01 Feb

MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA A PLECAT LA DOMNUL(sursa : www.razbointrucuvant.ro)

Cu 46 de zile înainte să împlinească venerabila vârstă de 90 de ani şi cu 2 zile până la împlinirea a 69 de ani de călugărie, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a pornit spre marea întâlnire cu Hristos, Împăratul Veşnic. Ieri, 31 ianuarie 2011, la ora 19:25, la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, Mitropolitul Ardealului a plecat din această viaţă, fiind „înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi”, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. 

Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei şi Maramureșului, 18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011: „Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”. 

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”. 

Mesajul Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: 

„Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a plecat la cer, de fapt, s-a născut în Cer, cum au spus cei vechi. A fost un uriaş şi rămâne un uriaş, un uriaş pentru că a reuşit să îmbine ceea ce puţini, foarte puţini reuşesc să facă: o credinţă de cremene în Dumnezeu, o cultură imensă şi o capacitate uimitoare de a sluji Biserica şi neamul. Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, numai cheamă la luptă. Vocea lui nu mai are posibilitatea să creeze împotriviri. Dar dacă vocea lui numai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum. De fapt, vocea lui nu se va mai manifesta de acum, decât prin rugăciune, rugăciune în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Zic aceasta pentru că am sentimentul lăuntric că după o viaţă de luptă aprigă, Mitropolitul Bartolomeu a ajuns la tărâmul păcii. Şi Dumnezeu, în Împărăţia Sa, l-a primit cu braţele deschise. Rugăciunea lui devine vocea lui, glasul lui, care din înălţimea Cerului va răsuna de acum şi mai puternic. 

Mitropolitul Bartolomeu a plecat la Cer, deja l-a întâlnit pe Patriarhul Iustinian, pe Patriarhul Teoctist, pe Mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe părinţii lui, cei care i-au fost foarte dragi. Ne priveşte împreună cu aceştia din înălţimea Cerului şi ne cere nouă, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi, să mergem pe drumul pe care ei l-au bătătorit, iar Mitropolitul Bartolomeu a avut un drum frumos, un drum adânc, un drum înălţător. A mers pe el cu dreptate, a mers pe el cu credinţă, a mers pe el cu îndrăzneală mărturisitoare a valorii Bisericii Ortodoxe şi a valorii neamului românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Credinţa în înviere, în Domnul cel mort şi înviat îi ajută, în primul rând, pe ardeleni şi pe români, în genere, să trecem peste acest moment şi credinţa în Dumnezeu ne ajută să ne ancorăm în nădejdea că vocea marelui Mitropolit Bartolomeu nu este stinsă, prin rugăciune vocea lui devine mai puternică. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!” 

Mesajul Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor: 

„Vestea adormirii întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice a părintelui Mitropolit Bartolomeu ne-a întristat foarte mult, pentru că este o despărţire de un om foarte valoros pentru Biserică şi pentru neamul nostru românesc, pentru cultura poporului nostru. El rămâne ca un părinte al Bisericii noastre, părinte duhovnicesc şi al neamului nostru românesc. El şi-a trăit viaţa în chip eroic, deci spunând întotdeauna adevărul şi pătimind pentru adevăr. Deci, a fost o personalitate în sensul cel mai plenar. 
Amintesc câteva cuvinte ale părintelui nostru mitropolit, care pentru mine rămâne ca o mărturie a gândirii de om teolog, de slujitor liturgic şi de patriot. E vorba de formularea la Sfânta Liturghie, când se iese cu Sfintele Daruri pentru pomenirea celor adormiţi, şi anume eroii neamului, şi citez: „Pe fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa. Deci, este o formulă atotcuprinzătoare, o formulă inspirată de Duhul Sfânt printr-un slujitor cu toată inima, a credinţei noastre strămoşeşti şi a neamului nostru românesc. 


Dumnezeu să-l aşeze în ceata drepţilor ca pe un ostaş, cum a declarat că acceptă slujirea de ierarh şi se va sili cât îi va sta în putere, cu ajutorul lui Dumnezeu, să slujească Biserica şi ţara. 

Dumnezeu să-l ierte şi cu drepţii să-l odihnească!” 


