04 Nov

Persecuția numelui de creștin

Teologia „Numelui” lui Iisus este un aspect important în prima încercare istorică creștină, Faptele Apostolilor

Invocarea numelui are pentru Evanghelistul Luca valoarea prezenței lui Iisus Hristos însuși. Spre exemplu, cu toate că Învățătorul nu mai este prezent în trup, Înălțat fiind de-a dreapta Tatălui, Petru învaţă astfel:

Faptele Apostolilor: Pocăiți-vă, și fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darul Sfântului Duh. (2:38)

Cu toate că, aduși la judecată în fața sinedriului, apostolilor Petru și Ioan le este interzisă menționarea numelui lui Iisus, ei vor cere în rugăciune tocmai îndrăzneala de a chema acest nume.

Faptele Apostolilor: Ce vom face noi cu oamenii aceştia? Cum că prin ei s-a făcut o minune învederată, vădit le este tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, şi noi nu putem tăgădui. Dar ca nu cumva să se răspândească mai mult în popor, să-i ameninţăm, pentru ca nici unui om să nu-i mai vorbească ei în numele acesta. (4:16-17)

Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi ca-ntru toată-ndrăznirea cuvântul să Ţi-l grăiască; întinde-Ţi mâna spre vindecare, şi semne şi minuni săvârşeşte prin numele Sfântului Tău Fiu, Iisus!“ (4:29-30)

Şi chemându-i pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, şi le-au dat drumul; Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că au fost învredniciţi să sufere necinste pentru numele Lui. (5:39-40)

*

Acuzațiile și condamnările elitei conducătoare din sec. I-II au fost făcute aproape exclusiv pe baza numelui de creştin, fără cercetarea culpabilității reale în raport cu legile, ci datorită faptului că această credinţă era considerată, în cuvintele istoricului roman Tacitus, o superstitio detestabilă. Tot asemenea, guvernatorul de provincie Plinius (61-113) observă, cu oarecare surprindere, în corespondenţă sa cu împăratul Traian, că numiţilor creştini nu li se putea imputa vreo crimă gravă, afară de credinţa lor superstiţioasă:

Plinius: Am crezut necesar să anchetez chiar prin torturi, ca să descopăr adevărul, două sclave despre care se spunea că sunt slujitoare ale cultului. N-am aflat altceva decât o superstiţie lipsită de judecată, exagerată (prava, immodica). (Plinius cel Tânăr, Opere complete, trad. L. Manolache, Bucureşti, 1977, 344, apud Zugravu/Albert, 152)

Acuzele nedrepte privind practica unor fapte abominabile (flagitia), precum infanticidul, canibalismul sau incestul, au putut determina, indirect, persecuția, chiar şi nedovedite, datorită impactului avut asupra poporului simplu. Aceasta aputut determina guvernatorii să acționeze conform așteptărilor celor pe care îi conduceau, căci, până la mijlocul sec. al III-lea, persecuţia s-a născut de jos, de la mase, iar nu de sus, de la pătura conducătoare.

*

Suplimentar:

Sfânta Scriptură, versiunea Bartolomeu Anania: http://www.dervent.ro/biblia.php; Dragoş Mîrşanu, „Faptele Apostolilor. Comentarii”, în Monumenta linguae dacoromanorum. Biblia 1688. Pars XXIV (Iaşi: Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, în curs de apariţie); G. E. M. de Ste Croix, „Why Were the Early Christians Persecuted?”, Past & Present 26 (1963), retip. în de Ste Croix, Christian persecution, martyrdom, and orthodoxy (Oxford: Oxford University Press, 2007), 109-113; Stephen Benko, Pagan Rome and the early Christians (London: B.T. Batsford, 1985), 1-29; Nelu Zugravu şi Ovidiu Albert, Scripta contra Christianos în secolele I – II: (texte şi comentarii)(Iaşi: Editura Presa Bună, 2003), 103-114.

Sursa:www.doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.