28 Mar

Părintele Rafail despre Duhul Ortodoxiei

 

6

– De ce considerați faza neoprotestantă, prin care ați trecut, drept o rătăcire?

– Aș zice, dacă nu rătăcire, măcar o sărăcire, o sără­cire foarte mare și, dacă-mi iertați obrăznicia, aș zice că în acest sens aș pune alături și catolicismul, care a fost dezbinarea cea mai mare din Biserică, ce a marcat tot Occidentul.

– Când mă aflu în Biserica Ortodoxă, trăiesc un complex de inferioritate a Bisericii Ortodoxe față de Biserica Romano-Catolică. Nu voi abandona niciodată Biserica Ortodoxă, dar, vă rog, întăriți-mă în această credință ortodoxă!

– În primul rând, așa cum spun tuturor celor care vor să fie întăriți sau celor ce vor să părăsească cre­dința lor pentru alta (evident, eu întâlnesc mai mult pe cei care vor să vină la Biserica Ortodoxă din alte Bi­serici sau din necredință; ba chiar din păgânism am întâlnit câțiva); întărirea nu pretind c-o pot face eu. Discut cu voi, vă împărtășesc câteva lucruri, pe care le-am trăit și eu, dar caut la Domnul, la Duhul Sfânt mai ales, ca El să vă întărească. Și încep prin a spune: Pentru întărire, trebuie mai întâi rugăciunea. Sufletul care gândește acestea, care are încumetările acestea, să ceară Domnului:

„Tu, Doamne, dacă ești adevăr și dacă mă auzi, Tu să găsești cale să întemeiezi inima mea și credința mea în adevăr, așa încât să nu mă mai îndoiesc niciodată și pentru alegerea pe care o fac să nu am a mă pocăi în viața mea, până la moarte”.

Și, când rostesc această rugăciune, știe Domnul că este și rugăciunea mea acum pentru voi toți, care vreți să fiți întăriți.

Să nu ne înverșunăm a ajunge la o stare, să zicem morală, perfectă, ci să căutăm, prin rugăciune, ca Dumnezeu Însuși să întemeieze în noi această viață, pe care El Însuși o revelează și care nu este doar o moralitate, o problemă de ordin social, ci este viața lui Dumnezeu.

Împlinirea poruncilor lui Hristos este un lucru aproa­pe cu neputință omului singur. Când vin tineri la mine și-mi spun: „Este așa de greu să mă rog, să mă schimb”, le răspund: „Nu-i greu deloc; este cu nepu­tință!“. Dar, ca să înțelegi, suflete, de ce-ți este așa de greu, trebuie să știi că ceea ce încerci este cu neputință pentru tine însuți și de aceea te întrebi: cum o să ajung vreodată la asta? Soluția este rugăciunea, iar când Domnul a zis că „cele cu neputință omului sânt cu putință lui Dumnezeu” a spus-o ca o făgăduință; cred că putem să luăm cu încredere o astfel de făgă­duință și să căutăm ca Domnul să facă în sufletele noastre ceea ce este cu neputință omului.

Pentru întărirea în Biserica Ortodoxă, aș aminti cuvântul unui teolog rus (Serghei Bulgakov-n.ns.)care spunea că Biserica Ortodoxă nu atât convinge, cât seduce, adică atrage inima și sufletul omului întreg. Eu aș confirma cuvântul lui, spunând că aceasta a fost și experiența mea. V-am vorbit de criza prin care am trecut eu, care este mai mult decât o convingere inte­lectuală și trebuie să vă spun că această criză este o trăire, deși eu atunci căutam criterii intelectuale.

Criterii mi-a dat Dumnezeu, dar pe altă cale. Și ca­lea este trăirea. Când se descoperă „în duh și în ade­văr”, adevărul seduce, adică convinge toată firea, până în măduva oaselor. Și aceasta este puterea Ortodoxiei, pe care am văzut-o de multe ori. Ortodoxia nu are un adevăr relativ sau un adevăr micșorat, nici unul scâlciat sau deviat, cum am găsit astfel de adevăruri în toa­te confesiunile și religiile de care am auzit câte ceva, cu intuiții de multe ori extraordinare, ci adevărul de­plin care, negreșit, duce la mântuire.