Mesajul Înaltpreasfinţitului Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul de Alba Iulia: 

„Mitropolitul nostru Bartolomeu, în seara aceasta, s-a mutat la Domnul. A lăsat multă tristeţe şi mare gol în sufletele noastre, în sufletele vlădicilor ce am aparţinut de această Mitropolie, în sufletele preoţilor, în sufletele credincioşilor şi în sufletele tuturor vlădicilor din ţară şi ale românilor care iubesc spiritualitatea şi cultura românească. A plecat după o viaţă care n-a fost uşoară. Noi credem că şi de dincolo va rămâne aproape de noi. Oricum, un cuvânt mai potrivit decât cel al Sfântului Apostol Pavel, n-aş putea reda în aceste momente. Sfântul Pavel îi scrie lui Timotei ceea ce ar putea spune şi Mitropolitul nostru Bartolomeu: „Lupta cea bună am luptat, alergarea am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mă aşteaptă cununa vieţii pe care mi-o va da Dreptul Judecător”. A fost un om deosebit. L-am iubit mult, cu toţii. Poate şi fiindcă numele său a fost predestinat, pentru ca Valeriu, numele de mirean, vine de la latinescul „valere”, adică „a fi puternic, a fi sănătos”. A fost un om deosebit de viguros. Iar numele „Bartolomeu”, care mai este numit şi „Natanael”, dacă ar fi să îl tâlcuim am folosi un cuvânt al Mântuitorului pe care l-a zis atunci când venea Natanael către El: „Iată un israelit în care nu este vicleşug!”. 
Mitropolitul nostru Bartolomeu a fost un om fără vicleşug. Ce a avut de spus, a spus şi puteai crede în cuvântul lui. Principiile cele trei pe care le-a pretins şi le-a impus în administraţie sunt extraordinare: frica de Dumnezeu, obiectivitate şi transparenţă.
E greu să rezumăm în câteva cuvinte o viaţă de om şi de om deosebit cum a fost Mitropolitul nostru. A trecut şi prin bune şi prin rele. A fost şi un lider cum puţini lideri au fost, pentru că a condus greva studenţilor în 1946 şi repercusiunile le ştim, a făcut grei ani de temniţă. După aceea, şi ca scriitor, şi ca om al Bisericii şi ca om al culturii, iar acum, la bătrâneţe, ca şi Mitropolit, s-a remarcat pe toate planurile, dacă ar fi sa pomenim doar monumentala traducere a Sfintei Scripturi. Nu mai fac bilanţul celorlalte scrieri laice şi teologice pe care le-a lăsat Bisericii şi culturii româneşti. 

Acum, când s-a mutat la Domnul şi ne lasă trişti, ne exprimăm compasiunea noastră tuturor celor ce l-au iubit şi, în acelaşi timp, ne ridicăm gândul către Tatăl cel Ceresc şi-L rugăm să-i facă parte de odihnă în loc luminat, în loc de verdeaţă, unde nu este nici întristare, nici suspinare, ci viaţă lină, fără de sfârşit. De fapt, când l-am văzut ultima dată, vineri, se vedea că este în această stare de linişte, care era premergătoare marii treceri în eternitate. 

Dumnezeu să-i facă parte de odihnă!” 

În continuare, mai multe informaţii biografice ale Mitropolitului Bartolomeu Anania aflăm dintr-un articol din Ediţia de Moldova a Ziarului Lumina din data de 1 februarie 2011, pe care îl redăm în cele ce urmează: 

Aproape un deceniu petrecut la Mănăstirea Văratic 

IPS Bartolomeu a fost un înverşunat apărător al sufletului românesc şi a cuvântat adeseori despre obligaţia care ne revine nouă, românilor, de a promova valorile şi tradiţiile adevărate şi de a păstra cum se cuvine 'această grădină a Maicii Domnului, care se cheamă România'. Un colţ din această grădină a regăsit în munţii Neamţului, la Văratec, în anul 1982, când a decis să se pensioneze şi să se dedice în totalitate scrisului. Aproape zece ani a trudit aici la revizuirea în limba română şi la comentarea Bibliei, a continuat scrierea 'Memoriilor' şi a participat la şezătorile literare şi spirituale în prezenţa unor mari oameni de cultură ai vremii: 'Aveam un fel de cenaclu, un 'vinclu' al academiei. Veneau multe personalităţi intelectuale, cum ar fi doamna academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga, devenită mai târziu Maica Benedicta, doamna Ştefana Venisar Teodoreanu, văduva lui Ionel Teodoreanu, doamna Valeria Sadoveanu, văduva lui Mihail Sadoveanu, doamna Cornelia Pillat, văduva lui Dinu Pillat. Vara, în special, aveam adevărate şezători, audiţii muzicale, o viaţă spirituală foarte frumoasă. Şi acum ar fi benefice astfel de întruniri pentru revigorarea vieţii spirituale', declara IPS Bartolomeu, într-un interviu acordat ziarului 'Flacăra Iaşului', cu prilejul lansării, în data de 5 decembrie 2008, a volumului 'Memorii', apărut la Editura 'Polirom' din Iaşi. 

