27 Ene

Întrebări cu răspuns duhovnicesc

Întrebare: Cum poate cineva, într-o viaţă monahală în care bunele rânduieli şi tradiţia Sfinţilor Părinţi s-au pierdut, cum poate vieţui în Hristos sau cum se poate mântui?

Arhim. Efrem: Este adevărat că acum, din cauza comunismului, Biserica Ortodoxă Română se află într-o perioadă de refacere şi astfel unele mănăstiri în mod sigur nu au recuperat încă adevărata tradiţie. Însă pronia dumnezeiască va ajuta ca toate lucrurile să-şi recupereze rânduiala firească, aşa cum era odinioară. Dumneavoastră monahii trebuie să fiţi cu multă atenţie, să trăiţi în ascultare şi chiar dacă rânduielile încă lasă de dorit, să faceţi răbdare, iar harul lui Dumnezeu vă va ajuta. Oricum, monahul care este cu luare aminte nu riscă nici chiar în astfel de mănăstiri.

Întrebare: Preacuvioase Părinte Efrem, cum trebuie rugat părintele stareţ să-i dea binecuvântare ucenicului să se împărtăşească mai des, mai ales dacă duhovnicul este foarte ocupat, ca toţi duhovnicii buni dealtfel, şi nu-l poate mărturisi pe ucenic?

Arhim. Efrem: Orice ucenic trebuie să fie cercetat duhovniceşte îndeaproape. Aşa cum văd în mănăstirile din România, stareţul are doar un rol administrativ, pentru cele spirituale fiind duhovnicul, situaţie similară cu cea din Rusia. Desigur, este bine să existe mai mulţi duhovnici într-o mănăstire, însă doar cu rol secundar, rolul principal revenindu-i stareţului. Stareţul nu trebuie să fie numai supraveghetorul administrativ al lucrurilor, iar duhovnicii să fie separat supraveghetori ai problemelor duhovniceşti. Acum două luni am fost în Rusia. Am mers la o mănăstire cu mulţi vieţuitori şi am discutat despre tema aceasta cu stareţul, care era şi episcop. Îmi zice: „Gheronda, dacă îi zic unui călugăr să meargă să facă o anumită ascultare, îmi zice că nu are binecuvântare de la duhovnic!” Păi, în astfel de situaţie nu se poate face mănăstire! Trebuie ca stareţul să fie şi părinte duhovnicesc, pentru a da în mod corect binecuvântările. Dacă ucenicul nu se spovedeşte la stareţ, cum îi poate cere binecuvântare pentru împărtăşanie?

Întrebare: Cum vede Sfântul Munte ecumenismul?

Arhim. Efrem: Este un lucru cunoscut! Sfântul Munte este împotriva ecumenismului, în ciuda faptului că Athosul este o realitate ecumenică, nu ecumenistă. Nu suntem împotriva dialogului, ci pentru un dialog purtat de pe baze ortodoxe corecte.

Întrebare: O femeie care nu poate avea copii se poate mântui prin căsătorie?

Arhim. Efrem: Desigur! Dacă Dumnezeu nu dăruieşte copii nu înseamnă că femeia îşi pune mântuirea în pericol. Dealtfel, dobândirea de prunci nu este un scop absolut al căsătoriei. M-am întristat recent când am auzit despre un bărbat care şi-a părăsit soţia pentru că nu putea face copii. El credea că femeia o să ia nişte medicamente şi o să-i facă copii! Omul este persoană, fraţii mei. În căsătorie, într-o familie, există o comuniune interpersonală, unul trebuie să trăiască în celălalt. Soţul nu trebuie să-şi iubească soţia doar dacă şi face copii! Ci o iubeşte pentru că cei doi se află în comuniune cu Hristos. Din păcate astăzi o familie care nu are o bază creştin ortodoxă este sortită eşecului.

Întrebare: Se poate întâmpla ceva rău cu noi când ascundem ceva de duhovnic?

Arhim. Efrem: Sfinţii Părinţi nu se nelinişteau de ucenicii lor, chiar dacă se întâmpla că cadă în cel mai mare păcat. Se nelinişteau însă de călugării care-şi ascundeau gândurile.Cea mai puternică armă a diavolului este ascunderea gândurilor. Călugărul care o face crede în propriile gânduri, devine autosfătuitor. După Sfântul Vasile cel Mare, autosfătuitorul luptă împotriva lui însuşi. Gheron Iosif Isihastul spunea: „Ai văzut vreun călugăr care s-a rătăcit? Ei bine, acela a crezut în gândul său propriu!” Ascunderea gândului rupe dependenţa de duhovnic. Nu nevoinţa trupească, ci ascultarea adevărată este cea care aduce harul lui Dumnezeu.

Întrebare: Cum poţi hotărî în rugăciune între două lucruri bune?

Arhim. Efrem: Când te rogi nu trebuie să dai importanţă nici gândurilor bune, nici celor rele, nu trebuie să te gândeşti la nimic. După rugăciune, Dumnezeu te poate lumina în problema respectivă. Sau, dacă ai un duhovnic, trebuie să-l întrebi pe el. […]

Sursa: www.razbointrucuvant.ro

(puteți citi integral aici http://www.razbointrucuvant.ro/2012/01/26/egumenul-efrem-de-la-vatopedi-minunile-marilor-duhovnici-sfinti-contemporani-2002-facultatea-de-teologie-biserica-rusa-bucuresti-video/) 

 

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.