28 Ene

Plânsul de vineri, sâmbătă şi duminică seara

Click to view full size image

PLÂNSUL DE VINERI SEARA

Sufletul meu necăjit se apropie de Tine, Sfinte Stăpâne! Cu lacrimi îţi vorbeşte Ţie despre vrăjmaşul cel pierzător. Şi cu smerenie cade înaintea Ta, rugându-se din pricina potrivnicului care-l necăjeşte.

Deci, de vreme ce vine la Tine, auzi-l pe el degrabă! Şi alergând la Tine cu dorire, cercetează-l cu sârguinţă ! Dacă îl vei trece cu vederea, el necăjit fiind; va pieri. Iar dacă pentru îndurările Tale îl vei auzi şi-l vei cerceta, se va afla. Dacă vei căuta spre el se va mântui. Dacă îl vei auzi, va prinde putere. Să nu-l treci cu vederea pe el ca să nu- apuce vrăjmaşul. Să nu pomeneşti întărâtările mele cele prea rele cu care am întărâtat Darul Tău, Stăpâne, milostive. Să nu-mi răsplăteşti după toate faptele mele. Ci mai vârtos dăruieşte mie, păcătosului, puţină vreme spre a afla pocăinţa adevărată, Iubitorule de oameni, Bunule. A suferit Darul Tău o mulţime de nelegiuiri ale tinereţilor mele, ca acum să sufere şi lepădarea, întărâtarea şi îndrăzneala mea.

Nu pot să uit, o, Doamne, că Tu însuţi Te-ai jurat asupra-Ţi că nu voieşti moartea păcătosului, ci mai vârtos să se pocăiască de păcatele lui prin îndurările Tale. Darul Tău, Stăpâne, Iubitorule de suflete, totdeauna biruieşte cu îndurările şi milostivirile Tale.

Miluieşte şi mântuieşte pe cei ce Te doresc! Şi iarăşi, îndurările Tale, pretutindeni propovăduiesc prin Evanghelii, prin Apostoli şi prin toate scripturile Sfinţilor Părinţi şi Dascăli. Ştiind pilda curvarului, a lui Zaheu, a Canaainencei, a celei ce-i curgea sângele, a slăbănogului, a orbului, a fiicei lui Iair şi-a tuturor celor mai înainte scrişi, venind la Tine, mă rog: deschide-mi uşa milostivirilor Tale şi primeşte-mă şi pe mine ! Îndulceşte-mi mintea, că de multe ori cad întru fărădelegile mele cele dintâi zăcând ca în noroi în gândurile cele întinate. Şi vrând să se coboare Darul Tău în mintea mea, află mirosul urât, respingător, al gândurilor mele cele întinate. Îndată se îndepărtează de mine, neaflând o inimă pregătită în care să poată îndrepta şi să slujească.

Spală-mi, Doamne, inima cu a Ta apă prea luminoasă ca să-mi vin în simţire!
O, bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu ! Cum doreşti să îndemni pe toţi oamenii să se mântuiască !

Cruţă, Doamne, pe netrebnicul tău rob. Cruţă milostive Hristoase Mântuitorule, zidirea Ta. Căci dacă Tu, Doamne, nu mă vei înţelepţi pe mine ticălosul şi nu-mi vei da lumină inimii, nu voi putea, din cauza răutăţii, să-mi înţeleg lenevirea şi pierzania. Câtă vreme sunt robit de amarul vrăjmaş care mă necăjeşte, voi striga cu lacrimi, ziua şi noaptea către bunătatea Ta : izbăveşte-mă pe mine din cursele lui, care în fiecare ceas, cu gânduri desfrânate şi cu fel de fel de plăceri, îmi necajeşte sufletul.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, să-l certe şi pe el şi să-l gonească de la mine, netrebnicul robul Tău.

