24 Nov

Înțelepciunea Sfinților Părinți

 

3. RUGĂCIUNEA

    Tema rugăciunii reprezintă chintesenţa discuţiilor dintre Sfântul Grigorie Palama şi filosofii antiisihaşti. Este binecunoscut faptul că la începutul aşa numitelor conflicte isihaste, existau trei teme care îi interesau pe cei aflaţi în dispută. Prima era educaţia laică, al doua – rugăciunea, mai ales metodele psihotehnice de co­borâre a minţii în inimă, şi a treia – contemplarea luminii necreate. De aceea, putem spune că rugăciunea reprezintă baza discuţiilor din vremea Sfântului Grigorie Palama. Aici nu intenţionăm să dezvoltăm întreaga teologie a rugăciunii – ce a fost înaintea ei şi după ea – ci vom sublinia, în special, două aspecte principale. Unul îl reprezintă bazele teologice ale rugăciunii minţii, iar celă­lalt se referă la energiile comune ale sufletului şi trupului şi la rolul lor în rugăciunea minţii. Ne vom concentra atenţia asupra acestor două aspecte, deoarece ele sunt definitorii pentru învă­ţăturile Sfântului Grigorie Palama cu privire la rugăciune, şi, deoarece, ele sunt strâns legate de acest capitol, care se referă la modul în care postul şi privegherea sunt legate de rugăciune.

a) Opiniile lui Nichifor Stithatul

Discuţia a început cu opiniile lui Nichifor însinguratul despre care am vorbit deja la capitolul despre rugăciune şi metodele psiho­tehnice utilizate pentru a ajuta mintea să coboare în inimă. Varlaam, aflându-se în Tesalonic, şi fiind complet străin faţă de întreaga tradiţie isihastă a monahismului ortodox, atunci când a aflat despre metoda recomandată de Sfântul Nichifor, îi opuse critici severe.

Vom vedea mai departe ceea ce a afirmat, precum şi răspun­surile teologice date de Sfântul Grigorie Palama. Aici vrem să aruncăm o privire asupra părerilor Sfântului Nichifor referitoare la metoda de rugăciune "ştiinţifică".

El afirmă că cel ce doreşte să capete rugăciunea minţii, tre­buie să caute un dascăl nerătăcitor. Dacă acesta e un lucru dificil de obţinut, el trebuie să-l caute cu răbdare. Dacă aflarea unui das­căl duhovnicesc dă greş el trebuie să se roage lui Dumnezeu cu o inimă înfrântă, lacrimi şi sărăcie duhovnicească, făcând uz, în acelaşi timp, de o metodă specială.

Inima omului, spune el, este izvor de viaţă şi căldură pentru trup. Noi respirăm aerul pentru inimă. Inima îşi ia porţia de aer necesară, aşa încât o parte din el este dat afară şi se păstrează, astfel, o temperatură constantă. Plămânii reprezintă cureaua de transmisie a lui în cadrul acestui proces.

Creatorul i-a făcut în stare de a se dilata şi contracta ca nişte "foaie" "inhalând şi expulzând fără durere conţinutul lor". Aşa­dar, prin inhalarea aerului rece prin intermediul plămânilor şi expulzarea căldurii, inima îşi îndeplineşte funcţia sa de păstrare a vieţii. După ce descrie funcţiile inimii şi ale plămânilor, Sfântul Nichifor recomandă metoda prin care are loc concentrarea minţii în inimă. Pentru ca mintea să intre în inimă, el recomandă ca, după concentrarea ei, aceasta să fie introdusă odată cu inspiraţia prin care aerul intră în plămâni, apoi să obligăm mintea să coboa­re în inimă, odată cu aerul inhalat. Atunci mintea va simţi bucurie şi încântare exact precum omul plecat de demult se întoarce acasă şi îşi regăseşte copiii şi nevasta. Când mintea intră în ini­mă, trebuie să lupte ca să nu plece imediat. La început mintea se simte stingheră din cauza strâmtorării ei în spaţiul inimii. Dar, odată obişnuită cu acest lucru, nu-i mai place să iasă afară, deoarece acolo, în inimă, se află împărăţia lui Dumnezeu. În orice caz, odată aflată în inimă, mintea nu trebuie lăsată să lâncezească, ci să spună neîncetat rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", în acest fel mintea nu este distrasă, rămâne invulnerabilă la diferite ispite şi în fiecare zi îi creşte dragostea şi dorirea pentru Dumnezeu.

Dar, dacă în ciuda eforturilor, acest lucru devine dificil, atunci altceva trebuie să se întâmple. Chiar şi forţa discursului lăuntric se află localizată în piept. Atunci când buzele noastre rămân tăcute, noi vorbim, deliberăm şi formulăm rugăciuni, psalmi şi alte lucruri în pieptul nostru. Atunci când am alungat orice gând de acolo, să spunem rugăciunea " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Trebuie să obligăm forţa discursivă lăuntrică să repete rugăciunea şi să oprească orice gând. Când aceasta continuă o perioadă de timp, se va deschide sigur intrarea în inimă, aşa cum noi înşine o ştim din experienţă". Apoi, dimpreună cu rugăciunea vor veni toate virtuţile – dragostea, bucuria, pacea, prin care ţi se vor satisface toate cererile tale cu ajutorul Harului lui Hristos39. Sfântul Nichifor era din sudul Italiei, deci, la origine era franco-latin.

Dar, el a devenit ortodox când a mărturisit dreapta credinţă, şi a fost unul dintre antiunionişti la Conciliul de la Lyon, unde s-a semnat unirea Bisericilor. El a venit în Sfântul Munte, a devenit ucenic al părinţilor care aveau darul discernământului şi a atins mari culmi duhovniceşti. Această metodă prezentată de el este valabilă mai ales pentru începătorii în viaţa duhovnicească.

Când Varlaam a aflat toate aceste lucruri, s-a înfuriat şi a considerat că ele violau caracterul rugăciunii, care trebuia să fie curată şi, de aceea, nu trebuia să se limiteze la anumite locuri şi nu trebuia făcută prin intermediul acestor metode psihotehnice. Aşa cum vom vedea, Sfântului Grigorie Palama îi datorăm teologia întregii metode – care este valabilă pentru începători – precum şi păstrarea acestei tradiţii isihaste despre unirea minţii cu inima.

( extras din Hierotheos Mitropolit de Nafpaktos,Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Editura Bunavestire Bacău, 2000)    

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.