În 1982 IPS Bartolomeu s-a pensionat de la Direcţia Institutului Biblic din Bucureşti şi s-a retras ca pensionar la Mănăstirea Văratec, unde şi-a petrecut vremea, după cum singur mărturisea, până în 1993, când a fost chemat la episcopat în Transilvania, la Cluj. 

Despre şederea sa la Văratec a vorbit şi părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, în 'Lumea Monahilor' anul II, nr. 7 (13) Iulie 2008: 'În anii 1980-1993 petrecea tot mai mult timp în acest loc (n.r. – Mănăstirea Văratec) Arhimandritul Bartolomeu Anania. În casa episcopului Partenie Ciopron, care oferă o privelişte splendidă fericiţilor locatari, Arhimandritul Bartolomeu a scris sute ori mii de pagini şi s-a ostenit la începerea diortosirii Sfintei Scripturi. Nu voi uita niciodată lungile seri de la Văratec cu discuţiile interesante şi prietenoase dintre Mitropolitul Moldovei (n.r. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel) şi viitorul Mitropolit al Clujului. Tot la Văratec, l-a găsit vestea adusă de Sfântul Sinod privind chemarea sa la arhierie şi la slujirea ca arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului'. 


IPS Bartolomeu, decembrie 2008: 'Mă simt în Iaşi ca acasă' 

De altfel, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a fost strâns legat de Moldova nu doar prin şederea sa îndelungată la Mănăstirea Văratec, pe care o părăseşte în 1993, când este chemat să urmeze calea arhieriei, ci şi de Iaşul cultural, unde îl aşteptau mereu numeroşi prieteni. 'Am avut mai multe cunoştinţe din Iaşi, unii mai sunt, alţii au murit. Pe câţiva dintre ei, cum este academician Constantin Ciopraga (trecut la cele veşnice în 2 februarie 2009), deşi este destul de vârstnic, am avut bucuria să îi reîntâlnesc. M-am simţit foarte bine, iar printre cei noi m-am simţit de la bun început tot ca între prieteni. Datorită Văratecului, unde veneau foarte mulţi intelectuali, cel puţin vara, am cunoscut mulţi ieşeni şi aşa se face că Iaşul îmi era un oraş foarte familiar. Eram invitat de conducerea Universităţii să ţin conferinţe, eram găzduit în Casa de oaspeţi a Universităţii, care se află sus, pe Copou. Pe de altă parte, am fost la Casa Pogor de mai multe ori. Lucian Vasiliu, care conduce 'Dacia literară', îmi este un vechi cunoscut, aşa încât mă simt în Iaşi ca acasă', mărturisea IPS Bartolomeu în decembrie 2008, pentru aceeaşi publicaţie ieşeană. 

Doctor Honoris Causa al UMF Iaşi 

Meritele sale teologice şi culturale au fost recunoscute în dese rânduri de diverse foruri academice. În luna mai a anului 2009, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Gr. T. Popa' din Iaşi acorda Înalt Preasfinţiei Sale titlul de Doctor Honoris Causa, Laudatio fiind rostit chiar de rectorul UMF, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. 'Prezenţa Înalt Preasfinţitului Bartolomeu aici, la Universitatea noastră, înseamnă un adaos de spiritualitate, de binecuvântare a unui spaţiu închinat sănătăţii, vieţii, care ne spune că Biserica şi Universitatea se află într-o aceeaşi misiune de cinstire a omului, de preamărire a Domnului. (…) Înalt Preasfinţitul Bartolomeu a fost unul dintre susţinătorii şi promotorii Bioeticii în România şi a dialogului între medicină şi religie, readucând în cadrul profesiei medicale încărcătura spirituală. Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa este pe deplin meritată şi o considerăm a fi o binevenită recunoaştere şi o mare sărbătoare pentru întreaga comunitate academică ieşeană', spunea prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, la 13 mai 2009, cu prilejul conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al UMF Iaşi. 