Trimite-mi, Stăpâne, degrabă Darul Tău, să alunge de la mine pe balaurul cel mare împreună cu toate gândurile grozave şi rele. Fiindcă străpunsăturile săgeţilor lui s-au făcut putreziciuni întru inima mea. Şi eu în tot chipul le ascund întru a mea nebunie.

Doctorul cel bun strigă către mine. El plăţi nu ia, sânge nu varsă, dar lenevirea mea nu-mi dă voie să mă duc la El. Vine El să mă tămăduiască şi mă află mâncându-mi rănile. După ce le-am mâncat, mă căiesc, însă căinţa mea nu e adevărată.

Izvor al tuturor tămăduirilor şi Părinte al îndurărilor Tu eşti, prea bunule şi milostive Dumnezeule, Cel ce dăruieşti de-a pururi cele bune celor care cer de la Tine. Căci eu însumi am cerut adesea nenumăratele Tale vindecări şi darurile cele bune pe care mi le-ai dăruit zi de zi. Nemăsurată este adâncirea milostivirii Tale care vindecă pe toţi care vin la Tine.
Pentru aceasta fără de sfială rog bunătatea Ta, mult suferitorule de rău, Doamne, să vină iar peste mine Darul Tău, să-mi adune mintea şi să-mi vindece rănile cele grele. Căci iată, învăluiri şi griji vremelnice mă tulbură şi mă fac să nu mă mai îngrijesc de bunătăţile Tale cele veşnice. Fii îndelung răbdător asupra mea ! Nici cerul, nici pământul, nu vor putea să-ţi mulţumească după vrednicie pentru tămăduirile pe care Tu le reverşi asupra noastră. Căci cu ce cinste vrednică vor putea oare să Te răsplătească? Prin lacrimi le dăruieşti şi prin plâns le înmulţeşti, Tu; în mijlocul nostru. O, putere a lacrimilor !

Dăruieşte-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocăinţă ca să-mi spăl păcatele şi să-mi luminez inima, să-mi şterg datoriille cele multe prin puţine lacrimi. O, de-aş putea să-mi spăl zapisul păcatelor cu lacrimile mele, să sting cu ele focul ochillor mei ce arde pentru mine în adâncurile iadului. Căci cei care plâng aici se vor izbăvi de plânsurile veşnice.
Dar eu cum stau Doamne? Îmi adun necontenit gândurile de pretutindeni, şi încă nu m-am slobozit de lucrările duhurilor celor rele ce vor să mă opresc în văzduh din pricina lor. Şi încă nu mi-am cunoscut mulţimea nemărginită a păcatelor mele. Căci cele ce mă cufundă în păcat, rodesc încă în sărmanul meu trup.

O, până când eu, ticălosul, mă voi îmbăta fără de vin de-ale mele păcate? Ca un rob rău, aşa-mi bântuiesc şi-mi vrăjmăşesc eu singur mântuirea. Ca şi cum alţii ar trebui să vină şi să ia asupra lor ostenelile mele. O, cum nu priveghez şi cum totdeauna întărât îndelung răbdarea Ta, Doamne ! Înaintea ochilor pururea am amărăciunea mea. Şi Tu toate le rabzi îndelung, pentru bunătatea Ta, Doamne. Dăruieşte-mi doctorie de întoarcere ca să mă vindece de amărăciunile mele.
Ajută-mă, Doamne, să mă pot înfrâna. Dăruieşte-mi umilinţa inimii ca să-mi petrec în pocăinţă toate zilele vieţii mele. 
Luminează ochii cei întunecaţi ai inimii mele, ca să vin cu osârdie să lucrez în Biserica Ta. Căci mi-am pierdut vremea vieţii în păcate şi deşertăciune. Ceasul al unsprezecelea a sunat pentru mine, o suflete! Cârmuieşte-mi, Doamne, corabia vieţii mele ! Şi dăruieşte-mi din plin, o Doamne, pricepere şi înţelepciune ca să-mi călăuzesc călătoria vieţii. Căci ceasul despărţirii a venit, o suflete, pentru mine.

