05 Ago

Focul dumnezeiesc al iubirii lui Dumnezeu

Lumina şi focul sunt interconectate. Lumina radiază căldură, iar când este concentrată dă naştere la foc; focul emană lumină. Ambele au, de asemenea, un spectru larg de energie şi raze electromagnetice, precum cea radiată şi de stele. Lumina străluceşte, este dătătoare de viaţă, însă, de asemenea, poate să ardă.

Ortodoxia învaţă că la un nivel supranatural, harul, focul, energia şi lumina necreată emană din veşnicie din fiinţa lui Dumnezeu. Ca şi iubirea lui Dumnezeu, ele au existat dinainte de creaţia universului şi a timpului şi sunt numite „necreate”. Putem vedea lumina creată cu proprii ochi, dar lumina necreată nu poate fi văzută decât cu ochii inimii. Rugăciunea ortodoxă „Întru lumina Ta vom vedea lumină” se referă la faptul că, atunci când păşim şi trăim în lumina lui Dumnezeu, noi experiem lumina necreată care este dincolo de lumina vizibilă. Fiinţa lui Dumnezeu este cu neputinţă de cunoscut vreodată; totuşi, Dumnezeu Se descoperă faţă de noi prin harul şi energiile Sale divine prin care El este cunoscut. Ca să simplificăm, putem spune că această situaţie este comparabilă cu următorul exemplu: nu putem avea un contact direct cu suprafaţa soarelui fără a fi imediat distruşi, dar putem veni în contact cu soarele prin căldura şi lumina sa. Primind căldura şi lumina sa noi, de fapt, avem o experienţă directă cu soarele, dar într-o formă care ne permite să supravieţuim.

Schimbarea la faţă, Bizanţ, sec. XII, Ermitaj, Sankt Petersburg

Lumina dumnezeiască, focul, energia şi harul lui Dumnezeu străbat şi susţin universul. Această lumină/foc a fost prezentă în rugul aprins din care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise pe Muntele Sinai. Ea ardea rugul fără a-l mistui sau distruge. În timpul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Tabor, lumina necreată a prezenţei lui Dumnezeu a revelat celor trei ucenici care Îi erau cei mai apropiaţi, firea dumnezeiască a lui Iisus. Ei au putut, prin harul lui Dumnezeu, să vadă această lumină, dar dacă ar fi fost şi alţii de faţă, probabil că aceştia nu ar mai fi putut să o vadă. În troparul ortodox de la Sărbătoarea Schimbării la Faţă, se spune despre ucenici că au experiat această lumină „pe cât li se putea”.

Asemănător, aurele pictate în icoanele ortodoxe nu sunt inele sau coroane, așa cum sunt atât de des reprezentate în arta religioasă non-ortodoxă. Ele sunt sfere de lumină, asemenea sferei de lumină din jurul unei lumânări aflate într-o cameră întunecoasă. Lumina care radiază din Hristos şi sfinţi prin aurele icoanelor simbolizează lumina necreată a lui Dumnezeu care nu poate fi văzută decât cu ochii inimii.

Pe măsură ce mă cufundam în studiul Ortodoxiei, am descoperit un adevăr care a rezolvat o mare problemă de care mă loveam mereu pe când eram protestant. De asemenea, acest adevăr m-a făcut să înţeleg de ce Iudaismul este, în anumite privinţe, mai apropiat de Creştinismul Ortodox decât de alte forme de Creştinism. Ortodoxia spune că nu dispoziţia luminii sau acţiunea lui Dumnezeu determină dacă lumina necreată luminează sau arde, ci starea, firea şi înţelegerea celui ce primeşte lumina. Ea luminează celui ce o primeşte cu bucurie. Îl arde pe cel ce i se împotriveşte. Acest lucru este adevărat atât pentru această viaţă, cât şi pentru cea viitoare.

uimit-coverAceastă uimitoare epifanie personală m-a afectat profund, fiindcă explică modul în care Dumnezeu îl poate iubi pe om necondiţionat și veşnic şi, totuşi, [Dumnezeu] să fie experiat ca sursă de chin şi suferinţă de către cei ce fug de El.

Pr. James Bernstein, Uimit de Hristos, Editura Ecclesiast, Sibiu

pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.