06 Nov

Înțelepciunea Sfinților Părinți

Sfântul Ioanichie cel Mare


[…]La început de lună noiembrie, pe data de 4, am prăznuit un sfânt despre care poate că nu aţi auzit prea multe. Este vorba de Sfântul Ioanichie cel Mare.[…] El este autorul unei rugăciuni scurte pe care o auzim şi o rostim des: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!"

Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în ţara Bitiniei, în anul 754, într-o perioadă în care foarte mulţi luptau împotriva sfintelor icoane. Încă de când era copil mai mărişor, părinţii l-au rânduit să pască vitele, iar sfântul căuta în acest timp să cunoască viaţa creştinilor şi să păzească poruncile lui Dumnezeu, ducând o viaţă de rugăciune şi ascultare şi fiind plin de blândeţe, smerenie şi răbdare. Când mergea la rugăciune îşi însemna turma cu semnul Crucii şi turma nu se risipea, nici nu era atacată de fiare sau tâlhari.

Ajungând la vârsta maturităţii, fericitul Ioanichie era un bărbat frumos, voinic la trup şi bun pentru oaste. Aşa că trimişii împăratului care căutau astfel de bărbaţi pentru paza împărăţiei l-au luat şi pe sfântul cu ei. Întrucât era curajos şi puternic, Ioanichie era spaima vrăjmaşilor, însă datorită bunătăţii şi smereniei sale era iubit de toţi ostaşii.

Însă diavolul, văzându-i viaţa îmbunătăţită, îl înşelă şi îl făcu să se arate potrivnic sfintelor icoane. Dar Dumnezeu nu îl părăsi şi, printr-o minune, îl făcu să îşi cunoască imensa greşeală în care trăia.

Apoi sfântul lăsă cinstea şi măririle pe care împăratul voia să i le dea pentru faptele sale de curaj şi vitejie şi părăsi oastea. Merse pe Muntele Olimpului din Bitinia şi îşi începu viaţa de post şi nevoinţe.

Odată, pe când se îndrepta spre o mănăstire, cei din jur au putut să vadă minunata putere pe care o avea asupra animalelor, dar şi darul său de a cunoaşte gândurile omeneşti.

Prin apropierea lor trecea o mică turmă de capre sălbatice, condusă de un ţap foarte mare. Toţi se gândeau în sinea lor:

– Dacă l-am putea prinde, ce burduf bun am putea face din pielea lui!

După câteva clipe, Sfântul porunci unuia din călugări să meargă să prindă ţapul. Având binecuvântare, acesta merse să prindă ţapul. Dar, spre uimirea sa, ţapul nu o luă la fugă, ci veni la chemarea lui şi se lăsă dus fără împotrivire în faţa Sfântului Ioanichie. Acesta îl mângâie, îi dădu să mănânce din palmă şi să bea apă proaspătă, apoi îl lăsă slobod.

Şi întorcându-se spre ceilalţi monahi le zise:

– Nu-i aşa că din pielea lui s-ar putea face un burduf frumos?

– Într-adevăr, un burduf minunat, răspunseră toţi.

– Dar ar fi o cruzime prea mare, răspunse Sfântul, să ne purtăm aşa cu un animal care ni s-a supus nouă cu blândeţe.

Iată, dragii mei, cu câtă blândeţe şi grijă a reuşit Sfântul Ioanichie să le arate fraţilor din mănăstire că nu avuseseră un gând bun. Şi iată cum şi animalele se supun omului blând şi bun care nu le doreşte răul.

sursa:ziarullumina.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.