30 Dic

Ieși în față sau rămâi în umbră?

Modestia este o formă anevoie de împlinit a binelui. Omul ce se gândeşte cu încordare cum să nu rămână mai prejos de altul şi cum să ajun­gă mai presus de altul nu e în stare de efort constructiv, şi cu atât mai mult de cel suprem, du­hovnicesc. Lucrul acesta este poate valabil şi în privinţa noastră, a păstorilor de suflete. Slava deşartă este semn nu numai al stagnării morale, ci şi al celei mintale.

 

Odată, într-o casă unde fusese poftit, Hristos a văzut cum cei chemaţi alegeau locurile de frunte. Băgând de seamă acest detaliu de viaţă, Domnul, pentru Care nimic nu era de mică însemnătate în lumea morală, a rostit cuvinte care au rămas să răsune asupra lumii: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cum­va să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine, şi venind cel care v-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: „Dă acestuia locul” – şi atunci, cu ruşine, te vei du­ce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând aşază-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus”. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine, căci oricine se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat (Luca 14, 8-11).

Manifestarea orgoliului omenesc se săvârşeş­te cel mai des tocmai în împrejurări de zi cu zi: în ospeţie, în sufragerie, la masă. La fel ca în vremu­rile de demult, oaspetele contemporan vrea să şa­dă pe un loc mai de vază. Această năzuinţă se bu­cura de mare trecere la boierii Rusiei Moscovite, care (fără să vădească în această privinţă nici un pic de duh ortodox!) se străduiau să se aşeze ca­re mai de care pe locurile de vază la masa ţarului. Bineînţeles însă că, în afara meselor celor mai săraci oameni, în toate ţările are loc, chiar dacă ne­băgată de seamă, o întrecere a orgoliilor.

Modestia este o formă anevoie de împlinit a binelui. Omul ce se gândeşte cu încordare cum să nu rămână mai prejos de altul şi cum să ajun­gă mai presus de altul nu e în stare de efort constructiv, şi cu atât mai mult de cel suprem, du­hovnicesc. Lucrul acesta este poate valabil şi în privinţa noastră, a păstorilor de suflete. Slava deşartă este semn nu numai al stagnării morale, ci şi al celei mintale. (Sfântul Ioan Maximovici)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 120-121)

doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.