25 Abr

Profetul Zaharia și trădarea lui Iuda

Toate Evangheliile consemnează trădarea lui Iisus de către Iuda, Marcu și Luca redând oferta lui Iuda a-L vinde pe Iisus preoților (Luca 22, 4), față de care ei se arată bucuroși, promițându-i bani (Marcu 14, 10-11; Luca 22, 4 -6; cf. Ioan 13, 18-30). Numai Matei îl înfățișează pe Iuda întrebându-i pe arhierei cât de mult erau dispuși să-i ofere pentru acest lucru:Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi (Matei 26, 14-15).

11095580_879045445489484_28927680024502339_n

O trădare anunțată

Răspunsul imediat al arhiereilor la solicitarea lui Iuda, marcat de fraza „iar ei i-au dat treizeci de arginţi”, este foarte asemănător cu o expresie care se găsește în capitolul 11 al cărții profetului Zaharia: Atunci a grăit Domnul către Mine: «Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei». Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar (Zaharia 11, 13).

Pentru a înţelege cuvintele profetului trebuie să ne raportăm la întregul context al capitolului 11, în care se vorbeşte de păstorul cel bun care, pentru munca sa, aşteaptă răsplata binemeritată de la stăpânii săi dar în schimb, primește o sumă derizorie de treizeci de arginți, care trebuia plătită unui om, al cărui sclav fusese împuns de un bou (Ieșirea 21, 32).

Păstorii răi și Păstorul cel Bun

Profetul face mai întâi o paralelă între păstorul cel bun şi păstorul cel rău, în ideea de a-i prezenta cititorului gravele evenimente ce se vor derula în cetatea Ierusalimului din cauza respingerii Bunului Păstor. În chip metaforic, locuitorii Ierusalimului sunt asemănați diferitor copaci (cedri, chiparoşi şi stejari) care vor pieri cu toţii în vremea mâniei Domnului.  Evident că aici este o aluzie la liderii politici şi religioşi care, asemenea unor ciobani, nu vedeau în oamenii de rând ai poporului decât doar nişte simple oi de junghiat (Zaharia 11, 4). Respingând pe Păstorul cel Bun, ei şi-au ales păstori după poftele inimii lor dar ei vor muri toţi trei într-o singură lună (Zaharia 11, 8). Unii comentatori, având în vedere scrierile istoricului Iosif  Flavius, consideră că acești trei lideri, descriși de istoric ca fiind extrem de răi, au murit în decurs de o lună, în timpul cuceririi Ierusalimului, în anul 70.

Folosind un limbaj ironic, Dumnezeu îi poruncește profetului să arunce în vistieria templului „preţul acela scump” cu care a fost preţuit de ei, lucru pe care profetul îl duce la îndeplinire. Ironia din Zaharia 11 este transferată în contextul Evangheliei după Matei. În contextul său, plata celor treizeci de monede de argint către Zaharia reflectă evaluarea negativă a slujbei sale de către negustorii de oi, adică de către liderii lui Israel. În cadrul Evangheliei, când Iuda le cere preoților să stabilească un preț pentru capul lui Iisus, ei cântăresc același număr de monede de argint. Așadar, în ambele povestiri, slujirea reprezentantul lui Dumnezeu este respinsă de către liderii religioși ai Israelului și în ambele, monedele sunt aruncate înapoi în templu (Zaharia 11, 13; Matei 27, 5).

Sarcasmul expresiei atrage atenția asupra valorii inadecvate pe care negustorii de oi au pus-o pe acțiunile păstorilor. Aruncarea argintului în casa Domnului indică disprețul păstorului pentru plată și, de asemenea, transmite noțiunea de judecată divină. La fel ca și în Ieșirea 32, 19, unde Moise a aruncat cele două table ale legământului, cu scopul de a reprezenta ruperea legământului și judecata lui Dumnezeu, acțiunile păstorului reprezintă anularea legământului Domnului cu Israelul.

Preţul celui neprețuit

Profeția legată de banii aruncați pentru olar s-a împlinit atunci când Iuda, mustrat de conștiință, și-a dat seama că a vândut sânge nevinovat și a aruncat în vistieria templului cei treizeci de arginţi, prețul pe care îl cerea Legea pentru un sclav împuns. Cu același preț a fost apreciat și Hristos, slujitorul lui Dumnezeu, împuns cu sulița, ca împlinire a unei alte proorocii a lui Zaharia: Îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns (Zaharia 12, 10).Cu acest preţ a fost cumpărată Ţarina Olarului pentru a-i îngropa acolo pe cei străini. Fiind bani necuraţi nu puteau fi puşi în templu pentru a nu aduce în stare de necurăţie tot tezaurul acestuia: Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi (Matei 27, 6-8).

Faptul că Sfântul Evanghelist Matei pune această profeție pe seama lui Ieremia (Matei 27, 9) a dat naștere la multe comentarii contradictorii. Unii cred că ar fi fost vorba de o eroare a Evanghelistului, dar cea mai pertinentă explicație pare să fie aceea că Sfântul Matei a scris în limba aramaică ,,bejad nebiia” (prin mâna profetului), dar cel care a tradus textul a confundat litera „d” cu litera „r”, care sunt foarte asemănătoare ca formă și astfel, în loc de,,bejad” a citit ,,bejar” și a văzut în acest cuvânt o prescurtare a numelui lui Ieremia.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.