14 Ene

RAIUL ŞI IADUL

PĂRINTELE RAFAIL NOICA ŞI "STRUCTURA VIEŢII DUHOVNICEŞTI"

ŢINE-ŢI MINTEA ÎN IAD ŞI NU DEZNĂDĂJDUI

(sursa: www.razbointrucuvant.ro)

Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este un cuvânt la care în ultimii ani am revenit din ce în ce mai mult şi vi-l propun, fraţilor şi surorilor mele, – nu pentru că suntem noi la nivelul Sfântului Siluan care a trăit cuvântul ăsta literal – dar [pentru ca] indică însăşi structura vieţii duhovniceşti, însăşi – hai să zicem – structura gândirii lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, cel puţin după cădere. Iad nu este [nu are fiinta in sine, nota noastra] fiindcă Dumnezeu nu a făcut iad, dar noi ni l-am făcut. Şi acum n-avem altă cale decât să fim realişti – şi aici parafrazez pe „ţine-ţi mintea în iad” – [adică] să nu încercăm să scăpăm altundeva, să credem [ca putem scăpa], să evadăm, nu ştiu ce. Nu putem, nu se poate! NU SE POATE! Dar asta nu înseamnă că suntem pierduţi. Şi asta pentru crizele de deznădejde sinucigaşă ale celor care trec prin asta. Nu e nevoie! Fiindcă biruinţa e deja câştigată!

(din conferinta http://static.delicious.com/img/play.gifCriza in Biserica sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003)

Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“. Şi să ştiţi că Dumnezeul nostru nu interzice! Nu este interzis să deznădăjduim. Ce vrea să zică Dumnezeu este că… nu-i nevoie. Dumnezeuare destulă putere ca să ne scoată din orice iad. Hristos chiar înainte să se pogoare, literal, în iad cu sufletul a zis ucenicilor: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“. Şi nu numai că are puterea să ne scoată, dragostea Lui are voinţa de a ne scoate, dragostea Lui nu poate să ne lase în iadDestul nouă să nu deznădajduim, adică să nădăjduim în mila lui Dumnezeu, destul nouă să ne predăm Lui Dumnezeu în momentele noastre ale celei mai cumplite deznădejdi. Şi în sensul ăsta vă propun şi cuvântul ăsta al Părintelui Siluan: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“.

Ce inseamna „ţine-ţi mintea în iad“? Fii realist! Ăsta eşti! Dar nu deznădăjdui, că Dumnezeu nu acolo te va lăsa. Dragostea lui Dumnezeu nu poate să nu te audă dacă te rogi Luinu poate să te lepede dacă încă nădăjduieşti în El. Cu ce obraz să nădăjduieşti? Cu nici unul! Doar aşa, fiindcă Dumnezeu e bun. Asta este pentru culmile deznădejdii. Când nu avem deznădejdea asta, continuăm să ne ţinem mintea în iad, să ne osândim pentru păcatele pe care le vedem, să ne spovedim şi toate cele care ni le-a rânduit Dumnezeu spre mântuire. Toate astea sunt [parte integrantă din – nota noastra] “cultura filocalică“. Mă iertaţi! Le “împroşc” un pic acuma… N-am o rânduială, n-am un cuvânt mai sistematizat, dar cred că este mai important să trăim, poate aşa, mai [mult] din ce ne dă Domnul, să zicem, câteva clişee, dacă vreţi, de la dreapta şi de la stânga, decât să sistematizăm. Căci sistematizarea până la urmă este tot un element al morţii. Cuvântul viu curge altfel.

Poate că expresia cu care culmină cultura filocalică este tocmai cuvântul care s-a dat de către Domnul Sfântului Siluan: „Ţine-ţi minte în iad şi nu deznădăjdui. Cred că nu există frumuseţe mai desăvârşită decât această dragoste dumnezeiască, în care oricât de păcătos ar fi omul, oricât de îndepărtat de Dumnezeu, [Acesta] încă nu îl părăseşte. Ba mai mult, Însuşi Dumnezeu face toate cele pentru mântuirea omului. Însuşi Hristos a luat asupră-Şi canonul cel aspru al morţii, pe care şi l-a însuşit Adam prin neascultare şi prin lepădare de Dumnezeu.

