27 Jul

Pomenirea Sfântului Mucenic Pantelimon(27 iulie)

httpv://www.youtube.com/watch?v=RxM9O-ererA&feature=player_embedded

Pantelimon

Pomenirea Sfântului slăvitului, marelui Mucenic și tămăduitor Pantelimon

Sfântul și slăvitul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a născut la Nicomidia din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, o creștină; aceștia i-au dat numele de Pantoleon. Încredințat spre educație  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale intr-atât incât împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular. Cum tânărul trecea în fiecare zi în fața casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Părinte ghici după ținuta lui  calitatea inaltă a  sufletului său și îl învită într-o zi să intre și începu să îl învețe că știința medicală nu poate aduce decât slabă ușurare naturii noastre suferinde și sortită morții și că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit să ne aducă Mântuirea, fără leacuri și fără plată. Cu inima bătând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânărul Pantoleon începu să îl viziteze regulat pe Sfântul Ermolae și fu inițiat de el în Tainele credinței. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, mort după ce fusese mușcat de o năpârcă. Judecând că momentul venise să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, el chemă în ajutor Numele lui Hristos și pe dată copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alergă la Ermolae și, plin de bucurie, ceru să primească fără intârziere Sfântul Botez. Rămase apoi în preajma bătrânului Sfânt pentru a se bucura de învățăturile lui și nu mai reveni acasă decât în a opta zi. La întrebările tatălui său neliniștit el răspunse că rămăsese la palat, ținut de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstrând încă secretă convertirea lui, el arăta în același timp o adâncă preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatăl său de zădărnicia închinării la idoli.

După o vreme fu adus la senator un orb care îl implora pe Pantoleon să îl vindece, căci își pierduse zadarnic toată averea pe la doctori. Încrezător în Hristos, care sălășluia de-acum în el cu putere, tânărul confirmă în fața tatălui său uimit că avea să îl vindece prin harul Stăpânului său. Făcu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos și pe loc bărbatul își recăpătă vederea, nu numai a ochilor trupului ci și ai sufletului, căci el înțelese că Hristos îl vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios, care nu după multă vreme adormi în pace.

Pantoleon împărți atunci moștenirea sa săracilor, eliberă sclavii și se dedică și mai vârtos îngrijirii bolnavilor cărora nu le cerea în schimb decât să creadă în Hristos, cel venit pe pământ pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slăvit printre Sfinții Doctori fără de arginți). Ceilalți doctori din Nicomidia începură să fie invidioși pe el și cum el îngrijise pe un Creștin care tocmai fusese chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunța la Maximian. După ce le-a ascultat  cu tristețe plângerea împotriva protejatului său, împăratul îl convocă pe cel care fusese mai înainte orb și îi puse întrebări despre ce mijloace folosise Pantoleon ca să îi redea vederea. Precum orbul din naștere din Evanghelie, omul răspunse cu simplitate că Pantoleon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și că această minune îi adusese adevărata lumină, aceea a credinței. Furios, împăratul ceru să i se taie capul pe dată și trimise oameni să îl găsească pe Pantoleon. Când Sfântul se afla înaintea lui, îi reproșa că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase și îl acuză că îl insultă pe Asclepios și pe ceilalți zei prin credința sa în Hristos, un om mort crucificat. Sfântul îi răspunse că atât credința cât și mila față de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor și onorurilor acestei lumi de deșertăciune și pentru a-și întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl pună la încercare. Fu deci adus un paralitic, asupra căruia preoții păgâni spuseră incantațiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt. Cum eforturile lor rămăseră fără efect, Pantoleon își înălța rugăciunea către Dumnezeu și luând pe paralitic de mână, îl ridică în Numele lui Hristos. Numeroși păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoții păgâni insistau pe lângă împărat să fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian îi amintea chinurile la care cu câtva timp în urmă fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon răspunse că dacă un bătrân făcuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau să se arate curajoși în încercări. Nici măgulirile nici amenințările neputând să îl facă pe Pantoleon să își schimbe atitudinea, tiranul îl încredință torturii. Legat de un stâlp, trupul îi fu sfâșiat cu gheare de fier apoi rănile îi fură arse cu făclii aprinse. Dar Hristos, apărut Sfântului Mucenic sub chipul părintelui său spiritual, Sfântul Ermolae, îi spuse : “Nu te teme, copilul meu, căci sânt cu tine și îți voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine”. De îndată torțele se stinseră iar rănile Sfântului fură vindecate.  Apoi, fie scufundat  în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, în toate încercările Domnul îl însoțea și îl păzea nevătămat. După aceea fu aruncat fiarelor sălbatice, dar și acolo Hristos îl apăra iar animalele veniră gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cât privește împăratul, rămânând el mai sălbatec decât niște animale fără rațiune, dădu ordin ca Sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuțite ce urma să fie lăsată să se rostogolească de pe o înălțime în fața întregului oraș adunat. Din nou Domnul interveni în chip minunat. Îl eliberă pe slujitorul său de legăturile lui iar roata strivi în rostogolirea ei un mare numar de necredincioși.

