmaşul, ci ca într-o funie de aramă îmi ţine legată mintea şi voind să fug, nu lăsa legătura. Întemeind păcatul, tot mai adânc în mine trage zăvorul puternic pe uşa cunoştiinţei. Şi pentru ca nu cumva să se unească cu Dumnezeu, aşează drept paznic la uşă duhul rău . El mi-aduce mereu înainte tot felul de gânduri proaste, şi mă pleacă să cred că nu e judecată pentru dânsele, pentru că nimeni nu le ţine minte. Iar eu pun înainte oglinda cugetului şi ştiu că deasupra mea este spânzurata osândă. Cu aceasta mă ţine pe mine, cu aceasta mă leagă, cu aceasta mă vinde şi mă cumpără, cu aceasta îmi porunceşte să mă supun, după cum zice apostolul: " Iar omul cel trupesc vândut păcatului " (Romani). Căci păcatul, în trupul meu fiind, îmi stăpâneşte mintea şi sufletul, din pricina trupului pe care îl unelteşte şi-l necăjeşte mereu şi-l împilează. Nici a fugi nu poate, nici să mă ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat ! Şi orb, cel ce văd ! Ca un câine m-am făcut eu, omul. Şi eu, cel ce gândesc, m-am pogorât în rând cu necuvântătorele.
Miluieşte-te pe sine-ţi, o, suflete al meu ! Sârguieşte-te, înainte de despărţire, să nu ne încuiem afară împreună cu fecioarele cele nebune ! Căci nu le e cu putinţă a moşteni viaţa celor morţi în păcat. Şi nici a căştiga cununa alergării celei bune, celor ce au dormitat.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta  şi, după mulţimea îndurarilor Tale, şterge fărădelegea mea. Căci dacă mă vei ajuta să mă izbăvesc din ticăloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea să Te slăvesc ca pe Dumnezeul meu. Şi dacă numai Tu vei vrea, mă vei mântui! Şi numai dacă mă vei binecuvânta Tu, mă voi izbăvi.
O, Doamne Dumnezeule! Cred că poţi toate acestea şi nu deznădăjduiesc. Ştiu că după mulţimea îndurărilor Tale, vei curăţi mulţimea păcatelor mele. Ştiu că pe toţi i-ai miluit şi-i miluieşti pe cei ce se întorc către Tine din toată inima ! Mărturisesc că şi eu m-am îndulcit de Darul Tău, am păcătuit ca nimeni altul.
Tu, cel ce pe morţi i-ai sculat, ridică-mă pe mine, cel ce sunt mort cu păcatul.

Tu, cel ce pe orbi i-ai tămăduit, luminează şi ochii cei întunecaţi ai inimii melei Tu, cel care din gura şarpelui pe Adam l-ai izbăvit, trage-mă şi scoate-mă şi pe mine din noianul fărădelegilor mele.

Căci oaia Ta sunt şi mâncat de leu m-am făcut cu păcatele, dar fiu mă voi face, dacă mă voi tămădui cu darul Tău.

Lepădat m-am făcut ca un lepros, dar Tu, dacă vei voi, să mă curăţi ! Ştiu, vai, că întru cunoştinţă am păcătuit ! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieşte-mă şi pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecând, gonind oile Tale. Fiară era rupând oile Tale, dar păstor l-ai făcut cu darul Tău, tămăduind şi grijind oile Tale. Ştiu că el întru necunoştinţă a păcătuit. Dar pe mine, Doamne, cela ce cu cunoştinţă am greşit, miluieşte-mă cu darul Tău cel covârşitor ! Vai mie ! Mă sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva să mă ruşinez de dânşii pentru păcatele mele cele ascunse! Mă ruşinez de cei ce m-au născut pe mine. Ca văduva din Evanghelie, care supărând pe Judecătorul cu stăruinţa ei şi-a dovedit cererea, vreau să mă fac. Şi ca prietenul cel îndrăzneţ vreau să mă arăt către Tine, prea bunule şi singurul Stăpân, ca să întorci sufletul meu cel ce în păcat s-a robit. Acela pâine a cerut spre mângâiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneala cer. Acela hrană trupească a cerut, iar eu chemarea înapoi a sufletului cerşesc. Ascultă, ca un bun şi prea bun, glasul plângerii şi al lacrimilor mele şi întoarce-mă ca să fac rod bun de pocăinţă.