Şi foarte m-am înfricoşat înţelegându-mi sărăcia. În loc să mă bucur, eu mai vârtos m-am înfricoşat. Înfricoşată cu adevărat este, o suflete, sosirea ceasului morţii pentru cei păcătoşi, trândavi şi pentru cei ce nu se sârguiesc să petreacă în curăţenie viaţa aceasta vremelnică. Doar lucrătorii cu rugăciune şi cu post se pot bucura în ceasul de despărţire. Căci văd înaintea ochilor osteneala cea mare a pustnicilor: privegherile, ajunările, metaniile, rugăciunile, lacrimile; şi sufletul lor saltă vrând să plece din casa trupului, la loc de odihnă. Pe când păcătosului îi este scârbă de vremea despărţirii, el vede înaintea ochilor lenea sa şi trândăvia. Însă nu i se mai dă voie să grăiască ceva, în strădania lui de împlinire a poruncii, după căinţa ce este atunci în inima lui. Inima lui s-a împietrit de atâta lenevire şi nu mai e în stare să se întoarcă în clipa aceea.
Vai mie, suflete ! Pentru ce nu te îngrijeşti de viaţa ta?. Pentru ce te risipeşti atâta în lumea care te înconjoară? Fără de veste se va face chemarea ta şi ce vei face acolo, dacă aici nu lucrezi nimic? Înaintea Divanului Judecătorului celui înfricoşat ce vei răspunde?
O, cum te fură vrăjmaşul şi tu nu pricepi! Cum te jefuieşte pe tine de bogăţia cea cerească şi tu nu cunoşti, mândrule şi risipitorule!
Îndelung răbdătorule, Fiu al lui Dumnezeu, bunule, milostivule şi prea blândule Hristoase, sprijineşte-mă ! Dăruieşte-mi, Mântuitorule, cugetare statornică la viaţa ce va să fie ca să îndeplinesc bine voia Ta. Măcar la bătrâneţe fă-mă, Doamne, ajutor şi împreună lucrător al Darului Tău !

O, cum oare voi putea să stau înaintea înfricoşatului Tău Scaun eu, risipitorul ?

Cum mă voi afla eu, nerăbdătorul şi cel fără de roadă, împreună cu cei desăvârşiţi; cu cei ce au adus roadă în voia Bisericii Tale. Întru ce fel de osândă voi fi aruncat eu, Doamne, atunci când sfinţii se vor cunoaşte unii pe alţii întru cămările cele cereşti? Când voi vedea pe Cuvioşi, pe Drepţi pe împăraţi, întru lumina neînserată pe veci ducându-se? lar păcătoşii cei răi, mândri şi trufaşi, cei ce-au benchetuit fără de grijă, mergând să ardă în focul nestins.

O, suflete nepricepute, o suflete fără simţire, care ţi-ai urât viaţa cea veşnică! Până când obiceiul cel rău, cu pofte blestemate, te va robi pe tine? Oare nădăjduieşti, în levenirea ta, că întârzie de-a veni sfârşitul tău? Nu ! Căci va veni la tine ca un fulger ! Atunci când nu te aştepţi, îl vei auzi cum te strigă să-ţi plăteşti vama. Priveghează, o, suflete, cu lacrimi rugându-te !

