16 May

Formalismul și neputința de a ne bucura de binele aproapelui

Predica PS Sebastian Pașcanu, Episcopul Slatinei și Romanaților despre FORMALISM ȘI NEPUTINȚA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI

“Nu vi s-a părut că ați recunoscut, pentru o clipă, pe cârtitorii cotidieni, care au grijă totdeauna să scoată la iveală, “partea cea goală a paharului”, minimalizând și căutând să neutralizeze orice bine săvârșit de noi prin de ei închipuite mijloace ori scopuri ascunse și meschine?”

Omilie foarte actuală la Duminica vindecării slăbănogului de la Betezda

“Dreptmăritori creștini,

Astăzi Mântuitorul Iisus Hristos săvârșește o minune care ar fi trebuit să-i impresioneze pe toți cei ce au fost martori la ea. Un paralizat sau “slăbănog”, cum îl numește Evanghelia, țintuit la pat de 38 de ani, își redobândește sănătatea pe marginea scăldătorii Vitezda, prin bunăvoința Domnului. Și, iată că ceea ce ar fi trebuit să “copleșească” s-a prefăcut într-o temă de discuție absurdă, și minunea vindecării a fost umbrită de formalismul bolnav și de neputința iudeilor de a se bucura de binele făcut de Hristos bietului suferind de atâta amar de vreme.

Nu a fost singura dată când iudeii au încercat înăbușirea faimei Domnului în “litera legii”, camuflându-și în felul acesta neputința lor de a recunoaște și prețui ca atare binele atât de evident săvârșit de Hristos. Un om redevine “om”, iar ei invocă faptul că “era sâmbăta”. Cu același “argument” au încercat să minimalizeze și minunea vindecării omului cu mâna uscată (Lc. 6, 6-11) și tot sub același pretext au pornit și ancheta pe cât de artificială, pe atât de penibilă, împotriva orbului din naștere, pe care Hristos “a îndrăznit” să-l vindece tot sâmbăta (In. 9, 1-38). Nimic mai josnic împotriva evidenței binelui, decât “viciul de procedură”. Dorința iudeilor de “a-L prinde în cuvânt“ (Lc. 20, 26) pe Iisus cu orice preț se ascundea când după argumentul că “este sâmbăta și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul” (In. 5, 10), când după acuzația directă că încalcă Sâmbăta (In. 9, 16), pentru ca, în fapt, să fie doar invidia și răutatea lor în fața faimei tot mai crescânde de care Se bucură Iisus în popor.

Obsesia iudeilor pentru sâmbătă era și o maladie, dar și un pretext. Maladie, pentru degenerarea stupidă care cuprinsese porunca propriu-zisă din Legea lui Moise (Ies. 20, 8-11) –făcută pentru om, iar nu omul pentru ea (Mc. 2, 27) – și pretext, pentru răutatea și invidia care se ascundeau de fapt în spatele acestei râvne aparent scrupuloase. E adevărat că legea respectării zilei de odihnă cerea “să nu faci în ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău… (Ies. 20, 10), însă, de la aceasta și până la a nu dezlega boul sau asinul sâmbăta pentru a-l duce să-l adape (Lc. 13, 15), sau până la a se scandaliza de vindecarea femeii celei gârbove (Lc. 13, 16), ori de tămăduirea orbului din naștere (In. 9), precum și a slăbănogului de astăzi, mi se pare doar ipocrizie, formalism bolnav, răutate și invidie deghizată în pretinsa dragoste de Lege.

 

Iubiți credincioși,

Asistăm în pericopa evanghelică de astăzi, vizavi de atitudinea celor ce n-au voit să prețuiască minunea vindecării paralizatului, la ceea ce Mântuitorul a condamnat oarecând cu intransigență la farisei, când i-a acuzat că “strecoară țânțarul și înghit cămila“ (Mt. 23, 24). Și, recunoaștem în iudeii suspect de scrupuloși, atât “mormintele văruite” (Mt. 23, 27), “paharele curățate doar pe exterior” (Mt. 23, 25), cât și pe “povățuitorii orbi“(Mt. 23, 24), despre care ne-a atras atenția Hristos că ne vor călăuzi cu păguboasa râvnă în groapă (Mt. 15, 14).

Dumneavoastră nu ați recunoscut, ascultând pericopa evanghelică de astăzi, pe“credinciosul de serviciu” care cu nepricepută râvnă, crezându-se “învățător”, mai mare tulburare provoacă în biserică, în dorința de a-i disciplina pe cei neștiutori? Mă refer la cei care, de dragul “ordinii”, provoacă ei înșiși dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagogică de a-i învăța pe cei necunoscători cum sau când trebuie să se închine, pe unde au voie și pe unde nu au voie să treacă în lăcașul de cult, când trebuie și când nu trebuie să îngenuncheze ș.a.m.d. Există persoane care au căzut “victimă” unor astfel de “lecții publice” de creștinism, cu finalitatea de a nu mai călca niciodată în sfânta biserică.

