24 Oct

Preotul Constantin Sârbu – dăruire şi har

PREOTUL MĂRTURISITOR CONSTANTIN SÂRBU: “Cât mai aveți preoți, cercetați-i și împărtășiți-vă!”

10 ianuarie 1905, Tg.Bujor – Galaţi – † 23 octombrie 1975, Bucureşti

Părintele Constantin s-a născut într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie necăjită de ţărani. A rămas orfan de mic şi a fost crescut de bunica sa, o femeie foarte săracă dar credincioasă, care i-a sădit din pruncie în suflet dragostea de Biserică. Pronia lui Dumnezeu l-a purtat pe tânărul Constantin prin aspre încercări – sărăcie, lipsuri, muncă istovitoare pentru a se întreţine – până a ajuns să termine Seminarul şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După evlavioasa lui bunică, cel ce şi-a pus adânc amprenta duhovnicească asupra sufletului său a fost părintele Toma Chiricuţă de la biserica Zlătari din Bucureşti, mare predicator şi duhovnic iscusit, care crease un adevărat curent duhovnicesc în capitală. La biserica din Zlătari, sub înrâurirea părintelui Chiricuţă, tânărul Constantin face, în perioada studenţiei, ucenicia slujirii lui Hristos în Duh şi Adevăr. Nu peste multă vreme, primeşte Sfânta Taină a Preoţiei, după care sufletul său însetase din pruncie.

Amintindu-şi de hirotonie, părintele Constantin povestea:

„Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.

Şi, într-adevăr, nu s-a mai temut de nimic. Cu râvnă arzătoare şi-a început misiunea, fiind de tânăr o flacără de rugăciune, un iscusit sfătuitor şi un bun organizator. Ctitoreşte cu osârdie biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Bariera Vergului, loc ce devine în scurt timp un focar de spiritualitate şi cultură în Bucureştiul acelor ani. După moartea timpurie a soţiei, părintele Constantin se dăruieşte cu toată puterea sufletului slujirii lui Hristos, fapt ce nu putea fi pe placul regimului ateu din ţară.

Este arestat în 1954 şi condamnat pentru activitate anticomunistă. După opt ani de temniţă grea, la Jilava, Poarta Albă, Gherla şi Aiud, primeşte încă doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de unde este eliberat în 1964.

Revenit în „libertate”, părintelui Sârbu i se repartizează, după multe tergiversări, o bisericuţă ruinată, părăsită de multă vreme. În câţiva ani, cu evlavie şi pricepere, părintele înnoieşte biserica, o împodobeşte şi face din ea biserica Sapienţei de astăzi.Oamenii, la început neîncrezători, sunt repede câştigaţi de dăruirea şi dragostea părintelui – astfelse adună în jurul său o comunitate duhovnicească vie, o adevărată familie în duh.

Însă lucrarea spirituală a Părintelui Sârbu „ameninţa grav” ordinea statului ateu; atunci, vrăjmaşii Bisericii i-au cerut să-şi aleagă modul în care vrea să moară. S-a hotărât în cele din urmă ca părintele să se sfârşească într-un spital, în timpul unei operaţii, ca totul să pară cât mai firesc şi… umanitar.

Aşa s-a săvârşit din viaţă preotul mărturisitor al credinţei Constantin Sârbu, mutându-se în ceata sfinţilor rugători pentru întoarcerea la Hristos a neamului românesc.

Din articolul apărut în nr. 21 din “Familia Ortodoxa”, în redactarea măicuțelor de la Mănăstirea Diaconești

Sursa: www.razbointrucuvant.ro 

Mai puteți citi despre părintele Constantin Sârbu http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/23/pomenirea-unui-preot-martir-pilda-de-slujire-desavarsita-pr-constantin-sarbu/ ;http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/22/preotul-marturisitor-constantin-sarbu-aveti-grija-ca-vor-veni-timpuri-grele/

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.