Strigă din toată inima spre a te găsi întors spre rugăciune în ceasul despărţirii, al morţii tale, pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, şi ale tuturor Sfinţilor Tăi că bine eşti cuvântat în vecii vecilor.Amin

Click to view full size image
PLÂNSUL DE SÂMBĂTĂ SEARA

Şi astăzi, Doamne, cu faţa ruşinată şi-n pământ plecată, îndrăznesc către Tine, Stăpânul îngerilor şi Ziditorul tuturor, eu ca ce sunt pământ şi cenuşă, ocara oamenilor şi defăimarea norodului, vierme şi nu om. Sunt mustrat şi prihănit cu totul, plin de durere şi de întristare.
Cum voi căuta către bunătatea Ta, Stăpâne? Ce fel de limbă necredincioasă şi întinată voi îndrăzni să mişc către Tine? Şi cum voi face începutul mărturisirii mele? Peste măsură am întinat eu, ticălosul, numele Tău. Şi mai ticălos decât curvarul din Evanghelie am vieţuit curveşte. Căci pe acela ce este întru mine după chipul Tău l-am întinat şi l-am lăsat fără pază.
Care păcate ale mele, eu ticălosul, voi cere mai întâi să mi le ierţi? Pe cele întru cunoştinţă, cu neasemănare neiertate? Sau a tuturor călcăturilor de porunci pe care, cu gândurile mele şi cu simţurile, nevrând le-am săvârşit?
Ştiu, Doamne, că, pentru multele întinări ale sufletului meu şi pentru necurăţia mea, nu sunt vrednic de chemarea Ta. Nu pot sta întru rugăciune înaintea Ta. Nu pot să caut şi să privesc la înălţimea cerurilor, căci pornirile rele, fără rânduială uneltind, întru totul sufletul l-au întinat. Haina cea de nuntă a Botezului mi-am mânjit. Căci toată mintea s-a frământat în gândurile dracilor. Prin toate lucrurile şi gândurile, pururea Te amărăsc. Iar pe vrăjmaşul meu, care se luptă cu mine de-a pururi, îl trag către mine şi lui îi slujesc. Cugetul mă mustră, faţa mi se ruşinează în inima mea. Osândit de mine însumi, aştept judecata Ta.
O, cum mă dă pe faţă înverşunarea din mine! Şi cum, fără întrerupere, în noroi mă tăvălesc. De-a pururi cu gânduri desfrânate mă pângăresc. Căci din pruncie chiar m-am făcut vas păcatului. Şi acum, în fiecare zi, ştiind că mă aşteaptă Judecata, eu totuşi păcătuiesc. Nu vreau să mă împotrivesc poftelor trupului. Ci întocmai, întotdeauna, mă rătăcesc şi patimilor robesc.

Vai mie Doamne! Îndelunga Ta răbdare cât de rău am cheltuit-o. Vai mie! Vremea vieţii am petrecut-o în deşertăciuni. Doamne, să nu mă mustri cu mânia Ta! Să nu dai la vedere toate lucrurile mele cele urâte şi necuviin- cioase ca să le afle toată lumea. Şi nici înaintea îngerilor, spre osânda veşnică să nu mă dai. Ştiu că de toată ruşinea şi de toată osânda sufletului sunt vrednic, Stăpâne! O, cum voi putea plânge orbirea sufletului meu? Cum voi plânge atâta necunoştinţă? Cum voi plânge voirea mea atât de pătimaşă şi nepocăită?

Alăturatu-m-am cu dobitoacele cele fără de minte şi m-am asemănat lor. Gol m-am făcut eu, ticălosul, prin a mea trândăvie căci străin sunt de cei ce întru rugăciune şi întru priveghere s-au nevoit. Caută spre mine, Stăpâne, cu mila dintru înălţimea cea sfântă a Ta. Vezi neîndreptarea sufletului meu celui ticălos şi cu judecăţile Tale miluieşte-mă şi mă îndreaptă.
Ca şi cum aş sta înaintea Sfântului Scaun al Slavei Tale, ca şi cum m-aş fi atins de prea curatele Tale picioare, aşa mă rog şi mă dăruiesc Ţie cu inima zdrobită.

