14 Nov

Înțelepciunea Sfinților Părinți

Cum să petrecem Postul Nașterii Domnului

grigorie-palama.JPG 

Despre buna rânduială a postului – Sf. Grigorie Palama

“1. Plăcută este ochilor noștri priveliștea mării liniștite, răsfrângând pe întinderea ei netulburata lumină scăpărătoare a razelor soarelui în plină strălucire. Dar și mai desfătător este să privești și să grăiești despre Biserica cea strâns unită după voința lui Dumnezeu, izbăvită de tulburări și luminată, în chip tainic, de lumina cea dumnezeiască, desfăcându-și aripile către strălucirea de dincolo și întinzându-și în sus mâinile, ochii, simțirea, precum și întreaga ei cugetare. După ce harul Duhului Sfânt mi-a hărăzit astăzi această vedere plăcută și a îngăduit ca voi toți să petreceți împreună noaptea și ziua în templul lui Dumnezeu, nelipsindu-vă vouă râvna venirii voastre la El, haideți acum să ajutăm, dând putere pomului tainic, răsădit la cumpăna apelor Duhului Sfânt, și ca și voi prin rugăciunile voastre de dimineață, tot așa și noi, în măsura în care ne îngăduie timpul, să adăugăm învățăturii de dimineață pe cea de seară, arătând mai lămurit iscusințele prin care vrăjmașul mântuirii noastre face ca nu numai postul, dar și rugăciunea noastră să rămână în tot chipul fără de nici un folos.

2.  Există, fraților, și altă săturare și beție rea și vicleană, care nu vine nici din mâncăruri, nici din băuturi, nici din desfătarea pricinuită de acestea, ci din mânia către aproapele nostru și din ura față de el, și din ținerea de minte a greșelilor sale, și din toate răutățile ce se iscă astfel. Despre acestea și Moise în cântarea sa spune: “Vinul lor este venin de scorpion și otravă pierzătoare de aspidă” [Deuteronomul 32, 33]. Pentru acestea și proorocul Isaia zice: “Vai de cei  ce se îmbată fără de vin” [vezi Isaia 20, 1]; și iarăși același prooroc vestește: “Să nu postiți cu lupte” [vezi Isaia 58, 3]. Dar și către cei ce postesc în felul acesta, el spune, ca din partea Domnului: “Să-și plece capul ca o trestie și să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?” [Isaia 58, 5] și “Când ridicați mâinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii aiurea” [Isaia 1, 15].

3.  Așadar, această beție a urii, pricina de căpătâi a îndepărtării oamenilor de Dumnezeu, diavolul caută să o insufle tuturor celor ce se roagă și postesc, apoi trezește amintirea mâhnirilor și plângerilor noastre, ne pune în mișcare gândurile spre aducerea aminte a răului și ascute limba noastră pentru vorbe haine și de ocară, pregătindu-ne pe noi să fim astfel precum David îl descrie pe cel ce se roagă în necuviință: “Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuțit a făcut vicleșug” [Psalmi 51, 1]; și el se roagă către Dumnezeu ca să fie izbăvit de acestea, spunând: “Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean și de omul nedrept mă izbăvește; ascuțit-au limba lor ca a șarpelui; venin de aspidă sub buzele lor” [Psalmi 139, 1-3].

4.  Dar noi, fraților, în vremea postului și a rugăciunii, să scoatem din sufletul nostru – rogu-vă – ceea ce avem împotriva cuiva, fie ca în adevăr și pe drept avem, fie că doar socotim că avem, și să fim cu toții oameni evlavioși, să gândim mai mult unii despre alții sub îndemnul dragostei și al faptelor celor bune, grăindu-ne de bine, cumpănind în noi înșine și cugetând la cele bune înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru ca să postim noi cu postul cel aducător de laude și fără de prihană. Iar cererile noastre către Dumnezeu, cele din vremea postului, să fie bine primite, și să-L numim pe El “Tată după har, în chip cuvenit, învrednicindu-ne astfel a-l grăi cu îndrăzneală: “Tată, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

5.  Dar iarăși cugetarea din vremea rugăciunii săvârșite de noi și a postului devine fără de nici un folos prin lucrătura celui ce uneltește împotriva sufletelor noastre; căci o astfel de cugetare semețită având acel fariseu, deși postea și se ruga, s-a întors gol. Dar noi, știind că este necurat și neprimit la Domnul tot cel ce are inima semeață, și știind prea bine că noi suntem datori lui Dumnezeu cu multe și cu mari daruri și că dăm înapoi prea puțin din ceea ce datorăm, să le facem uitate pe cele dăruite mai înainte, ca și cum ar fi o nimica toată, și îndreptându-ne cu mintea spre cele viitoare, să postim, să ne rugăm cu inima zdrobită și cu smerenie să ne învinuim pe noi înșine, ca să fie postul nostru curat, iar noi cu vrednicie să stăm în biserica lui Dumnezeu.