Cum Maximian îl întreba de unde avea o asemenea putere și cum ajunsese el la Credința Creștină, Pantoleon îi arătă unde se ascundea Ermolae, căci Dumnezeu îi făcuse cunoscut că venise vremea, pentru el și stăpânul său, să-L mărturisească și să își găsească în Muceninicie desăvârșirea. După moartea preamărită a Sfântului Ermolae și a celor împreună cu el, tiranul îl aduse din nou pe Pantoleon și pretinzând că mucenicii se supuseseră, încercă să îl convingă să se închine idolilor, dar preafericitul ceru să îi vadă. Suveranul răspunse că îi trimisese în misiune într-un alt oraș iar Pantoleon îi replică : “Ai spus adevărul fără să vrei, mincinosule, căci ei sânt acum în Ierusalimul ceresc!”. Constatând că nu va putea să îl clintească din credința sa, Maximian dădu atunci ordin ca Pantoleon să fie decapitat  iar trupul să îi fie aruncat în foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul execuției, în afara orașului, dar în momentul în care călăul își agita spada, aceasta se topi precum ceara se topește în foc. În fața acestei minuni, soldații care erau de față îl mărturisiră pe Hristos. Pantoleon îi indemna însă să își îndeplinească datoria și mai spuse o ultimă rugăciune. Un glas de sus îi răspunse : “Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sânt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care înseamnă “prea milostiv”). El își întinse grumazul iar când capul îi căzu, curse lapte din gâtul lui, trupul său deveni alb ca zăpada iar măslinul uscat de care fusese legat înverzi din nou pe dată și rodi cu fructe din belșug. Soldații, cărora li se dăduse ordin să ardă trupul Sfântului, îl încredințară credincioșilor care îl îngropară cu pioșenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul și se duseră să propovăduiască Vestea cea Bună și în alte locuri.

De atunci, Moaștele Sfântului Pantelimon nu au încetat să savârșească vindecare și să aducă harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor și trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Τὸν καιρὸ ποὺ τὰ μαῦρα σύννεφα τῆς εἰδωλολατρείας σκέπαζαν ἀπειλητικὰ ὅλη τὴν οἰκουμένη, στὰ τέλη δηλαδὴ τοῦ τρίτου αἰώνα μετὰ Χριστόν, γεννήθηκε στὴ Νικομήδεια τῆς Μικρᾶς Ἀσίας ὁ Ἅγιος μεγαλομάρτυρας Παντελεήμων. Τὴν ἐποχὴ ἐκείνη αὐτοκράτορας τῆς Ρώμης ἦταν ὁ φοβερὸς διώκτης τῶν Χριστιανῶν, ὁ Μαξιμιανός.

Ὁ πατέρας του λεγόταν Εὐστόργιος καὶ ἦταν εἰδωλολάτρης ἀξιωματοῦχος, μέλος τῆς συγκλήτου. Ἡ μητέρα του λεγόταν Εὐβούλη καὶ ἦταν θερμὴ Χριστιανή. Τὸ ὄνομα ποὺ ἔδωσαν στὸ παιδί τους ἦταν Παντολέον.

Ὁ Παντολέον ἦταν πολὺ ἔξυπνος, εὐγενικός, ἐπιμελής, ταπεινὸς καὶ πράος, γεμάτος ἀρετή, παρ’ ὅλο ποὺ ἀκόμη δὲν εἶχε βαπτιστεῖ Χριστιανός. Ὅταν μεγάλωσε, ὁ πατέρας του τὸν παρέδωσε σ’ ἕνα φημισμένο γιατρό, τὸν Εὐφρόσυνο , γιὰ νὰ τοῦ διδάξει τὴν ἰατρικὴ ἐπιστήμη. Σὲ λίγο καιρὸ ὁ Παντολέον ξεπέρασε ὅλους τους συνομήλικούς του στὴν μόρφωση καὶ ὅλοι μιλοῦσαν μὲ θαυμασμὸ γιὰ τὸ χαρακτήρα του. Ὁ ἴδιος ὁ αὐτοκράτορας, μαθαίνοντας γιὰ τὴν ἀρετὴ καὶ τὴν ἐξυπνάδα του, τὸν προόριζε γιὰ νὰ γίνει γιατρὸς στὸ παλάτι, ὁ γιατρὸς τῶν ἀνακτόρων.