(din conferinta de la Bucuresti din nov. 2002 a parintelui Rafail, “Pentru ce ne pregateste Filocalia)

Note:

Extras din comentariile pe marginea materialului prezentat mai sus, pe pagina

www.razbointrucuvant.ro

pe 14 Mar 2008 la 11:51 #robert

Observ ca sunt doua pareri cam opuse despre ce inseamna iadul.

Este primul, cel “traditionalist” in care iadul e un loc pregatit initial demonilor, ajungand dupa cadere si oamenii acolo. Majoritatea parintilor Bisericii Ortodoxe au vorbit de grozaviile acelui loc in care nici cu gandul n-ai putea sta.

Al doilea curent, mai “nou” este cel al iadului inteles de intelectuali, ca o “stare a sufletului”, in care omul ramane blocat daca nu se indreapta pana la moarte, si care dupa moarte aduce o suferinta sufleteasca de neimaginat.

Din aceasta a doua conceptie dispar dracii cu furcile, balaurii, raurile si prapastiile cu foc, cazanele de pucioasa, etc, etc, toate aceste grozavii povestite de sfintii parinti. El e descris ca o stare de repros al constiintei, in care “te doare sufletul”.

Mi se pare mie sau cele doua opinii sunt total contrare ?

Este cineva care sa lamureasca aceste diferente de opinii ?

pe 14 Mar 2008 la 13:37 #admin(razbointrucuvant)

Nu este nicio contradictie la mijloc. Pentru a pune problema corect, este bine sa stim cum era infatisat Iadul de Sfintii Parinti. Si nu era infatisat sub forma cazanelor sau a dracilor cu furci. Aceste reprezentari populare (sau pentru intelesul oamenilor mai simpli, sa zicem) au utilitatea lor, dar ele nu reproduc realitatea Iadului. Asa cum in Biserica nu putem infatisa Raiul si ingerii decat in unele forme iconice, asa si Iadul poate fi reprezentat sub forma ingerilor intunecati si inarmati cu instrumente de tortura.

Sfintii Parinti, urmand Mantuitorului, vorbesc despre focul nestins si viermele neadormit. Dar asta inseamna ca trebuie sa luam la propriul cunoscut noua (adica literal) aceste stari de iad? Nu, pentru ca e vorba de realitati ale vesniciei, nu ale acestui timp sau acestei lumi. Iadul, apoi, nu este un loc pregatit dracilor si urmatorilor lui. Adica, din acel loc ar lipsi Dumnezeu? Evident ca nu, ar fi o erezie sa afirmam asta. Iadul este, atunci, starea la care se condamna singuri ingerii cazuti si urmatorii lor, prin faptul ca urasc pe Cel ce pretutindenea este. Si atunci, Dumnezeu, care foc este, devine pentru acestia focul cel nestins. Iar constiinta, sadita de Dumnezeu in persoana omului, devine viermele cel neadormit…Iar acestea sunt invatatura a Bisericii Ortodoxe. Deci nu e nicio inovatie, iar parintele Rafail Noica nu este in niciun caz un reprezentant al “intelectualilor” care reformeaza invatatura Bisericii, ci un ucenic fidel al Parintelui Sofronie si al Sf. Siluan Athonitul.Iadul nu este totusi o simpla “durere a sufletului”, ci un chin de nedescris si de neimaginat al intregii fiinte, suflet si trup.

Contradictie exista, in schimb, intre linia origenistilor care afirma ca Iadul nu ar fi vesnic, si linia traditionala, a adevarului de credinta, reprezentat aici de pr. Rafail, care afirma ca Iadul e vesnic…



 

Comments are closed.