Miluieşte-mă, Milostive, pe mine, făptura Ta. Întoarce-mă pe mine cu Darul Tău. Ştiu că toate le poţi şi cu neputinţă nimic nu este înaintea Ta. Să nu aştepţi voinţa mea cea stricată, căci nu am osârdie spre a mă îndrepta. Plângeţi toată firea cea văzută şi nevăzută, pentru mine, cel care întru păcate şi-n patimi de tot am îmbătrânit. Plângeţi pentru mine, cel care pentru cei ce mă văd sunt întreg şi înţelept, dar pe dinlăuntru de-a pururea curvesc.

O, suflete ticălos, s-a apropiat dezlegarea ta de trup! Pentru ce te veseleşti de privirile cele străine de tine, de care vrei să te laşi? Cu care lucruri ai veselit pe Domnul, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfinţi şi pe vecinii tăi?

Trezeşte-te, suflete ticălos, ca să nu te afli în scârbe şi-n suspine! Ca să nu plângi fără de folos în vecii vecilor. Căci de ar veni atunci toate în mintea ta, nu te vei ajutora. Acum este vremea răscumpărării, pe care toţi au folosit-o.

Trimite-mi puterea Ta, Doamne, spre ajutor.Întoarce-mă şi miluieşte-mi inima, care s-a făcut peşteră şi locaş dracilor. Nu sunt vrednic să-ţi cer iertare, Doamne, că de multe ori m-am făgăduit să mă pocăiesc Ţie şi mincinos al făgăduinţei m-am făcut. De multe ori m-ai ridicat şi eu iarăşi am căzut. Pentru aceasta atrag osânda asupra mea şi mărturisesc că sunt vrednic de toată munca şi pedeapsa. Căci de câte ori mi-am luminat mintea cea întunecată şi ai adunat din rătăcire gândurile mele şi eu iarăşi, cu sufletul meu, vin spre cel rău.

Totul mă înspăimântă şi mă cutremur când mă gândesc cum m-a biruit patima. Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tău Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat şi le lepăd din pricina lenevirii mele! Căci Tu Stăpâne, cu nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu, ticălosul, Ţi-am răsplătit cu cele potrivnice.
Şi Tu, Doamne, cel ce firesc ai îndelungă răbdare şi adâncul milostivirii, să nu mă părăseşti ca să fiu tăiat precum smochinul cel neroditor. Să nu te grăbeşti a mă secera din viaţă crud şi fără de vreme. Să nu mă răpeşti pe mine nefiind pregătit. Să nu mă ridici pe mine mai înainte de a-mi aprinde candela. Să nu mă iei pe mine neavând îmbrăcăminte de nuntă. Ci ca un bun iubitor de oameni, miluieşte-mă pe mine, şi dăruieşte-mi ani de pocăinţă. Şi nu pune sufletul meu gol, la jalnica mustrare înaintea înfricoşatului Tău Divan. Căci dacă dreptul abia se mântuieşte, apoi eu cel necredincios păcătos unde mă voi arăta? Şi dacă strâmtă şi necăjită este calea ce duce în viaţă, atunci eu, cel ce am benchetuit desfătându-mă şi înălţându-mă, cum mă voi învrednici bunătăţilor celor veşnice? Tu Doamne, Mântuitorul meu, Fiu al adevăratului Dumnezeu, în dar întoarce-ma de la răutatea ce este în mine şi din pierzare.
La mila Ta năzuiesc eu, rătăcitul. Primeşte suspinele mele ca pe lacrimile curvei. Căci Tu, ştii, Stăpâne, cât de lesne e alunecarea spre păcat a firii omeneşti!
Adu-ţi aminte ca din tinereţe se pleacă mintea omului spre cele rele. Să nu te mânii asupra noastră, ci deschide-mi uşa milei Tale.
Să nu biruiască trândăvia mea iubirea Ta de oameni, să nu biruiască lenevia mea sârguinţa Ta. Primeşte, Stăpâne, şi auzi întinată şi nevrednică mea rugăciune. Cela ce nu Te întorci de la rugăciunea păcătoşilor. Cela ce dai mâna celui ce zace jos. Povăţuieşte-mă pe mine la frica Ta! Dă-mi lacrimi de umilinţă !

