23 Ago

Participarea mamei la botezul copilului ei

Este inimaginabilă bucuria pe care o produce naşterea unui copil, atât familiei lui, cât şi lui Dumnezeu şi celor de lângă Dânsul, adică sfinţilor, pentru că pruncul este o minune şi o şansă atât pentru lume, cât şi pentru împărăţia lui Dumnezeu. Iar această bucurie este pe deplin simţită în special de mama care l-a adus pe lume. Se înţelege astfel minunata chemare pe care o are mama, ca împreună ziditoare cu Dumnezeu Creatorul pe de o parte, dar şi ca dătătoare de viaţă. Aşa vorbeşte pr. Olivian Mihai Sandu despre rolul deosebit pe care îl are femeia care aduce pe lume o viaţă, arătând, în cele ce urmează, că proaspăt mămica nu este supusă nici unor „restricţii“ de Biserică, cu referire la participarea la Taina Botezului pruncului ei.

– Părinte, mama copilului are voie să participe la Taina Botezului, atunci când aceasta se săvârşeşte în biserică?

– Sigur că are voie să participe şi aşa este şi firesc. Ştim bine că nimeni nu face parte integrantă din viaţa cuiva ca mama lui, deci simpla prezenţă atunci când rodul ei capătă sens, când copilul devine creştin, deci purtător de Hristos, este mai mult decât binevenită, chiar se impune. De ce să participe? Pentru că: 1. Acum mama este martoră la prima minune din viaţa copilului ei; 2. Momentul întreitei scufundări este o lecţie supremă de teologie, de viaţă, ce catehizează aproape instantaneu orice mamă; 3. Indubitabil, sporeşte responsabilitatea şi credinţa. Taina Botezului, privită şi trăită de mamă, maturizează simţămintele materne. Taina Botezului este încununarea desăvârşită a unei naşteri, este semnul sau încredinţarea că efortul nu este în zadar, că pruncul este primit cu delicateţe şi tremur de Dumnezeu prin Biserica Lui şi înscris pe vecie ca „proprietar“ în împărăţia cea veşnică.

Biserica, prin Maica Domnului, este mama prin excelenţă, mamă care cunoaşte minunea zămislirii, durerile facerii şi jertfa ulterioară pentru fiii ei, jertfă care nu mai cunoaşte sfârşit sau limite. Prin urmare, orice mamă din lumea aceasta are un loc principal în faţa lui Dumnezeu, iar Biserica a arătat o extraordinară grijă şi deosebită consideraţie faţă de femeile care au avut curajul şi bucuria de a se „transforma“ prin iubire în jertfelnice mame.

Nu există canon care să interzică efectiv participarea mamei la Taina Botezului

– În ce condiţii poate fi de faţă la această mare taină din viaţa pruncului ei? Şi mă refer aici la aşa-numita „perioadă de necurăţie“, care ar putea constitui o „restricţie“ pentru participarea din biserică.

– Aici doresc să expun cele două aspecte pe care Biserica, prin Sfinţii ei Părinţi, le are în vedere, referitor la perioada de necurăţie a femeii după naştere, numărul zilelor, în speţă 40, precum şi la „gradul de gravitate“ al acestei perioade, care a stârnit „furtuni“ de opinii, mai ceva ca problemele din Sinoadele Ecumenice. Prin urmare, din punct de vedere medical, orice mămică are o perioadă de lăuzie, caracterizată prin „transformări biologice (…), pe de altă parte organismul se pregăteşte psiho-fizic pentru creşterea copilului – în special funcţia de hrănire – alăptatul“ (citat dintr-un tratat de medicină generală).