Τὸν ἴδιο καιρὸ ὁ γέροντας ἱερέας τῆς Νικομήδειας Ἐρμόλαος, φωτισμένος ἀπὸ τὸ Ἅγιο Πνεῦμα κάλεσε στὸ σπίτι ποὺ κρυβόταν τὸν Παντολέοντα γιὰ νὰ τὸν γνωρίσει. Ἀφοῦ συνομίλησαν γιὰ πολλὴ ὥρα, ὁ Ἐρμόλαος κατενθουσιάστηκε ἀπὸ τὶς ἀρετὲς ποὺ κοσμοῦσαν τὸ νέο καὶ ἀποφάσισε νὰ τοῦ γνωρίσει τὴν πίστη στὸ Χριστό. Ἔτσι ἀναπτύχθηκε ἀνάμεσά τους μιὰ ἄριστη πνευματικὴ σχέση. Ὁ Παντολέον ἐπισκεπτόταν καθημερινὰ τὸν Ἅγιο Ἐρμόλαο καὶ ἀπολάμβανε τοὺς Χριστιανικούς του λόγους. Στερεωνόταν ἔτσι, σιγὰ – σιγὰ,  στὴν ἀληθινὴ πίστη.

Ἕνα ἐντυπωσιακὸ γεγονὸς κάνει τὸν Παντολέοντα νὰ πάρει τὴ σοβαρὴ καὶ γενναία ἀπόφαση νὰ δεχθεῖ τὸ Ἅγιο Βάπτισμα, νὰ γίνει Χριστιανός. Ἐνῶ περπατοῦσε στὸν δρόμο συνάντησε ἕνα παιδὶ ποὺ τὸ δάγκωσε μία ὀχιὰ καὶ πέθανε. Λέει λοιπὸν στὸν ἑαυτό του: Θὰ προσευχηθῶ στὸ Χριστὸ νὰ ἀναστήσει αὐτὸ τὸ παιδὶ καὶ ἂν πράγματι τὸ παιδὶ ἀναστηθεῖ, ἐγὼ πιὰ δὲν ὑπάρχει λόγος νὰ καθυστερῶ τὴν βάπτισή μου, θὰ γίνω Χριστιανός, θὰ πιστέψω ὅτι ὁ Χριστὸς εἶναι ὁ Θεὸς ὁ ἀληθινός, ὁ Σωτήρας τοῦ κόσμου. Αὐτὰ σκέφτηκε καὶ προσευχήθηκε θερμὰ στὸν Κύριο. Ἀμέσως τὸ παιδὶ ζωντάνεψε καὶ τὸ φίδι πέθανε.

Γεμάτος χαρὰ ὁ Παντολέον τρέχει στὸ γέροντα Ἐρμόλαο, τοῦ διηγεῖται τὸ θαῦμα καὶ τοῦ ζητᾶ νὰ τὸν βαπτίσει. Καὶ ὁ Ἐρμόλαος, ἐπειδὴ γνώριζε ποιὸς ὁδηγεῖται στὴν τελειότητα, γεμάτος συγκίνηση ὁδήγησε στὸ φωτισμὸ τοῦ Θείου Βαπτίσματος τὸν Παντολέοντα.

Ἀπὸ τότε ὁ Παντολέον ἔγινε ἀνάργυρος ἰατρός. Θεράπευε μὲ τὴ δύναμη τοῦ Ἰησοῦ Χριστοῦ τοὺς ἀσθενεῖς, χωρὶς νὰ παίρνει καθόλου χρήματα. Ἀκόμη, ὅταν εὕρισκε φτωχοὺς τοὺς βοηθοῦσε ποικιλότροπα, δίνοντάς τους χρήματα καὶ ἄλλα ἀναγκαῖα εἴδη. Ἕνα ἀπὸ τὰ πιὸ ἐντυπωσιακὰ θαύματα τοῦ Ἁγίου ἦταν ἡ θεραπεία ἐνὸς τυφλοῦ, μὲ τὴ δύναμη καὶ πάλι τοῦ παντοδύναμου Θεοῦ μας, τοῦ Χριστοῦ.

