06 Nov

Învierea fiicei lui Iair

ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR

Predică mărturisitoare a PS Sebastian despre luarea

în râs a credincioșilor “medievali” care se închină la moaștele sfinților

 Fiica lui Iair, sau despre un alt înțeles al morții

 

Dreptmăritori creștini,

Evanghelia de astăzi evocă două minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos: vindecarea femeii care s-a atins pe ascuns de veșmintele Domnului și învierea fiicei lui Iair — o copilă de numai doisprezece ani, singură la părinți. Obișnuia Hristos să-Și legitimeze învățătura și cuvintele pe care le adresa poporului cu astfel de semne și minuni. Așa se face că, de-a lungul celor trei ani și jumătate, cât timp a durat activitatea Sa publică, El a vindecat în mai multe rânduri bolnavi: orbi, leproși, ologi și, iată, în evanghelia de astăzi a înviat până și din morți pe o copilă, ca să arate tuturor că este Dumnezeu, Stăpân al sufletelor, dar și al trupurilor; Stăpân al vieții, dar și al morții.

Ceea ce ar trebui să ne atragă atenția în mod special în această pericopă evanghelică, cred, este un lucru care în general trece neobservat, și anume acela că Mântuitorul Hristos a fost luat în râs de către cei care plângeau la căpătâiul copilei moarte. De ce a fost luat în râs? Pentru că s-a exprimat altfel decât se așteptau oamenii din vremea Sa:

„Nu plângeți; n-a murit, ci doarme”.

Și au râs cei care se aflau de față, privindu-L pe Hristos cu mirare și îndoindu-se că Acesta este Învățătorul despre care auziseră că este atotcunoscător, că propovăduiește o învățătură nemaiauzită și că săvârșește semne și minuni nemaiîntâlnite în popor.

Ei bine, gestul acesta, de a se râde de Hristos, nu este un incident singular în activitatea Sa. Aduceți-vă aminte că  încă de la începutul propovăduirii Sale s-a încercat discreditarea și compromiterea persoanei Mântuitorului și a învățăturii Sale. Când a început să învețe în sinagoga din patria Sa, conaționalii și contemporanii Săi se întrebau:

„De unde știe Acesta carte fără să fi învățat? (In. 7, 15)

„Ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov și a lui Iosi și al lui Iuda, și al lui Simon? Și nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi?”(Mc. 6, 2-3).

Când Mântuitorul Hristos aducea vindecare celor aflați în suferință și iertare de păcate, arătând astfel că de multe ori bolile noastre trupești sunt urmări ale păcatelor, care era poziția iudeilor?

Cine este Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?” (Lc. 5, 21)

În evanghelia de astăzi, așadar, oamenii au râs de Hristos când le-a spus: „Nu plângeți; copila n-a murit, ci doarme” L-au privit cu neîncredere, cugetând dacă nu cumva au greșit adresându-se acestui Învățător. Domnul însă refuză să intre în vreun dialog cu cei care L-au luat în râs,dar face un lucru care îi lasă pe toți înmărmuriți: „apucându-o de mână pe copilă, a strigat: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată”, arătând prin aceasta că, pentru El, moartea este, totuși, somn…

Iubiți credincioși,

Plecând de la deosebirea de limbaj și de concepție prin care Mântuitorul Hristos numește moartea somn, aș vrea să medităm fiecare dintre noi și să încetăm odată pentru totdeauna să mai privim moartea ca pe marea catastrofă ce ne-ar arunca — spun unii — în neant, în nonexistență. Motivul pentru care Hristos a primit să facă minunea învierii fiicei lui Iair a fost acela ca să ne arate tuturor că la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvânt. Pentru necredincioși toate acestea stârnesc, poate, și astăzi zâmbete, dar, pentru noi, cei care credem cu toată tăria în viața de dincolo, ele ne întăresc credința că Dumnezeu este deopotrivă Stăpânul vieții și al morții. Hristos a numit moartea somn,iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihnă a celor adormiți cimitir”care în limba greacă înseamnă „loc de dormit”, adică „dormitor” (de la verbul kimamai = a dormi]. Este locul unde, trupește, adormiții robii lui Dumnezeu se odihnesc, în timp ce sufletele lor continuă să trăiască o nouă viață, de unde a și fost chemată fiica lui Iair astăzi.