IPS Bartolomeu a susţinut cu această ocazie o prelegere despre 'Puterea cuvântului', pe care o regăsim în mai multe domenii, de la teologie la literatură sau medicină. 'Dacă în general există o artă a cuvântului, în teologie există şi o pluridimensionalitate a cuvântului, mai mult decât în artă şi literatură. Aş începe cu ipostaza cuvântului creator. În limbajul teologic – dar nu numai – el este determinat prin termenul logos. În spiritualitatea creştină îl cunoaştem în trei ipostaze: logos proforikos, logos endiathetos, logos spermatikos. Voi încerca să vă spun câte ceva despre fiecare', şi-a început IPS Bartolomeu prelegerea, continuând cu prezentarea altor ipostaze ale Logosului: cuvântul revelator, logosul proniator. 'Cuvântul în sine are o putere duală, el poate fi bun sau rău, dar e neutru din punct de vedere moral. Omul este cel care-i dă dimensiunea morală, aşa cum i-o dă unui briceag: îl foloseşte să cureţe de coajă un măr pe care să-l mănânce sau să-l împlânte, mânios, în spatele cuiva. (…) Dumnezeu l-a creat pe om liber şi, în acelaşi timp, i-a dat putinţa de a folosi libertatea cum vrea. La început a folosit-o prost şi prost a ieşit. Şi dacă veni vorba, şi noi înşine, urmaşii lui Adam, am recăpătat libertatea ca neam, ca naţiune, ca popor, în decembrie 1989, dar prost o înţelegem şi prost o folosim, şi de aceea merg lucrurile atât de prost în ţara noastră. E evident că încă nu ne-am deprins să cântărim cum se cuvine acest dar al lui Dumnezeu, care este libertatea', a evidenţiat IPS Bartolomeu Anania, care nu a uitat nici de 'puterea terapeutică a cuvântului' – 'Doctorii ştiu mai bine că o vorbă bună, de prietenie şi încurajare, spusă la căpătâiul bolnavului, preţuieşte uneori mai mult decât un vârf de bisturiu, un ac de seringă sau un lichid medicamentos'. 


'Mi-a trecut prin minte să fug de sub mantie şi s-o iau la goană' 

Fragment din 'Memoriile' Mitropolitului Bartolomeu 

'Noviciatul meu a fost scurt, de numai vreo patru luni. Stareţul mă făcuse rasofor şi hotărâse să devin călugăr la 2 februarie (1942), în ziua Întâmpinării Domnului. (…) Ceremonia tunderii în monahism e una din cele mai impresionante ale ritului răsăritean, dar dacă eşti obiectul ei ţi se înfăţişează ca o ceaţă de tămâie cântătoare care te poartă, aerian, spre nişte lumini ghicite prin abur. Am văzut multe de-a lungul anilor, şi cred că aşa trebuie să fi fost şi a mea. Nu ştiu cum voi fi arătat în cămaşa lungă, albă, desculţ, cu capul plecat, acoperit sub mantia neagră a părintelui Firmilian, naşul meu de călugărie. Îmi aduc aminte că-mi tremura spinarea, mergând încet de la intrarea bisericii spre altar, precedat de călugării care purtau făclii aprinse şi cântau 'Braţele pământeşti sârguieşte a le deschide mie…'; părintele Firmilian îmi simţea tremurul şi mă strângea pe după umeri. (…) O clipă mi-a trecut prin minte să fug de sub mantie şi s-o iau la goană. Dar m-am lăsat purtat aşa, poate de însăşi varga Domnului, care de multe ori după aceea avea să mă culeagă din răzleţiri şi să mă readucă-n turmă. M-am răstignit, am făgăduit, am primit un nume care nu era al meu.' (Valeriu Anania, 'Memorii', Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 37) 


O viaţă dăruită Bisericii 

Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, cunoscut ca un veritabil cărturar şi scriitor (Valeriu Anania), s-a născut în familia clericului ortodox Vasile Anania, în comuna Glăvile din Vâlcea, unde a urmat şi şcoala primară. A urmat cursurile Seminarului Teologic Central din Capitală (1933-1941), iar bacalaureatul şi l-a dat la Liceul 'Mihai Viteazul', în 1943. 

