10 Oct

Înțelepciunea cuvântului

Din credinţă, se face cunoscută iubirea lui Dumnezeu

sfantul-cuvios-siluan-atonitulCând povăţuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie şi atunci Domnul ne va înţelepţi prin harul Său, căci e cu neputinţă de spus în cuvânt cât de mult ne iubeşte Domnul şi mintea nu poate înţelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt, din credinţă, se face cunoscută iubirea lui Dumnezeu, minţii ea nu se face cunoscută.

Unii discută în contradictoriu despre credinţă şi discuţiile [controversele] lor sunt fără sfârşit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să rugăm pe Dumnezeu şi Maica Domnului, şi atunci Domnul ne va lumina fără discuţii şi îndată ne va lumina.

Mulţi au studiat toate credinţele [religiile], dar adevărata credinţă nu au cunoscut-o astfel, aşa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubeşte El pe om.

Oamenii mândri cred că înţeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

Dar noi îl cunoaştem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi sufletul îl cunoaşte şi se bucură, se veseleşte şi se odihneşte şi în aceasta stă viaţa noastră sfântă.

(Cuviosul Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 54)

sursa: www.doxologia.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.