02 Ene

Grecia, fără ATHOS vei pieri!!!

 

Și de Anul Nou, în inchisoare, pater Efrem spovedește polițiști și deținuți! În timp ce eforturile pentru eliberarea sa continuă, pater Efrem a fost vizitat de către surorile și colaboratorii săi apropiați din Cipru. În Grecia, Cipru și în Rusia continuă reacțiile pe tema arestării preventive a egumenului Mănăstirii Vatopedi, Gheronda Efrem, cu manifestări de protest și cu luări de poziții din partea unor lideri politici și ai Bisericii, partide politice și diverse organizații. După cum se știe, Efrem a fost întemnițat acum câteva zile într-o celulă din aripa nr. 6 a închisorii Korydallo, acolo unde sunt ținuți în arest preventiv persoanele acuzate de infracțiuni economice sau infracțiuni fără violență, până când se va lua o decizie în procesul intentat acestuia pentru schimbul unor proprietăți imobiliare între Mănăstirea Vatopedi și statul elen în 2007.

 

În afara manifestației susținătorilor săi care l-au ovaționat ieri în fața închisorii din Atena, și de marea manifestație de protest din partea a mii de clerici și mireni din fața ambasadei Greciei din Nicosia, s-a organizat alaltăieri și pichetarea clădirii ambasadei elene din Moscova. Membrii ai organizației Sfântului Andrei precum și Asociația Prietenilor Mănăstririi Vatopedi “Maxim Mărturisitorul”, țineau fotografii ale egumenului Efrem și pancarte cu sloganuri precum “Pater Efrem , se roagă pentru tine toată Rusia !”, “Grecia, fără Athos vei pieri!, “Rugăciune și liniște în închisoare”.

Ieri au ajuns în Atena și l-au vizitat pe Gheronda Efrem colaboratorul său apropiat din Cipru, Athos Kiranidis, precum și cele două surori ale sale, Nikki și Hristalla. “Gheronda era foarte liniștit”, declara către “S” dl. Kiranidis. “Fața sa strălucește în adevăratul sens al cuvântului și mi-a spus că întemnițarea îl smerește și îi este spre folos deoarece acolo are timp să se roage, are parte de liniște și este sigur că dacă Dumnezeu a îngăduit să se întâmple acest lucru, este spre a face un bine mai mare. I-am transmis toate noutățile referitoare la manifestațiile de susținere din Cipru, din Grecia și din Rusia, ceea ce l-a emoționat cu adevărat. M-a rugat să mulțumesc în numele lui tuturor celor care îl susțin și va transmite că și el se roagă pentru voi, dar și pentru cei care au executat arestarea sa”.

Conform d-lui Kiranidi, este posibil să se schimbe condițiile încarcerării părintelui Efrem, astfel încât să fie pus sub arest preventiv în Mănăstire, până la proces. “Totuși”, a adăugat, “nu cred că vor lua în considerare nici o cerere înainte de Bobotează, prin urmare este posibil conform tuturor semnalelor, să petreacă și Anul Nou în închisoare. M-a informat, totuși, ca polițiștii se poartă foarte frumos cu dânsul, cu evlavie și desigur spovedește diverse persoane – atât polițiști cât și deținuți!”.

Presiunile pentru retragerea deciziei de arest preventiv a părintelui continuă din partea Patriarhului Rusiei cât și a ierarhilor din Grecia (aceștia intenționează să ceară întâlnirea de urgență a Sinodului Bisericii Ortodoxe Grecești pentru a exprima o poziție pe această temă).Cea mai impresionantă este însă intervenția Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii, Kiril, care în mesajul său către Președintele Democrației Grecești, Karolos Papoulias, își exprima “îngrijorarea profundă” pentru arestarea lui Efrem . “Nu pun sub semnul întrebării competența organelor de justiție grecești și îmi exprim speranța pentru luarea unei decizii corecte și obiective în acest proces, legat de proprietățile mănăstirii Vatopedi”, spune Patriarhul Kiril, adăugând că ”în același timp mă întreb care este motivul pentru care s-a cerut arestul preventiv înaintea anchetei judiciare, în esență, a unui călugăr care nu reprezintă o amenințare pentru societate și care și-a exprimat de mai multe ori disponibilitatea sa de a colabora cu procurorii. Consider că este datoria mea să exprim această tristețe a noastră către Conducătorul statului elen și să cer eliberarea arhimandritului Efrem , Starețul Mănăstirii Vatopedi”, încheie patriarhul Kiril mesajul său.