Οἱ θαυμαστὲς θεραπεῖες τοῦ Ἁγίου προκάλεσαν τὸ θαυμασμὸ τῶν κατοίκων τῆς Νικομήδειας, ἀλλὰ καὶ τὸ μίσος καὶ τὸ φθόνο τῶν ἄλλων ἰατρῶν τῆς πόλης. Οἱ τελευταῖοι κατάγγειλαν τὸν Παντολέοντα στὸν αὐτοκράτορα Μαξιμιανό, τὸν φοβερὸ αὐτὸ διώκτη τοῦ Χριστιανισμοῦ.

Ὁ Μαξιμιανὸς κάλεσε τὸν Ἅγιο στὰ ἀνάκτορα γιὰ νὰ ζητήσει ἐξηγήσεις. Ὁ Ἅγιος ὁμολόγησε μὲ θάρρος ὅτι εἶναι Χριστιανός. Ὁ αὐτοκράτορας στὴν ἀρχὴ προσπάθησε νὰ τὸν πείσει μὲ διάφορες κολακεῖες καὶ ὑποσχέσεις νὰ ἀρνηθεῖ τὸ Χριστὸ καὶ νὰ θυσιάσει στὰ εἴδωλα. Ὁ Παντολέον ὅμως ἔμεινε πιστὸς καὶ ἀκλόνητος. Δὲν ἀρνήθηκε. Δὲν πρόδωσε τὸ Χριστό.

Ὁ αὐτοκράτορας ἐξαγριωμένος, διέταξε φοβερὰ βασανιστήρια, γιὰ νὰ κλονίσει τὸν Ἅγιο καὶ νὰ τὸν ἐξαναγκάσει νὰ θυσιάσει στὰ εἴδωλα.

Οἱ στρατιῶτες τοῦ αὐτοκράτορα, ἄρχισαν νὰ τοῦ ξέουν τὴ σάρκα μὲ μαχαίρια καὶ νὰ καῖνε τὶς πληγὲς μὲ λαμπάδες. Ὁ Χριστός, ὅμως, ἦλθε σὲ βοήθεια τοῦ Ἁγίου καὶ τοῦ θεράπευσε τὶς πληγές, φωτίζοντάς τον μὲ ἀστραπές. Στὴ συνέχεια ἔβαλαν τὸν Παντολέοντα μέσα σὲ ἕνα καζάνι ποὺ ἔβραζε. Μὲ τὴ βοήθεια ὅμως καὶ πάλι τοῦ Θεοῦ ὁ Ἅγιος ἔμεινε σῶος καὶ ἀβλαβὴς καὶ ἡ φωτιὰ θαυματουργικὰ ἔσβησε. Ἀκολούθως βύθισαν τὸν Ἅγιο στὰ βάθη τῆς θάλασσας, ἀφοῦ ἔδεσαν στὸ λαιμό του μιὰ τεράστια πέτρα. Ὁ Χριστός, ὅμως, ἔκανε τὴν πέτρα πιὸ ἐλαφριὰ ἀπὸ φύλλο καὶ ἔδωσε στὸν Παντολέων τὴν δύναμη νὰ περπατᾶ πάνω στὰ νερά. Ἔτσι σῶος καὶ ἀβλαβής, βγῆκε στὴ στεριά. Στὴ συνέχεια ἔρριξαν τὸν Ἅγιο σὲ πεινασμένα ἄγρια θηρία. Ὅμως τὰ ζῶα, ἀντὶ νὰ τὸν κατασπαράξουν, ἔγλειφαν ἤρεμα καὶ εἰρηνικὰ μὲ τὴ γλώσσα τους τὰ πόδια του, κουνόντας τὶς οὐρές τους.

Ἔκπληκτος ἀλλὰ καὶ ἐξαγριωμένος ὁ ἡγέμονας, διατάσσει τὸν ἀποκεφαλισμὸ τοῦ Ἁγίου. Θαυματουργικὸς τὸ ξίφος λυγίζει καὶ ἀντὶ αἷμα τρέχει γάλα. Λίγο πρὶν ἀπὸ τὸ μαρτυρικὸ διὰ ἀποκεφαλισμοῦ θάνατο τοῦ Ἁγίου, ἀκούσθηκε φωνὴ ἀπ’ τὸν οὐρανό. Ἦταν ἡ φωνὴ τοῦ Θεοῦ ποὺ τοῦ ἔδωσε τὸ ὄνομα Παντελεήμων, ποὺ σημαίνει τὸν Ἅγιο ποὺ ὅλους τους βοηθᾶ καὶ τοὺς ἐλεεῖ ἀκόμη καὶ τοὺς ἐχθρούς του.