Am ridicat ochii cei duhovniceşti ai sufletului meu către Tine, Doamne. Să nu mă lepezi de la faţă Ta, ca Binecuvântat este numele Tău în vecii vecilor.Amin

Click to view full size image

PLÂNSUL DE DUMINICĂ SEARA

Ca înaintea înfricoşatului Tău Divan, Doamne, sunt eu osânditul şi fiind mustrat de priveliştea cea îngrozitoare a faptelor mele şi văzând dreapta hotărâre rostită de gura Ta care mă aşteaptă, strig eu cu lacrimi: Drept eşti, o Judecătorule, şi dreaptă este judecată Ta! Căci întocmai cum mi se cuvine, primesc eu de la Tine !

O, luminilor, prea sfinţi Îngeri, picaţi lacrimi asupra mea!

Căci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic, şi nu m-am umilit pre mine precum a vrut El. Deci, cu adevărat, după dreptate sunt pedepsit. Când Domnul, mila Sa mi-a pus-o înainte, eu, necugetând, n-am luat-o în seama. Deci cu dreptate, se întoarce acum de la mine. Şi cu ce urgie îmi vor grăi atunci îngerii: "S-a dus vremea de pocăinţa. Acum este răsplătirea "? Mângăierea a slăbit. Pocăinţa şi lacrimile sunt nelucrătoare. Muncile se înmulţesc. Suspinele mele nu se aud.

Acum este tânguirea nesfărşită. Acum du-te, ia-ţi răsplata pentru lucrurile tale cele amare şi cumplite, arzându-te ca o materie a firii celei neadormite şi-a viermelui celui amar!

Ca un fiu al întunericului, desfătează-te ! Ai iubit întunericul cel veşnic, îndulceşte-te de fetele cele negre, pentru că ai urât lumina cea de-a pururea nemuritoare ! Acolo va fi plânsul cel neîncetat şi scrâşnirea cea dureroasă. Vai mie,sufletul meu ticălos, ca eşti gol cu totul de fapte bune!
Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic, Arhanghelii stând şi cântându-I toţi pământenii ştiindu-i, de înfricoşatul Scaun tremurând toţi? Căci Judecătorul este fără de mila celor ce n-au lucrat aici mila. Vai mie atunci, suflete necăjit! Căci nu va fi glas, nici ascultare. Veşnic se vor veseli cei drepţi, veşnic se vor munci ceilalţi. Pentru ca pe Dumnezeu cel veşnic nu L-am ascultat.

Deci de nevoie este de-aici să strigăm spre Dumnezeu şi oamenilor să le vestim. Chezaşi, pentru aceasta sunt Cuvioşii şi Drepţii. De aceea, şi eu Doamne, vestesc Numele Tău. Iartă-mă pe mine netrebnicul, robul Tău !
Să nu treci cu vederea ticăloasa mea rugăciune. Mâinile mele, întinate, către Tine le întind. Să nu mă lepezi pe mine cel încărcat de patimi! Ci caută spre mine cu iubire de oameni şi cu blânda Ta milostivire. Pe mine, cu dezmierdările de tot m-am întinat. Şi frumuseţea sufletului întru totul am necinstit-o. Cugetelor celor trupeşti m-am robit. Şi stăpânirea mea cea dintâi am pierdut-o. Vrăjmaşul sfătuindu-mă, nebuneşte pe el l-am ascultat. Şi pe idolii patimilor, în suflet i-am înălţat. Poftele pântecului le-am împlinit şi strălucirea minţii, de tot am înnegrit-o. În cinstea de fiu adevărat fiind, dobitoacelor celor necuvântătoare m-am asemănat.
Frică straşnică şi cutremur mă ţin când văd înainte tăierea morţii care vine asupra tuturor în chip tainic şi mă găseşte pe mine, vai, tot neîndreptat.
Pentru aceea, din adâncuri strig către Tine, Doamne, şi cad înaintea Ta cu lacrimi. Fii mie milostiv şi iubitor de oameni, căci spre Tine am nădejdile mele. Ajută-mă să scap de urgia de dincolo!