6.  Există și un alt chip de viclenie a celui rău, care face ca osteneala noastră pentru post și rugăciune să fie fără de câștig pentru noi, îndemnându-ne să săvârșim și postul, și rugăciunea mânați de slava deșartă și de fățărnicie. De aceea și Domnul vestește iarăși în Evanghelie, spunând: “Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” [Matei 6, 6].

7.  Aceste cuvinte nu le spune Domnul ca pe o poruncă de a fi îndepărtate adunările și rugăciunile și cântările de psalmi, căci atunci nu ar fi spus proorocul alcătuitor al Psalmilor. “În mijlocul adunării Te voi lăuda” [Psalmi 21, 24] și “Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ție între neamuri” [Psalmi 56, 12] și “Rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El” [Psalmi 21, 29]; și încă ne-a mai grăit nouă: “În adunări binecuvântați pe Dumnezeu” [Psalmi 67, 27] și “Veniți să ne închinăm și să cădem înaintea Lui și să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi” [Psalmi 94, 6]. Dar și către alții mai sus așezați – despre care nu este timpul și locul să vorbim acum – Își îndreaptă Domnul îndemnul la rugăciunea cea făcută când suntem singuri în casele noastre și în așternuturile noastre, care întărește rugăciunea către  Dumnezeu săvârșită în biserici, așa cum rugăciunea cea lăuntrică, făcută cu mintea, o întărește pe cea săvârșită cu buzele. Fiindcă acela ce ar voi să se roage numai atunci când se află în biserica lui Dumnezeu, neîngrijindu-se deloc de rugăciune acasă, sau pe drumuri, sau în piețe, acela nu se roagă cu adevărat nici când stă dinaintea altarului lui Dumnezeu.

8.  Acestea le arată și acela care, după ce spune: “Gata este inima mea, Dumnezeule!“, adaugă: “Cânta-voi și voi lăuda slava Ta” [Psalmi 56, 10], iar în altă parte: “De mi-am adus aminte de Tine în așternutul meu, în dimineți am cugetat la Tine…” [Psalmi 62, 7]. Dar ne învață și El:“Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău. Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” [Matei 6, 16-18].

9.  O, cât de mare și neasemuită este iubirea Ta de oameni! Prin aceste cuvinte însuși Domnul ne-a arătat îndoiala și tăgada care vor stărui asupra Judecății de apoi, pentru ca noi să căpătăm de aici o mai bună judecată și o soartă mai fericită. Căci Domnul îi va agrăi atunci pe cei ce trăiesc după slava deșartă și nu după porunca Lui, spunând, potrivit celor de mai sus: “Ați luat plată în viața voastră“, precum a zis și Avraam către acel bogat care ardea în focul mistuitor: “Ai primit cele bune ale tale în viața ta” [Luca 16, 25]. Iar celor ce caută spre El, în vremea în care se ostenesc pentru virtute, spune că le va răsplăti sub ochii tuturor, adică le va da în schimb, la arătarea Sa, această cuprinzătoare binecuvântare și moștenire și desfătare neamestecată și veșnică. Cel Care vrea ca toți să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului vădește acum – precum spuneam – hotărârea cea neprihănită și neschimbătoare, arătând aici că nu sunt fii ai lui Dumnezeu decât aceia care disprețuiesc slava omenească.