Deci, una din trăsăturile Ortodoxiei este această seducție, este convingerea omului întreg. Mai întâi sânt atrase inima și sufletul și în cele din urmă și mintea. Ca în duhovnicie  mintea se convertește cel mai încet. Să nu vă smintiți de lucrul acesta. Caută omul de multe ori o dovadă logică, ori logica seamănă cu niște rafturi pe care pui ceva; depinde ce pui. Spun oame­nii că logic nu există minunea. Dar, dacă ai experiența existențială a minunii, logica ți se transformă sau ți se modifică, îți crește și atunci include și minunea. Dar minunea n-o pui pe raftul unde este, să zicem, informatică, ci pe raftul acela unde se află credința. Și logica „se dezvoltă” și „se mărește”. Camera și rafturile se adaugă — nu-i așa? — după cum vine experiența. Deci, întâi experiența, iar rațiunea și logica vin după aceea și explică, dar în viață explică de multe ori târziu. De multe ori, aveți trăiri neânțelese ani și zeci de ani de zile și, după zeci de ani de zile, vine și o explicație logică.

Dumnezeu a dezvăluit esența sau firea omului tot prin trăire. Nu ne-a explicat cu degetul, așa, ci Dum­nezeu S-a întrupat în trupul și istoria noastră, a trăit viața noastră și a murit moartea noastră și ne-a dat, pentru prima dată în istorie, lucruri care n-au existat până atunci la om: Înviere, Înălțare și ședere de-a dreapta Tatălui. Iisus nu numai ca Fiu al lui Dumne­zeu șade de-a dreapta Tatălui (ca Fiu, nu S-a despărțit niciodată de Tatăl). În Iisus este și omul care șade de-a dreapta Tatălui, potențial tu, suflete! Noi ședem de-a dreapta Tatălui. Aceasta este adevărata antropo­logie, pe care ne-a arătat-o Iisus.

Da, suntem mai mici și mai sărăcăcioși ca alții poate, dar mă gândesc și la cuvântul Domnului care spune că, deși drojdia în aluat este puțină și mică, dospește tot aluatul și fără de ea pâinea nu se poate face. Tot așa, să nu ne poticnim în privința noastră, văzând cât de smerită este Biserica Ortodoxă. Chiar dacă aparent lucrarea lui Dumnezeu în Ortodoxie es­te mică, în realitate ea este o lucrare mare, numai că omul nu o vede. Avem crâmpeie din măreția acestei lucrări tainice a lui Dumnezeu, crâmpeie din care o să numesc câteva la care mă gândesc acum.

O tradiție a călugărilor de la Muntele Athos spune că, dacă un suflet se mântuiește după moarte și ajun­ge la viață, până la douăsprezece generații de strămoși se împartășesc din această biruință, aș zice a vieții, primesc ca un șoc de viață și, dacă ei înșiși nu sunt mântuiți, se pot mântui prin acel suflet care a găsit mântuirea. Părintele Sofronie explică și în felul acesta: cel care a găsit mântuirea, cel care s-a pocăit, a găsit viața. Dacă eu, orișicare eu, găsesc viața, în mine s-au pocăit, în mine s-au spălat toate păcatele pe care le-am moștenit. Vechiul Testament vorbește de păca­tele care se răsfrâng până la a treia generație numai. Dar iată că acești călugari de la Athos învață că până la douăsprezece generații de strămoși găsesc viața, deși păcatul are energii numai până la a treia și a patra generație.