Răcoreşte-mi arşiţa conştiinţei mele, înnoindu-mă pe mine cel învechit cu patimile păcatului, ca, de robia acestora după ce mă voi izbăvi, să răsuflu cu uşurare văzduhul slobozeniei mele şi cu bucurie şi veselie să slăvesc bunătatea Ta!
Ştiu, o Stăpâne, că milostiv eşti, Doamne, şi voieşti ca să mă schimbi. Aştepţi cu nespusă bucurie şi bunătate rodul voirii mele. Şi gata eşti ca să mă miluieşti o, nemărginit de bunule Doamne ! Dar vrei să vezi aşezământul meu. Căci miluind, voieşti să mă înveţi. Şi iertându-mă, voieşti să mă câştigi părtaş al împărăţiei Tale.
Vai de simţirea mea ! Vai de ticăloşia mea ! O, grasul şi pământescul suflet ! O, inimă răzvrătită ! O, gură plină de amărăciune ! O, gâtlej, mormânt deschis ! Pentru ce nu-ţi aduci aminte o, suflete, de calea netrecută a despărţirii tale? Pentru ce nu te gândeşti către călătoria aceea? Pentru ce îţi tragi asupră-ţi pedepsele cele veşnice? Ce faci o, suflete, petrecând ca un animal fără de pricepere?

Vai, mie cum aleg întunericul mai mult decât lumina!

Cum pe plăcerea care astăzi este, dar mâine nu mai e, o iubesc mai mult decât bunătăţile cele veşnice şi negrăite.

Vai mie, cum voiesc, decât podoaba aceea în chipul soarelui, mai mult pe cea întunecată şi înnegrită s-o îmbrac.

Cum, decât împărăţia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinţa cea întunecată şi înnegrită a iadului eu, păcătosul, singur şi întru cunoştinţă voind să mă rănesc.
Vino-ţi în fire, suflete ! Teme-te de Dumnezeu! Slujeşte-L ! Slujeşte-I întru toate faptele bune, ca să nu primeşti din mâna Lui îndoite pedepse. Iubeşte pe Dumnezeul tău şi umblă în calea Lui cu dreaptă credinţă. Înţelege o, suflete, că veacul acesta se aseamănă locului de luptă al balaurului… Balaurul cel tare, negreşit se nevoieşte să biruiască. El se surpă şi e batjocorit de unii care vedem că se încununează prin înşelarea lui. Alţii prin amărăciunea pricinuită de el, veselia veşnică o dobândesc, alţii, prin plăcerea lor, amărăciunea vieţii veşnice vedem că o află. Unii, prin lepădarea de sine, pe diavol îl biruiesc. Iar pe alţii, care se înfăşoară în sine, cu înlesnire el îi biruieşte. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, războiul cu diavolul li se pare uşor. Dar celor ce iubesc lumea, războiul greu şi nesuferit le este.
Înţelege, suflete ticăloase, că bucuria veacului acesta şi desfătarea şi odihna lui, pline de scârbe şi amărăciune sunt. Iar necazurile şi răstignirile luptei bucurie negrăită şi viaţă veşnică pricinuiesc.

Întoarce-te, o, suflete ! Nevoieşte-te întru linişte! Că ceasul morţii şi al despărţirii să nu te prindă nepregătit. Înţelege o, suflet al meu, care îţi este chemarea. Cum îţi este priceperea, cum mergi, pentru cine şi până când? Toţi la sfârşitul lucrurilor celor pământeşti au sosit, deci sfârşitul va sosi şi la a ta neîngrijire.

Întoarce-te o, suflete, la Domnul! Întoarce-te cât mai ai timp!

Încredinţează-ţi viaţa cu hotărâre în mâinile lui Dumnezeu!

Lucrează cu El şi pentru El ! Şi pregăteşte-te ca să intri în a Lui slavă atunci când, din îndurare, va binevoi să te cheme la El, căruia i se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin


 

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.