18 Feb

“Duceți Duhul mai departe!”

VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR

60 de ani de la nașterea în Împărăția cerurilor

 icoana-noua-valeriu-gafencu.JPG

 “E vremea pocăinței! Oamenii ne-au părăsit…”

Astăzi, 18 februarie, la 60 de ani de la mutarea sa la Domnul, este sărbătoare în inimile tuturor celor care-l cinstesc pe Valeriu Gafencu așa cum se cuvine, adică așa cum este el în adevăr: ca sfântul exponențial al neamului nostru, din ultimul veac. Credem și mărturisim fără cea mai mică șovăială, împreună cu părintele Calciu, că “nu avem alt sfânt mai mare decât Valeriu Gafencu”.

Dacă avem curajul să-i primim în inimă duhul său și chipul sfințeniei sale, dacă putem să-i sorbim ca pe o apă vie uluitoarele sale pilde, atunci toate pretențiile și toate prețiozitățile noastre meschine de așa-ziși creștini ar fi făcute țăndări și ne-am vedea goi, în toată nimicnicia noastră. Atunci toată îngâmfarea cu “faptele noastre” și toată afișarea noastră guralivă de zi cu zi și-ar arăta pe deplin găunoșenia și măcar atunci, poate, am învăța rușinea cea bună.

Nimic nu i-a lipsit “mult-pătimitorului Valeriu” pentru a putea fi numit desăvârșit: a îngemănat în sine, la superlativ, harismele unui mare cuvios isihast, cu slujirea devotată a unui adevărat păstor de suflete care trăiește și se dăruiește la modul absolut pentru obștea lui, cât și cu angajarea mucenicească, mărturisitoare, totul culminând cu virtutea iubirii desăvârșite pentru vrăjmași.

Pe de o parte, Sfântul Valeriu a fost un autentic și înalt trăitor filocalic de sensibilitatea, de finețea și de profunzimea unui Siluan Athonitul (se vede limpede această afinitate de duh din stilul și conținutul scrisorilor sale, din îndrăzneala rugăciunii și din intimitatea maximă a legăturii inimii sale cu Mântuitorul Hristos și cu Maica Domnului, care l-au făcut, pentru mulți, la fel de puțin înțeles ca și marele Stareț athonit). Pe de altă parte, îndrăznim să credem că Valeriu este mai mare și decât Sfântul Siluan, întrucât L-a trăit (la modul total) și L-a mărturisit pe Hristos nu în liniștea mănăstirii, ci în cele mai cumplite condiții omenești cu putință: temnița grea, teroarea neîncetată, tortura, boala lungă, teribilă și mistuitoare, pe toate transfigurându-le. Dragostea lui până la jertfă supremă a spart toate barierele firii și a răspândit încă din timpul vieții mireasma bogată și roadele neîndoielnice ale sfințeniei.

Această realitate izbitoare și de netăgăduit este puternic reliefată și prin mărturia unuia dintre tovarășii săi de suferință, Virgil Maxim, reprodusă într-unul din capitolele volumului “Sfântul închisorilor”Virgil Maxim a fost cel care a surprins cel mai îndeaproape arderea-de-tot a ființei lui Valeriu, pe care l-a identificat, în duh, cu un pustnic care și-a zidit sfințenia dăruindu-se fără rest, răstignindu-se și mistuindu-se pentru Hristos și pentru frații săi, până la ultima fărâmă de carne a trupului său.

Ne rămâne să nu uităm și să nu ignorăm testamentul său duhovnicesc către noi:“Duceți Duhul mai departe!”.

O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia!

(continuare la sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2012/02/18/valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor-60-de-ani-de-la-nasterea-in-imparatia-cerurilor/#more-42149)

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.