Τὸ Τίμιο Σῶμα τοῦ Ἁγίου τάφηκε μὲ τιμὲς ἀπὸ τοὺς Χριστιανούς. Ἡ ἐκκλησία μας τιμᾶ τὴν μνήμη του τὴν 27η Ἰουλίου.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’.

Ἀθλοφόρε Ἅγιε καὶ ἰαματικὲ Παντελεῆμον, πρέσβευε τῷ ἐλεήμονι Θεῷ, ἵνα πταισμάτων ἄφεσιν, παράσχῃ ταῖς ψυχαῖς ἡμῶν.

Ἕτερον Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.

Χάριν ἔνθεον εἰσδεδεγμένος, ῥῶσιν ἄφθονον ἀεὶ παρέχεις, καὶ ψυχῶν τε καὶ σωμάτων τὴν ἴασιν, τοῖς τῷ ἁγίῳ ναῷ σου προστρέχουσι, Παντελεῆμον ἐλέους θησαύρισμα. Μάρτυς ἔνδοξε, Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκέτευε, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.

Κοντάκιον. Ἦχος πλ. α’. Αὐτόμελον.

Μιμητὴς ὑπάρχων τοῦ ἐλεήμονος, καὶ ἰαμάτων τὴν χάριν παρ’ αὐτοῦ κομισάμενος, Ἀθλοφόρε καὶ Μάρτυς Χριστοῦ τοῦ Θεοῦ, ταῖς εὐχαῖς σου, τὰς ψυχικὰς ἠμῶν νόσους θεράπευσον, ἀπελαύνων τοῦ ἀεὶ πολεμίου τὰ σκάνδαλα, ἐκ τῶν βοώντων ἀπαύστως· Σῶσον ἡμᾶς Κύριε.

Μεγαλυνάριον.

Ρεῖθρα ἰαμάτων ὡς ἐκ πηγῆς, χάριτι θαυμάτων, βλύζει χρήζουσι δωρεάν, ὁ Παντελεήμων, ὁ πάνσοφος ἀκέστωρ· οἱ ῥώσεως διψῶντες, δεῦτε ἀρύσασθε.

The Great Martyr and Healer Panteleimon was born in the city of Nicomedia into the family of the illustrious pagan Eustorgius, and he was named Pantoleon. His mother St Euboula (March 30) was a Christian. She wanted to raise her son in the Christian Faith, but she died when the future martyr was just a young child. His father sent Pantoleon to a pagan school, after which the young man studied medicine at Nicomedia under the renowned physician Euphrosynus. Pantoleon came to the attention of the emperor Maximian (284-305), who wished to appoint him as royal physician when he finished his schooling. 

The hieromartyrs Hermolaus, Hermippus and Hermocrates, survivors of the massacre of 20,000 Christians in 303 (December 28), were living secretly in Nicomedia at that time. St Hermolaus saw Pantoleon time and again when he came to the house where they were hiding. Once, the priest invited the youth to the house and spoke about the Christian Faith. After this Pantoleon visited St Hermolaus every day. 

One day the saint found a dead child on the street. He had been bitten by a great snake, which was still beside the child’s body. Pantoleon began to pray to the Lord Jesus Christ to revive the dead child and to destroy the venomous reptile. He firmly resolved that if his prayer were fulfilled, he would become a follower of Christ and receive Baptism. The child rose up alive, and the snake died before Pantoleon’s eyes. 

After this miracle, Pantoleon was baptized by St Hermolaus with the name Panteleimon (meaning “all-merciful”). Speaking with Eustorgius, St Panteleimon prepared him to accept Christianity. When the father saw how his son healed a blind man by invoking Jesus Christ, he then believed in Christ and was baptized by St Hermolaus together with the man whose sight was restored. 

After the death of his father, St Panteleimon dedicated his life to the suffering, the sick, the unfortunate and the needy. He treated all those who turned to him without charge, healing them in the name of Jesus Christ. He visited those held captive in prison. These were usually Christians, and he healed them of their wounds. In a short time, reports of the charitable physician spread throughout the city. Forsaking the other doctors, the inhabitants began to turn only to St Panteleimon. 