Iată cum gândea Hristos și iată cum se justifică „limbajul” și modul Său diferit de exprimare. Ce au făcut oamenii care nu s-au putut ridica până la înțelepciunea cuvintelor Sale? L-au luat în râs. Iar lucrul acesta, din păcate, s-a perpetuat peste veacuri și în mințile și concepțiile multora dintre semenii noștri, care de multe ori au luat în râs și au batjocorit persoana și învățătura Mântuitorului Hristos, socotindu-o nedemnă de luat în serios, perimată, retrogradă sau chiar păguboasă.

În fiecare sfârșit de octombrie, pe Dealul Patriarhiei se întâmplă o mare minune! Patru-cinci zile în continuu, zi și noapte, credincioși din București, și nu numai, vin și așteaptă ceasuri în șir în picioare, răbdând frigul toamnei, vorbind un alt „limbaj” și „exprimându-se” în cu totul alt fel decât spun mulți că ar trebui să se exprime și să se comporte un om în secolul XXI. Ei bine, am văzut în mass-media fel de fel de interpretări și opinii privind prezența și participarea acestor credincioși, veniți într-un număr atât de mare în pelerinaj la sărbătoarea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, și care mi-au adus aminte de „râsul” celor din evanghelia de astăzi. „Cum ne vom putea noi legitima ca cetățeni ai Europei cu un astfel de comportament, cu astfel de manifestări?” — se întreabă, cu prefăcută amărăciune unii semeni de-ai noștri, văzând comportamentul „învechit, expirat și medieval” — după cum îl numesc ei — al credincioșilor noștri. Iată diferența de concepție, „limbaj” și exprimare. Iată cum am ajuns să vorbim „limbi” diferite, să avem comportament și concepții diferite și cum unii ajung să pară ridicoli în fața celorlalți…

Care este, dragii mei, cauza acestui comportament „învechit…” pe care dumneavoastră, credincioșii, vă „încăpățânați” să-l aveți și să-l manifestați în fiecare an în aceste zile sfinte de sărbătoare și nu numai? Oare nu credința atât de lăudată de Mântuitorul Hristos astăzi, când femeii celei bolnave de doisprezece ani i-a zis: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit”, sau credința tatălui îndurerat de moartea unicei lui fiice, căruia i-a adresat cuvintele:„Crede numai și se va izbăvi”? Ce altceva este acest comportament în secolul XXI, dacă nu expresia tradiției evlavioase de veacuri a poporului nostru care, din fericire, nu s-a stins, chiar dacă, potrivit caracterizărilor unora și altora, pare o manifestare învechită, medievală și care nu are nimic de-a face cu civilizația europeană, la ale cărei porți am bătut și noi? Să fie oare, credința noastră, încompatibilă cu „viziunea” Uniunii Europene, la care am aderat? Dar, pentru numele lui Dumnezeu, este, totuși, credința, evlavia și comportamentul nostru specific de veacuri!… Pe mine nu acestea mă îngrijorează, căci acestea și-au dovedit valoarea și importanța lor de-a lungul celor două milenii! Altceva este care trebuie să ne îngrijoreze, și anume că factorii de decizie din Europa au refuzat ca în Constituția ei să fie stipulată în chip expres originea și cultura creștină a bătrânului continent! Mă îngrijorează faptul că îi este renegată acestuia astfel propria sa istorie; îi sunt renegați „părinții”: „tata” și „mama” — mă refer la „Creștinism” și la „morala creștină”! Mă ingrijoreaza că este respins tot mai mult Creștinismul, în schimb este promovată fără de rușine imoralitatea! Ați văzut și dumneavoastră: pelerinajul la Sfintele Moaște este considerat o manifestare și un comportament medieval și „de râs” iar paradele și acțiunile celor cu păcate împotriva firii sunt socotite „dovezi de civilizație europeană. Ne întrebăm atunci, dragii mei, nu cumva este mai de preferat comportamentul acela „medieval”, cum îl numesc unii, decât imoralitatea și secularismul care atentează tot mai mult la ceea ce a mai rămas sfânt în noi?