Binevoieşte ca sufletul meu cel împietrit să câştige înaintea Ta puterea de a rodi fapte bune! Gândurile cele sterpe scutură-le cu focul Sfântului Tău Duh ! Să nu mă tai ca pe pomul cel neroditor şi în focul cel nestins, Doamne, să nu mă trimiţi ! Să nu faci din mine paie ale văpaii iadului, ci ca pe nişte grâu, Dumnezeul meu, primeşte-mă în hambarul Tău.
Genunchii inimii mele îmi plec eu, ticălosul. Căci nu îndrăznesc să căut la ceruri. Primeşte rugăciunea gurii mele celei întinate, Cel Ce eşti fără de păcat, Ziditorule şi Împărate al tuturor şi Atotputernice. Surpă-l pe vrăjmaşul meu din tot felul de fărădelegi izbăvindu-mă. O, cum se bucură îngerii şi muritorii văzând întoarcerea mea!

Am călcat toate poruncile Tale. M-am amăgit cu fapte urâte. Să nu Te îngreţoşezi de mine, preabunule Stăpâne ! Izbăveşte-mă de robia vicleanului! Cu inima înfricoşată, Te rog pe Tine, Doamne, Cel Ce cu voia Ta m-ai auzit şi m-ai iubit atât de mult, încât pentru mine te-ai întrupat şi moarte ai suferit.

O, cum am putut uita dragostea Ta ! Cum am putut să mă fac rob tuturor dezmierdărilor, spurcându-mi trupul şi sufletul în tot felul şi-n tot locul? Pentru aceasta strig: Păcătuit-am, Doamne, şi pururea păcătuiesc ! De aceea, înaintea Ta, eu stau acum osândit. Ci dă-mi dezlegare de răutăţile mele, ca un Dumnezeu milostiv şi îndurat!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, Uşa cea cerească şi Chivot sfânt, mântuire întemeiată te am pe tine. Mântuieşte-mă, Stăpână, în Dar!

Legiuni de Îngeri, în cer, de multe ori suspină pentru mine, ca nu cumva să se răpească fără de veste sufletul meu şi să merg în curgerile focului. Legiutori, Apostoli înfricoşaţi şezând pe scaune cu Judecătorul, Îngeri cu paloşe înarmaţi şi înfricoşători, vor despărţi inimile păcătoşilor.
Atunci se va tângui toată suflarea căci nu vor avea margine, vai, muncile cele cumplite. Apucă mai înainte de toate acestea, suflete. Urmează plânsul desfrânatei şi strigă dimpreună cu dânsa:
"Izbăveşte-mă, Mântuitorule, de înfricoşata groază a muncilor celor veşnice! Pe Tine te laudă neîncetat Heruvimii şi necontenit Serafimii cei cu şase aripi. Te cântă Cetele cele cereşti şi îţi slujesc şi se închină Ţie, Treime în Unime. Lumina nenăscută eşti, Părinte, şi dimpreună, fără de început, Îl ai pe Fiul Tău. Şi de-a pururea împreună vecuitor Îl ai pe Duhul Sfânt, Care dăruieşte tuturor suflare de viaţă, ca un milostiv, îndurat şi bun.
Cu rugăciunile Mucenicilor şi ale Proorocilor, ale apostolilor, ale Cuvioşilor şi ale Ierarhilor, primeşte şi glasul nostru, Părinte ceresc. Slavă Ţie, Doamne, căruia Ţi se cuvine Slava şi stăpânirea, împreună cu prea sfântul, bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Click to view full size image



Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.