15 Oct

FILOCALIA

Iscusința războiului minții

 

„Trezvia e calea a toată virtutea și porunca lui Dumnezeu. Ea e numită și liniștea inimii (isihia). Iar desăvârșită până la golirea de orice nălucire e tot ea și pază a minții.

Cel ce s-a născut orb nu vede lumina soarelui. Tot așa cel ce nu e călăuzit de trezvie nu vede cu îmbelșugare razele harului de sus, nici nu se va slobozi de lucrurile, de cuvintele și de gândurile rele și urâte de Dumnezeu. Acesta la moarte nu va scăpa liber de căpeteniile tartarului.

Atenția e liniștea neîncetată a inimii față de orice gând. Ea răsuflă și cheamă pururea și neîncetat numai pe Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, și împreună cu El se împotrivește cu bărbăție vrăjmașilor. Și numai Lui se mărturisește, care are toată puterea să ierte păcatele. Dar îmbrăcându-se neîncetat prin această chemare în Hristos, care singur cunoaște în chip ascuns inimile, sufletul încearcă în tot chipul să ascundă de toți oamenii dulceața lui și lupta dinăuntru, ca nu cumva Vicleanul să facă să înainteze răutatea lui și să surpe, pe nebăgate de seamă, lucrarea cea bună.

Trezvia e fixarea stăruitoare a gândului și așezarea lui în poarta inimii ca să privească gândurile hoțești care vin și să asculte ce zic, și ce fac ucigașele, și care este chipul făurit și înălțat de diavoli, care încearcă să amăgească mintea prin năluciri. Înnsușindu-ne aceste osteneli, ele ne învață cu multă știință iscusința războiului minții.”

(Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie, în Filocalia IV, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 50)

 

Vorbirile fără rost întristează pe Duhul Sfânt

„Nimic nu are cunoștință mai mare ca îngerul. Dar înălțându-se, a căzut din cer ca un fulger.”

„Vorbirile fără rost uneori ne pricinuiesc ura celor ce ne ascultă, alteori batjocuri și râs, defăimând aceia prostia cuvintelor. Altele, întinarea cunoștinței și, iarăși, altele, osânda de la Dumnezeu și întristarea Duhului Sfânt, ceea ce este mai înfricoșat decât toate celelalte.

Cel ce-și curățește inima și smulte din rădăcină păcatul întru Domnul, și cel ce se ostenește pentru o cunoștință mai dumnezeiască și vede în minte cele nevăzute de cei mulți, nu se cuvine să se înalțe pentru aceasta față de cineva. Căci nimic nu e mai curat între cele zidite ca cel fără de trup, nimic nu are cunoștință mai mare ca îngerul. Dar înălțându-se, a căzut din cer ca un fulger. Astfel, mândria cugetului i-a fost socotită la Dumnezeu ca necurăție.”

(Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, în Filocalia IV, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 105)

Sursa:doxologia.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.