Această situație ne cheamă, cred, pe fiecare dintre noi, să ne prețuim și să luptăm pentru păstrarea acestor valori cu și mai multă râvnă, pentru ca societatea europeană săvârșește o mare greșeală atunci când promovează drepturi și libertăți pentru om, călcându-i, în schimb, în picioare, principiile și valorile. Unde vor duce drepturile fără principii sănătoase? Dar libertățile fără valori? La ce bun drepturi și libertăți într-o societate care își reneagă „părinții”—valorile de veacuri consacrate și „verificate” deja în „cuptorul” culturii și spiritualității creștine europene?

Ce ne va aduce, oare, o Europă care-și reneagă în mod sistematic originea creștină? Consideră credința creștină „jenantă”... Au spus: cum să introducem în Constituția Uniunii Europene termenul de Creștinism, pentru că acesta îi jenează pe „ceilalți”? Vă întreb: care „ceilalți”? De bine ce deocamdată toate țările Uniunii Europene sunt majoritar creștine, în fața cui ne jenăm să fim creștini?… Chiar și moralitatea a devenit „de râs”… Dacă ducem o viață morală, dacă tinerii până la căsătorie își păstrează curăția, iar soțul sau soția respectă fidelitatea conjugală, riscă să devină ridicoli și „de râs” pentru cei care au adoptat de acum un alt „limbaj” și un alt „comportament”, apreciate ca fiind mai „la modă”, în timp ce morala tradițională creștină este taxată  drept „învechită”, „perimată” și „medievală”.

Dragii mei,

Cred că se împlinește cu noi cuvântul Domnului care zice:

„nu este robul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; Dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi” (In. 15, 20).

Să ne „încăpățânăm”, deci, să prețuim aceste valori inestimabile, pentru că ele ne mai țin!… Să preferăm acest „comportament” — fie el și disprețuit ca „medieval”, dar care izvorăște din adânca și profunda evlavie a neamului acestuia față de Dumnezeu și sfinții Lui — în locul vacarmului de pe stadioane sau alte locuri de distracție „modernă” și „la modă”. Să prețuim învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a dovedit și astăzi că nu este un „amăgitor”, cum susțineau cei care vroiau să-L denigreze și să-L discre­diteze (Mc. 6, 2-3; Lc. 5, 21), căci prin semnele și minunile Sale Și-a legitimat puterea și învățătura Sa dumnezeiască. Să rămânem credincioși moralei și tradițiilor pe care le păstrăm de două milenii și Să rămânem creștini adevărați, chiar dacă „se va râde” de noi ori vom fi disprețuiți, căci știm că de acolo, din adâncurile trăirii noastre, ca și din racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, izvorăsc binecuvantarea și viața cea veșnică, având credința că prin aceasta Hristos ne va învia și pe noi așa cum a înviat-o astăzi pe fiica lui Iair.

Să ținem aproape de Dumnezeu și să ne rugăm și pentru cei care râd de noi și ne disprețuiesc. Să ne vedem de credința noastră, de valorile noastre perene, pentru că numai așa vom rămâne vii și după moarte, când vom fi înviați și vom petrece împreună cu Hristos în vecii vecilor, Amin”.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la Duminicile de peste an,Slatina, 2011)

Sursa:www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.