10. Căci de aceea aduce El în față cuvântul Său hotărât asupra acestor soiuri de oameni, spunând: “Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va da înapoi ție pe față“, pentru ca să-i arate El și să-i facă pe cei ce disprețuiesc omeneasca slavă deșartă copii înfiați și împreună moștenitori ai Săi; iar pe aceia ce nu sunt astfel să-i lepede din vrednicia de fii al Lui, dacă nu se pocăiesc. Cuvintele acestea le-a grăit Domnul pentru ca nu cumva cei ce se roagă și postesc să caute la părerile oamenilor, de la care nu este nici un folos, fiindcă altminteri, chiar îndurând noi osteneala postului și a rugăciunii, rămânem lipsiți și străini de răsplată. El spune să ne ungem capul și să ne spălăm fața, adică să nu ne folosim de paloarea cea nefirească, nici să nu avem capul murdar și cu totul uscat, ca și cum am părea că suferim aceasta din pricina postului încrâncenat și din dispreț față de trup, vânând astfel laude din partea oamenilor. Căci acestea le făceau fariseii, dorind ei a fi văzuți de oameni, și de aceea, pe bună dreptate, au fost socotiți despărțiți de Biserica lui Hristos, iar Domnul ne oprește întru totul să ne asemănăm lor.

11. Dacă se va numi cugetul [rațiunea], prin asemănare [analogie], cap al sufletului, ca unul ce este conducător, iar închipuirea [imaginația] chip al sufletului, în care se află jilțul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorâte din simțuri, este bine ca noi, atunci când postim, să ne ungem capul cu untdelemn, adică să facem să fie cugetul nostru milostiv, iar fața noastră, adică închipuirea, să o spălăm de gândurile cele rușinoase și necurate, de mânie și de toată răutatea. Pentru ca un astfel de post, împlinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreună cu acestea și pe duhurile cele necurate, care sunt începătoare și pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiunește și le rușinează, așezându-i pe cei ce postesc la rând cu îngerii cei buni, întorcându-i către acei îngeri și orânduind ca aceștia să fie păzitori ai acelora, degrabă ajutători și împreună lucrători.

12. În felul acesta, pe vremuri, alături de cei trei tineri din Babilon, împodobiți cu înfrânarea și cu postul, a fost văzut în mijlocul focului mistuitor și un al patrulea, care era cu ei, păzindu-i și purtându-le de grijă ca să rămână teferi, de parcă în chip minunat i-ar fi scăldat în rouă [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a înfățișat un înger care îi dădea sfaturi înțelepte și îi prevestea lui cele viitoare. Și în același chip, altădată, un înger a adus de la o mare depărtare pe un prooroc [Avacum] care a străbătut văzduhul și care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugăciune și post astupându-se gura leilor [Daniel /Bel și balaurul, 33]. Asemenea și nouă, care ne ostenim și ne străduim în post trupesc și duhovnicesc și în rugăciuni, cu ajutorul și împreună lucrarea îngerilor celor buni, văpaia de foc a poftei trupești ne va fi stinsă de tot, iar mânia ne va fi îmblânzită precum cea a leilor, făcându-ne noi părtași la hrana cea proorocească. Prin nădejdea bunurilor viitoare, prin credință și prin clarvederea cea duhovnicească, ne vom învrednici noi să călcăm în picioare șerpii și scorpiile, și toată puterea vrăjmașului.

13. Iar postul care nu este împlinit în acest fel și nu se săvârșește în acest chip se înrudește și se însoțește mai degrabă cu îngerii cei răi, căci a lor este pustiirea însoțită de mânie, de ură și de trufie, ca și de împotrivirea față de Dumnezeu, pe când noi, ca unii ce suntem robi și slujitori ai binelui, stăm împotriva acestor îngeri răi, cum și spune Apostolul: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri” [Efeseni 6, 12]. Așadar, pe scurt, împotrivirea noastră față de ei se împlinește prin post, dar noi cerem pentru paza noastră și platoșa înțelepciunii, și coiful milostivirii celei mântuitoare, și scutul credinței, precum și sabia cea prea îndestulătoare a Duhului Sfânt, adică cuvântul cel mântuitor dat nouă de Dumnezeu, ca să ne fie spre apărare. În felul acesta ne vom întrece în lupta cea bună, vom păzi credința cea temeinică, vom stinge toate săgețile de foc ale celui rău, vom dobândi cununa Lui cea veșnică și cerească, înfățișându-ne ca biruitori în toate, bucurându-ne de-a pururi împreună cu îngerii din ceruri, întru Hristos, Domnul nostru. 14. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu “Tatăl Său cel fără de început și cu Duhul Său cel Preasfânt și de viață făcător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin“. sursa: www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.