Mult mai mare este lucrarea lui Dumnezeu decât se vede. Și cred că noi putem să ne încredințăm Domnului, că știe El ce face, chiar când nu vedem noi, chiar când în ochii noștri n-are aerul că știe ce face. Domnul de multe ori nu ne întreabă pe noi, însă știe El mai bine. Și cred că, dacă noi ne trăim smerit viața noastră, în sensul adevărat, dumnezeiesc, smerenia aceasta este poarta deschisă iubirii și iubirea este po­runca cea dintâi a Domnului. Deci, trăind în iubire, trăind în înțelegerea aproapelui, înțelegându-l și în pă­catul lui (fiindcă și eu sunt păcătos și nu trebuie să judec), împlinind poruncile lui Dumnezeu, se face în fiecare dintre noi o lucrare de a cărei măreție nici nu ne dăm seama. Ne dă Dumnezeu crâmpeie de vederi dintr-astea, ca să ne încurajeze. Dar, precum în viața asta nu putem să vedem toată măreția lui Dumnezeu, ne mulțumim cu aceste crâmpeie, prin care întemeiem și mai mult nădejdea noastră în Dumnezeu și încre­dințarea că se va dospi aluatul întregii omeniri. Fiind­că și Domnul, când vorbește despre sfârșitul lumii, spune:

„Luați seama… să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfirșitul. Și se va propo­vădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul”.

Deci și noi să nu ne smintim de lucrurile care vin, că toate lucrurile sunt, nevăzut, în mâinile lui Dumnezeu. Și Dumnezeu Își face lucrul Lui în istorie și puterea Lui este înfricoșător de gingașă, fiindcă puterea lui Dumnezeu n-are nevoie de violență. Când Domnul Își va împlini lucrarea Lui pentru mântuirea omului, atunci va veni sfârșitul. Atunci va pune capăt istoriei, o dată cu tragedia aceea fără de asemănare, care va fi la sfârșitul veacurilor.

– Ce îndemn duhovnicesc adresați tinerilor care ur­mează a sluji Biserica?

– Nu mai știu ce să spun tinerilor care se pregătesc să slujească Bisericii. Dar îmi vine un cuvânt. Mă gândesc la Epistola către Evrei unde se spune că Arhiere­ul nostru, Hristos, nu este unul Care nu poate să înțe­leagă slăbiciunile noastre, căci și El Însuși a fost ispi­tit ca și noi, deși El era fără de păcat dar, fiind ispitit, trecând prin viața noastră, poate să fie un Arhiereu mi­lostiv, Care să facă o ispășire pentru păcatele noastre.

Și mă gândesc: pot fi slujitorii Bisericii, arhiereii, peroții și diaconii, altfel decât așa cum este Marele nostru Arhie­reu? Am văzut de multe ori în viață cum Dumnezeu ne lasă să fim ispitiți, să ne muncim cu tot felul de lucruri dar, în aceste ispite, nu trebuie să ne pierdem cumpătul, să deznădăjduim, fiindcă nu numai eu sufăr de păcat, nu este numai suferința mea, pe care câteodată nu pot să o mai duc, ci este suferința lumii întregi. Și eu, poticnindu-mă de păcatul meu, fie că l-am biruit, fie că am căzut în el, trecând prin multe su­ferințe și nedreptăți, devin în stare să înțeleg pe aproa­pele. Și așa începe să se închege cea de a doua porun­că a Domnului: „Iubește pe aproapele ca pe tine în­suți”. Aproapele tău, fie bun, fie rău, fie păcătos sau sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi; tu ești un eu, tu mă cunoști până la urmă. Și eu te cunosc, esențial; nu e nevoie să ne întâlnim ca să ne cunoaștem.

Odată, când am fost la Muntele Athos, acum mulți ani, am rămas entuziasmat de căldura cu care am fost primiți de călugări. Ce primitori erau! Ce înțelegători! Și i-am spus unui călugăr:

„Oriunde aș intra aici, în mănăstiri și schituri, pe oricine aș vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie”. Ce mi-a răspuns călugărul? Zice:

„Noi, ortodocșii, ne iubim înainte să ne cunoaștem”.

Și am înțeles că este adevărat cuvântul lui. Esențial ne cunoaștem, mai ales cei care trăim cu rugăciunea.