În anul 1942, la 2 februarie, Valeriu Anania intră în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu. Între anii 1941-1948 urmează studii superioare de teologie la Bucureşti, Cluj şi Sibiu, este absolvent al Academiei Teologice 'Andreiane' din Sibiu, iar între anii 1945-1946 este student la medicină la Sibiu şi Cluj şi studiază muzica instrumentală la Cluj. 

În anul 1946 conduce greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă, eveniment urmat de un şir lung de arestări. 

A fost stareţ la Mănăstirea Topliţa, în perioada iulie-decembrie 1947, iar între anii 1948-1950 ocupă funcţia de intendent la Palatul patriarhal şi este inspector eparhial pentru învăţământul bisericesc. 

În anul 1958 este condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică pentru 'uneltire contra ordinei sociale', ispăşindu-şi pedeapsa la Jilava, Piteşti şi Aiud până în 1964, când este eliberat prin decret general de graţiere. În perioada 1965-1976 ocupă mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, în 1967, la 29 octombrie, primind harul preoţiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii, iar ceva mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române acordându-i rangul de arhimandrit. 

Se întoarce în ţară, iar din 1976 şi până în anul 1982 este director al Institutului Biblic şi de Misiune al BOR. În acest an se pensionează şi se retrage la Mănăstirea Văratec, unde se dedică în totalitate scrisului. 

În anul 1993, la 21 ianuarie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar la 7 februarie, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu. 

Ca arhiepiscop al Clujului va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon şi prin diverse întâlniri -, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice prin păstrarea identităţii proprii. 

În anul 2006, în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005 de înfiinţare a unei Mitropolii la Cluj, iniţiativă validată de Adunarea Naţională Bisericească la 1 martie 2006, Bartolomeu Anania este instalat la praznicul Bunei Vestiri, de către Patriarhul Teoctist al României, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. 

Pentru activitatea sa literară a fost distins cu numeroase premii şi medalii, iar pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu 'Crucea Patriarhală' -Bucureşti, 'Ordinul Sfântului Mormânt' al Patriarhiei Ierusalimului, 'Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel' al Patriarhiei Antiohiei. 

Activitatea literară a Mitropolitului Bartolomeu 

IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a avut o activitate publicistică foarte productivă, afirmându-se în literatură încă de pe băncile şcolii, în 1936 debutând la revista 'Vremea'. A urmat 'Dacia Rediviva', iar după ani a colaborat la revistele: 'Gazeta Literară', 'Luceafărul', 'Magazin Istoric', 'Ateneu' şi altele. 

A publicat în revistele centrale bisericeşti, 'Glasul Bisericii', 'Mitropolia Olteniei', buletinul şi calendarul 'Credinţa' din Detroit, 'Renaşterea' de la Cluj-Napoca (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul).

Activitatea sa de dramaturg se remarcă în special în anii â60 – â70: 'Mioriţa' (1966); 'Meşterul Manole' (1968); 'Du-te vreme, vino, vreme!'(1969); 'Păhărelul cu nectar' (fantezie pentru copii-1969); 'Steaua Zimbrului' (1971); 'Poeme cu măşti' (1972), acestea fiind puse în scenă de mai multe teatre din ţară. 

În anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volume de poezii: 'Geneze' (1971); 'Istorii agrippine' (1976); 'File de acatist' (1981); Anamneze' (1984); 'Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi' (1992); 'Poezie religioasă românească modernă' (1992) şi volume de proză şi de eseuri: 'Străinii din Kipukua' (1979), 'Greul Pământului' (1982), 'Rotonda plopilor aprinşi' (1983), albumul 'Cerurile Oltului' (1990), 'Amintirile peregrinului Apter' (1991), etc. 

În 1992 este publicat volumul 'Acţiunea catolicismului în România interbelică', care cuprinde articole cu caracter teologic, predici, note şi comentarii.

Comments are closed.