The envious doctors told the emperor that St Panteleimon was healing Christian prisoners. Maximian urged the saint to refute the charge by offering sacrifice to idols. St Panteleimon confessed himself a Christian, and suggested that a sick person, for whom the doctors held out no hope, should be brought before the emperor. Then the doctors could invoke their gods, and Panteleimon would pray to his God to heal the man. A man paralyzed for many years was brought in, and pagan priests who knew the art of medicine invoked their gods without success. Then, before the very eyes of the emperor, the saint healed the paralytic by calling on the name of Jesus Christ. The ferocious Maximian executed the healed man, and gave St Panteleimon over to fierce torture. 

The Lord appeared to the saint and strengthened him before his sufferings. They suspended the Great Martyr Panteleimon from a tree and scraped him with iron hooks, burned him with fire and then stretched him on the rack, threw him into a cauldron of boiling tar, and cast him into the sea with a stone around his neck. Throughout these tortures the martyr remained unhurt, and denounced the emperor. 

At this time the priests Hermolaus, Hermippus and Hermocrates were brought before the court of the pagans. All three confessed their faith in the Savior and were beheaded (July 26). 

By order of the emperor they brought the Great Martyr Panteleimon to the circus to be devoured by wild beasts. The animals, however, came up to him and licked his feet. The spectators began to shout, “Great is the God of the Christians!” The enraged Maximian ordered the soldiers to stab with the sword anyone who glorified Christ, and to cut off the head of the Great Martyr Panteleimon. 

They led the saint to the place of execution and tied him to an olive tree. While the martyr prayed, one of the soldiers struck him with a sword, but the sword became soft like wax and inflicted no wound. The saint completed his prayer, and a Voice was heard from Heaven, calling the passion-bearer by his new name and summoning him to the heavenly Kingdom. 

Hearing the Voice, the soldiers fell down on their knees before the holy martyr and begged forgiveness. They refused to continue with the execution, but St Panteleimon told them to fulfill the emperor’s command, because otherwise they would have no share with him in the future life. The soldiers tearfully took their leave of the saint with a kiss. 

When the saint was beheaded, the olive tree to which the saint was tied became covered with fruit. Many who were present at the execution believed in Christ. The saint’s body was thrown into a fire, but remained unharmed, and was buried by Christians . St Panteleimon’s servants Laurence, Bassos and Probus witnessed his execution and heard the Voice from Heaven. They recorded the life, the sufferings and death of the saint. 

Portions of the holy relics of the Great Martyr Panteleimon were distributed throughout all the Christian world. His venerable head is now located at the Russian monastery of St Panteleimon on Mt. Athos. 

The veneration of the holy martyr in the Russian Orthodox Church was already known in the twelfth century. Prince Izyaslav ( in Baptism Panteleimon), the son of St Mstislav the Great, had an image of St Panteleimon on his helmet. Through the intercession of the saint he remained alive during a battle in the year 1151. On the Feast of the Great Martyr Panteleimon, Russian forces won two naval victories over the Swedes (in 1714 near Hanhauze and in 1720 near Grenham). 

St Panteleimon is venerated in the Orthodox Church as a mighty saint, and the protector of soldiers. This aspect of his veneration is derived from his first name Pantoleon, which means “a lion in everything”. His second name, Panteleimon, given him at Baptism, which means “all-merciful”, is manifest in the veneration of the martyr as a healer. The connection between these two aspects of the saint is readily apparent in that soldiers, receiving wounds more frequently than others, are more in need of a physician-healer. Christians waging spiritual warfare also have recourse to this saint, asking him to heal their spiritual wounds. 

The holy Great Martyr and Healer Panteleimon is invoked in the Mystery of Anointing the Sick, at the Blessing of Water, and in the Prayers for the Sick. 

The Feast of the holy Great Martyr and Healer Panteleimon is the patronal Feast of the Russian monastery on Athos. The forefeast starts eight days before the Feast. Each day after Vespers, Moliebens are sung with Canons in each of the eight tones. Thus, each day has its own particular Canon. The second day of the Feast is the monastery feastday. On this day a general Panikhida is served after Vespers in memory of the founders and benefactors of the monastery, and kollyva (kutia: wheat or rice boiled with honey) is blessed and distributed. 

The verses of the Ninth Ode of the Canon of the Great Martyr and Healer Panteleimon from the manuscript of the Athonite service are reprinted in the “Journal of the Moscow Patriarchate” (1975, No.3, pp. 45-47).

sursa:pelerinortodox.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.