Neamul românesc a trecut prin multe încercări și suferințe. Eu, în copilărie, având mama englezoaică, cu posibilități de a pleca în Apus, voiam și mă rugam să scăpăm (de prigoana regimului de atunci – n.ns.). Și a dat Domnul și am scăpat. Și acum, într-un fel mi-e rușine. Îmi pare rău că nu am trăit cu voi sufe­rințele voastre. M-am gândit însă că nu fără binecuvântarea Domnului, mai precis a Maicii Domnului, am ieșit din țară. Mă gândesc că a fost poate o providen­ță, mai ales văzând că oriunde mergi te poticnești de aceleași lucruri. Tot tu ești și lumea este aceeași ori­unde am trăi. Am văzut în multe feluri cum ceea ce se întâmplă aici, ceea ce se întâmplă în Rusia, s-a întâmplat și în Occident, de bunăvoie însă. Ca Apusul n-a avut privilegiul de a fi ortodox. Neavând Ortodo­xia, duhovnicia, Apusul n-a avut putere să reziste lumii și de aceea în Apus s-au închis biserici de bună­voie, au fost transformate în magazii, au fost dărâmate… Și într-un fel, de departe, dar esențial totuși, cred că vă pot înțelege din puținul pe care l-am trăit cu voi în copilăria mea și din experiența pe care am avut-o în Apus. Căci nici acolo nu este ușor.

În Apus s-a creat mentalitatea că poți să faci orice, dar aceasta te împiedică să fii al lui Hristos Cel ade­vărat. Noua Eră, de exemplu, promovează ideea că totul este îngăduit, de la satanism până la filosofiile cele mai înalte; numai smerenia, pocăința și altele ca acestea sunt lucruri interzise. Psihologic sunt interzise; numai Hristos Cel adevărat este interzis. Căci sunt mulți hristoși – și nu vorbesc numai de antihriștii care înșală pe mulți – ci și idei greșite despre Hristos Cel adevărat.

Trăim în această lume: Apusul vine și la noi cu toate ale lui, dar aici aveți o întemeiere pe care eu am simțit-o, deși n-am trăit, în copilăria mea, foarte aproape de Biserică. Biserica ne dă, aș zice, niște energii prin care înțelegem singuri anumite lucruri. Singur am înțeles (până la vârsta de 13 ani am fost în România) că nu era nici o contradicție între viziunea biblică despre creație și ideile științifice, în măsura în care acestea din urmă erau adevărate (că nu sunt neapărat adevărate, că sunt doar teorii, ca evoluția de exemplu, am înțeles mai târziu). Apusul însă n-a înțeles aceste lucruri. S-a smintit la fiecare teorie „științifică”, s-a smintit la fiecare pas al științei omenești și, astfel, oamenii s-au smintit și au căzut din credința lor. Dacă ar fi fost ortodocși, nu s-ar fi putut întâmpla asta. Căci Ortodoxia dă duh și viață și, cum spune Sfântul Apostol Ioan, “Viața era lumina oamenilor”. Apusul este mai mult studiu și intelect. Lumina omului este însă viața, viețuirea. De aceea, Părinții, după cuvântul Domnului, caută mai mult către viețuire decât către înțelegerea intelectuală. Dar să revin la ce spu­neam mai înainte.

Ce ne-a impresionat pe noi în țară a fost căldura primirii, căldura inimii oamenilor. Această căldură trebuie păstrată. Ca să înțelegem în duh și adevăr Cu­vântul dat nouă de Dumnezeu Însuși, Cuvântul acela trebuie orientat către lumina celor două porunci ale Domnului, anume aceea de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Căci zice Domnul că nu este o poruncă mai mare decât aceasta de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Păstrarea dragostei, însă, trece prin multe greutăți, care ne oțelesc duhovnicește. Ne oțelesc în­tr-un fel foarte curios, paradoxal. Ajungem nu să ne simțim puternici, ci, atunci când suntem slabi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, atunci suntem puternici.Suntem puternici pentru că atunci ne smerim și atunci înțelegem pe aproapele și se poate naște în sufletul nostru duioșie față de aproapele. Căci iubirea în Domnul este duioasă. Și atunci, în smerenia și duioșia de care vorbeam, poate lucra nu înverșunarea omu­lui, ci asceza noastră; atunci lucrează în om harul lui Dumnezeu.

(în: Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon,Editura Anastasia, București, 1994).

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/03/28/parintele-rafail-noica-duhul-ortodoxiei/ )

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.