Alții poate ați recunoscut în evanghelia de astăzi pe superstițioșii care nu vin duminica în mod regulat la biserică, în schimb respectă cu strictețe “tradiția” de a nu tăia cu foarfeca nimic vinerea; nu postesc, așa cum se cere, toate posturile de peste an, dar au grijă să nu spele rufe în toate zilele de după Bobotează și până la odovania praznicului; țin cu strictețe doliu după părinții lor trecuți la cele veșnice, în schimb trăiesc necununați creștinește. Acestora, deopotrivă, mi se pare că Se adresează Hristos când zice: “Nebuni și orbi, ce este mai mare darul sau altarul care sfințește darul” (Mt. 23, 19), sau când le atrage atenția fariseilor că: “strecoară țânțarul și înghit cămila” (Mt. 23, 24).

De prea multe ori asistăm și astăzi la râvna fără pricepere, la forme fără fond, ori la superstiții fără credință, ceea ce dovedește că nu toți știm îndeajuns să distingem esențialul de neesențial, conținutul de “ambalaj”, sau litera legii de spiritul ei. Sau poate ați întrezărit, ascultând evanghelia de astăzi, chipul înveninat al vecinului crăpând de invidie pentru că a văzut bucurie și petrecere în casa voastră, ori ochii bănuitori ai dușmanilor, siliți a vă recunoaște succesele? Nu vi s-a părut că ați recunoscut, pentru o clipă, pe cârtitorii cotidieni, care au grijă totdeauna să scoată la iveală, “partea cea goală a paharului”, minimalizând și căutând să neutralizeze orice bine săvârșit de noi prin de ei închipuite mijloace ori scopuri ascunse și meschine?Întâlnim și astazi astfel de oameni, care caută să întunece cu răutatea și invidia lor frumosul și binele, chiar și atunci când acestea sunt evidente. Ei sunt exponenții celuilalt motiv pentru care iudeii nu s-au putut bucura de minunea săvârșită astăzi de Domnul Hristos – răutatea și invidia care-i rodea, văzând faima Sa crescândă.

 

Dragii mei,

Iată cum evanghelia de astăzi ne dezvăluie două motive pentru care nu numai minunea aceasta nu a fot receptată așa cum se cuvine de conaționalii Domnului, dar și învățătura și Persoana Sa în general. Formalismul îngust și bolnav al Legii vechi din inima iudeilor, prea triumfaliști pentru statutul de popor ales, s-a arătat prea strâmt pentru a cuprinde deschiderea “duhului” adusă de Hristos. Împlinirea legii propovăduită de El (Mt. 5, 17) a fost etichetată drept “hulă” (In. 10, 36), în timp ce prietenia Sa cu vameșii și cu păcătoșii (Lc. 7, 34) a fost considerată slăbiciune.

De aceea, cred că pericopa aceasta, dincolo de minunea propriu-zisă prezentată și de confirmarea încă o dată că păcatul îmbolnăvește până și trupul, nu numai spiritul nostru – iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău (In. 5, 14) – ne atrage atenția asupra acestor două păcate ce ne pândesc și pe noi: formalismul și neputința de a ne bucura de binele aproapelui

Formalismul, merge mână în mână cu bigotismul, cu misticismul bolnav și bolnăvicios, cu semidoctismul, cu superstițiile și cu dragostea de litera lipsită de duh, în timp ce neputința de a ne bucura alături de aproapele ascunde răutate, invidie, complex și competiție neconstructivă. Hristos, însă, a întors astăzi spatele și unei atitudini și celeilalte, arătând că nu are nimic de-a face cu niciuna din ele (In. 5, 13), dar a atras atenția asupra păcatului care poate amplifica răul (In. 5, 14).

Pentru aceasta, datori suntem noi, creștinii, a recunoaște și a lucra binele în adevăratul lui duh, nu doar formal, ci și în spiritul lui, și nu selectiv, ci exhaustiv,potrivit cuvântului Domnului – “pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați” (Mt. 23, 23). Apoi e necesar să înțelegem că relațiile noaste cu aproapele trebuie guvernate mai degrabă de dragoste decât de judecată critică, mai mult de compasiune decât de patimă, mai mult de înțelegere decât de suspiciune, răutate ori invidie. Având aceste dorințe în mințile și în inimile noastre ca dreptate diriguitoare la tot lucrul cel bun, vom putea câștiga și noi adevărata înțelepciune și bunul discernământ care ne pot preface în admiratori, înțelegători și următori ai învățăturilor Mântuitorului Hristos, arătând înțeleapta pricepere a râvnei celei bune și dragostea nefățarnică și nepătimașă față de aproapele nostru. Amin”.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Sursa:www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.