29 Jul

Impasul

www.doxologia.ro

Ş

"Și am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este”

Iar acum ce mai rămâne de făcut? Sufletele au devenit dependente de consum. Omul a devenit un instrument de consum! Identitatea lumească a omului de astăzi se află în ceea ce el consumă! Voința s-a îmbolnăvit, iar sufletele s-au slăbănogit cu totul!

Omul a gustat, în toate formele sale, din libertatea egoistă și din cultul propriului sine. El nu mai simte nevoia de pocăință, nu mai este capabil să se pocăiască – fapt care înseamnă schimbarea modului de a gândi și schimbarea modului de a viețui. Pentru el, pocăința echivalează cu moartea. Din acest motiv, începe să trăiască până la moarte din fanteziile sale, din visele sale, din stima de sine, din realizările sale și din dorințele sale. El vede că se apropie de o prăpastie periculoasă și că este incapabil să se oprească, dar nu-și face nicio grijă. A devenit dependent de el însuși ca de un drog, iar a se opune acestei dependențe i se pare un lucru mai dureros chiar și decât moartea. Slăbit de patimi, dorința sa de a trăi se stinge. Moartea îi devine viață, iar el nu mai are o altă viață!

Cunosc pe cineva care a devenit dependent de băutură și s-a îmbolnăvit de ficat. Femeia sa a îngenunchiat înaintea lui, plângând: „Oprește-te, rogu-te, fă asta pentru mine și pentru binele copiilor tăi! Vei muri!” „Lasă-mă să mor”, a răspuns el „nu vreau să mai trăiesc, viața pentru mine înseamnă băutură”. Și a murit.

Dependența de patimi este ca o pânză de păianjen. Suntem deconectați de la dragoste. Iubirea devine un bun de consum care încurajează și aprofundează dependența. Cei dragi sunt ca și morți în ochii noștri dacă nu ne smerim, dacă nu ne luăm viața în serios, dacă nu plângem pentru păcatele noastre și dacă nu ne pocăim. Din această stare nu ieșim prin propriile puteri, ci doar cu ajutorul puterii ce vine se Sus. Cu toate acestea, pericolul este dat de faptul că, fiind prins în această dependență și având sufletul slăbănogit, deznădăjduim. Păcatul ne șoptește tot timpul dinlăuntru că nu mai este mântuire pentru noi. Dacă Dumnezeu ne dorește mântuirea atunci nu există nimic de care să ne temem, să strigăm ca și Petru atunci când se afunda în apă: Doamne, scapă-mă! Dumnezeu Însuși dă în mod liber celui care cere și nu celui care nu cere.

Dacă umanitatea nu se pocăiește, cu pocăința ninivitenilor, va fi aruncată în dezastre pe care ea însăși le-a cauzat și în războaie pe care ea însăși le-a instigat. Va continua ea întru fărădelegile ei, până în punctul în care va fi năucită complet și deznădăjduită sau se va pocăi? Nu știm cum vor fi zilele acelea de strâmtoare. Cel care a gustat din adâncul plăcerii patimilor ia în derâdere viața trăită în curăție și apreciază mai mult haosul. Conștiința sa este inversată. Pentru unul ca acesta, viața se transformă în moarte și moartea se transformă în viață!

Asta face păcatul din om! Pericolul păcatului pentru cel care rămâne agățat din ce în ce mai mult în mrejele sale este acela de a deznădăjdui. Pentru el, viața fără de păcat devine moarte, devine o viață fără gust.

Acestă persistență în cultul propriului sine transformă cerul și pământul, pe Dumnezeu și robii săi în bunuri de consum pe care omul îi anihilează pentru a-și satisface orgoliul și pentru a-și împlini dorințele.

Propria persoană este ultimul lucru pe care omul îl consumă, ca și cum s-ar devora spre neant! Tu ești țărână, o omule, și în țărână te vei întoarce! Păcatul este o mișcare către neant. Astfel, rămânând în păcat, omul se află ca într-un vid existențial. Aceasta este cea de a doua moarte despre care vorbește Apocalipsa. Acesta este iadul.

Iadul nu este creat de Dumnezeu. El este o zidire a omului. Rezultatul final al alegerilor oamenilor nu este nicidecum o pedeapsă dumnezeiască!

Pământul este limitat, dar păcatul nu are nicio limită. Dar va veni un moment în care acesta se va prăbuși, azi sau mâine!

„Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este” (Apocalipsa 21, 1)!

(extras dintr-un interviu cu Arhimandritul Touma Bitar, monah ortodox arab)

traducere şi adaptare: Vlad Botez

sursa: http://orthodoxologie.blogspot.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.