Perioada numită în cărţile noastre de cult de „necurăţie“ se referă exclusiv la acest şir de transformări. Această perioadă de lăuzie, care durează până la 6 săptămâni, deci 40-42 de zile, este o perioadă de maximă importanţă pentru mama care tocmai a născut. Considerentele fizice prezentate mai sus sunt indiscutabile şi se adaugă la acestea un altul la fel de important, şi anume cel psihic: „pentru aproximativ jumătate din femeile care nasc, în perioada lăuziei propriu-zise (în primele 10 zile de după naştere) se instalează o stare de depresie post-natală («Baby blues» sau tristeţea naşterii), pe care oamenii o asociază cu perioada de lăuzie. Mama este cuprinsă de sentimente de nelinişte, de nesiguranţă, tristeţe, putând în cazuri extreme să implice şi respingerea bebeluşului sau chiar tentativa de pruncucidere“, mai precizează acelaşi tratat medical.

Aceste aspecte, cunoscute relativ şi în primele secole creştine, au determinat Biserica, în grija ei, să poziţioneze temporal Taina Botezului la sau până la 40 de zile, timp suficient de reglare biologică, atât a ambelor organisme, mamă şi prunc, cât şi de reglare psihică, a mamei cu copilul ei.

Nu există canon care să interzică efectiv participarea mamei la Taina Botezului – şi aceasta pentru că fiecare mamă îşi cunoştea propriul corp, cu transformările lui, şi, prin urmare, acţiona în conformitate cu acestea.

Un alt aspect pe care-l consider deosebit de important, dar şi de o fineţe teribilă din partea Bisericii este acela că această perioadă de 40 de zile a constituit un paravan, un acoperământ binecuvântat asigurat femeii de către Biserică, pentru că femeia, înainte, era supusă abuzurilor din partea soţului, a societăţii de atunci, care forţau noua mămică la muncă, la eforturi mari, imediat după naştere. Biserica, prin preoţii de atunci, poate intenţionat a accentuat acest aspect de necurăţie al femeii, aspect ce a avut cu succes rol de protecţie şi de asigurare, dacă vreţi, a acestei perioade de însănătoşire, atât de necesară, de altfel. Sunt sigur că multe mame au murit din cauza epuizării postnatale neînţelese atunci, lăsând copii pe drumuri.

Acestea sunt, de fapt, aspectele privite de Biserică şi în nici un caz ele nu stau la baza unei excluderi radicale a mamei din viaţa atât a copilului sau a Bisericii în sine. Prin urmare, nu excludem prezenţa mamei de la botezul copilului ei. Să nu uităm că mama are putere să-şi boteze propriul copil, dacă se impune aceasta, iar botezul, făcut în numele Sfintei Treimi, este perfect valid.

Două intervenţii din partea preotului în viaţa noii mame

– Şi la ce rânduieli liturgice trebuie să ia parte pentru „curăţire“?

– Rânduiala liturgică prevede două intervenţii din partea preotului în viaţa noii mame, şi anume la 8 zile, când se face agheazmă acasă la ea şi nu prin intermediul sticlelor flotante aduse de nu ştiu cine, şi apoi la îmbisericirea copilului (la patruzeci de zile după naştere), când se produce „actul de donaţie“ din partea lui Dumnezeu pentru mamă, în felul acesta: „După ce i se închină pruncul de către preot, acesta îl pune pe solee în faţa altarului, iar mama îl ridică ca pe un dar din partea lui Dumnezeu“. În ambele cazuri, rugăciunile prevăd chemarea milei lui Dumnezeu asupra trupului firav, dar binecuvântat cu rodire din partea lui Dumnezeu, iar la îmbisericire mama se poate împărtăşi, căci atunci şi trupul este curat şi vindecat (pentru că după împărtăşire, conform canoanelor, nu e voie să curgă sânge din cel proaspăt împărtăşit).

– Şi dacă totuşi botezul e stabilit, din motive medicale poate, înainte de 40 de zile?

– Mulţi preoţi în acest caz fac acest pogorământ firesc, de altfel, permiţându-i mamei, din pridvorul bisericii, să vadă toată slujba şi oferindu-i totodată posibilitatea de a se ruga pentru copilul ei chiar în momentele importante ale Tainei. Oricum rolul ei în cadrul slujbei Botezului nu există, fiind înlocuit de naşi, care devin părinţi spirituali.

articol semnat de Nicoleta Olaru preluat de pe  www.doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.