 

Mass-media rusească

În mass-media din Rusia subiectul a luat o amploare deoosebită după declarațiile de condamnare de alaltăieri ale unor reprezentanți oficiali ai Ministerului de Externe, ale Patriarhului Moscovei și ale Organizației Sfântul Andrei. Surse diplomatice consideră că putem vorbi de cea mai mare vizibilitate de care s-a bucurat vreodată vreun subiect al actualității grecești, cu excepția recentei crize economice și a Jocurilor Olimpice din 2004, și în mod sigur cea mai mare atenție dată vreodată unei persoane din Grecia, în era post-sovietică. După cum scrie în jurnalul său Biroul de Presă al ambasadei Greciei din Moscova, toate canalele de televiziune cu acoperire națională, cele trei agenții de presă Itar- Tass, Ria Novosti și Interfax, precum și mii de site-uri de știri din Rusia, se referă și comentează arestarea preventivă a egumenului Efrem,concetrându-și atenția pe reacțiile oamenilor politici, clerici și personalități implicate în evenimentele sociale din Rusia, precum și demonstrațiile din Moscova, Atena și Nicosia.

Multe organizații din mass media rusească au trimis deja corespondenți în Grecia în scopul de a acoperi acest subiect, iar reportajele acestora vor fi transmise în următoarele zile. Este de subliniat faptul că ieri a fost înființată o Comisie Internațională al unor organizații sociale care se va chema “Vom apăra Athosul!”. După cum s-a anunțat, această comisie pregătește o serie de manifestații de protest în fața ambasadei Greciei din Moscova, pentru care au fost deja obținute autorizațiile necesare din partea organelor abilitate pt 30 și 31 Decembrie.

Despre Sfinții care au fost întemnițați de către guvernanți de rea credință, citim de multe ori în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe și despre greutățile și suferințele la care au fost supuși Sfinții din partea împăraților și împărăteselor de rea credință, pentru că își apărau credința și adevărul lor. Pentru un creștin ortodox de multe ori se naște întrebarea cum puteau acești conducători antici să cadă în asemenea păcate de moarte și să condamne, să întemnițeze, să chinuie și de cele mai multe ori să ucidă oameni Sfinți, blânzi, curajoși și mai ales nevinovați.

Ne mirăm cum e posibil să nu fi înțeles ce înfăptuiau, să nu fi văzut că aveau în mâinile lor nevinovați care nu făcuseră nimic rău dar cu toate acestea îi chinuiau mai rău decât ar fi meritat cei mai nelegiuiți criminali. Așadar, pe 28 Decembrie 2011, am trăit exact cum se întâmplau atunci arestarile; cu ce dovezi mincinoase declarau un pustnic nevinovat periculos și cu ce îndrăzneală trimiteau întregi echipe de soldați înarmați ca de război, ca să ridice un ierarh sau o fecioară, un pustnic sau un călugăr bătrân. Acest fapt dureros și tragic petrecut alaltăieri, al prinderii și arestării părintelui Efrem Starețul Sfintei și Marii Mănăstiri Vatopedi, ne-a trezit și ne-a făcut să înțelegem că fapte ale veacurilor trecute nu sunt niște simple povestiri istorice care aparțin trecutului ci realități care se pot întâmpla și în prezent.

Ne-a făcut să înțelegem cum și azi există iudei care strigă : “Răstignește-L, Răstignește-L!”, există nebuni ca Nero care urmăresc și răstignesc Apostoli ca Sfântul Petru, există împărătese ca Evdochia care întemnițează Sfinți ca Sfântul Ioan Gură de Aur, există organe atee care prind în mod repetat, fără dovezi și închid Sfinți ca Sfântul Pavel, există puteri ale unor credințe străine care țin închiși pe nedrept și îndelungat, până la execuție, Sfinți ca Sfântul Evghenie Ponticul, există guverne atee și Curți de Apel care acuză pe nedrept, prind și întemnițează Părinți ca Părintele Efrem Vatopedinul…

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, este Cel Dintâi care ne-a dat exemplul generozității și al rămânerii în credință și în adevăr, și părintele Efrem ca smerit călugăr urmează credincios Domnului Său. Curaj Gheronda, “căci nu știu ce fac”.

Ioannis A. Ieropoulos, Cercetător Științific Senior, Universitatea Angliei de Vest, Bristol, Η Σημερινή, 30/12/2011

Sursa:www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.