26 Oct

Două minuni ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

În urmă cu câteva zile, căutând într-un cufăr vechi pe care-l păstrez în casă şi răsfoind nişte cărţi uitate, am găsit o uimitoare descriere a două minuni ale Sfântului Dimitrie, săvârşite în anul 1906 şi pe care puţini le mai cunosc astăzi… Le-am găsit şi le-am citit într-o carte autobiografică cu titlul „Gheron Filotheos Zervakos, 1884-1980”. Şapte sute de pagini de istorii extraordinare şi minunate. Nu veţi avea decât de câştigat citind această carte…

Prin urmare, în aceste zile în care-l prăznuim pe Sfântul Dimitrie, voi cita această povestire inedită, descriere a unui eveniment dintr-acelea care astăzi sunt atât de rare…

***

„…După două zile am ajuns în Tesalonic, care pe atunci era sub stăpânire turcească, şi fiindcă de mic copil aveam evlavie la Sfântul Dimitrie, l-am rugat pe prietenul meu Nicolae să mergem să ne închinăm la mormântul Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir.

dimitrie, sinai, s 12 in

Ajunşi la Tesalonic, am mers şi ne-am închinat cu străpungere la mormântul Sfântului şi întorcându-ne la hotelul Ellinikon, am rămas acolo întreaga zi şi noapte.

A doua zi ne-am pregătit să plecăm către Sfântul Munte, dar ajunşi la vamă nu ne-au dat voie să plecăm.

– Nu veţi pleca, căci sunteţi iscoade!

I-am întrebat ce se petrece, spunându-le că sunt datori să ne lase să plecăm, de vreme ce paşapoartele noastre sunt parafate de Consulatul Turcesc şi de Ambasadă, dar n-au dat nici o importanţă vorbelor noastre.

Nu ne-au întemniţat, dar ne-au pus sub supraveghere strictă: hotelul unde trăsesem era păzit tot timpul de soldaţi, iar când ieşeam ne urmăreau întotdeauna.

Am rămas acolo ceva vreme. Banii s-au împuţinat şi am început să fim cuprinşi de îngrijorare. Într-o zi îi spun prietenului meu Nicolae.

— Voi merge la conac să mă înfăţişez Paşei, poate ne da voie acela să plecăm.

A doua zi, trezindu-ne, foarte de dimineaţă, am mers mai întâi la mormântul Sfântului Dimitrie şi, închinându-mă, l-am rugat pe Sfânt, cu străpungere de inimă şi lacrimi, să mijlocească la Domnul să fim lăsaţi liberi să putem pleca în Sfântul Munte.

După ce m-am rugat destul de multă vreme şi am şezut puţin să mă odihnesc, mi-a venit în minte mucenicia Sfântului Dimitrie: cum a fost el junghiat în coastă şi cum a murit pentru dragostea sa de Hristos şi sfânta credinţă şi cum a fost slăvit de Dumnezeu în cer şi pe pământ şi va fi slăvit în vecii vecilor.

La a cestea gândindu-mă, s-a născut în sufletul meu dorinţa să-mi dau şi eu viaţa pentru credinţa ortodoxă şi pentru dragostea lui Hristos.

L-am rugat, deci, pe Sfântul Dimitrie, nu să mijlocească pentru eliberarea noastră, ci să mijlocească să mă învrednicesc unui sfârşit mucenicesc. Am găsit, apoi, şi un mijloc pentru realizarea dorinţei mele fierbinţi.

Mi-am spus în sine: „Voi merge la conac (la guvernator), mă voi înfăţişa turcilor cu îndrăzneală şi le voi da motiv pentru ca aceia să mă întrebe cele despre credinţa mea. Voi mărturisi împotriva înşelării în care se află, aceia îmi vor cere probabil să mă lepăd de credinţa mea, iar eu voi rămâne neclintit, preferând moartea şi aşa voi lua sfârşit mucenicesc”.

M-am dus, deci, direct la conac, am urcat cu îndrăzneală şi am traversat un coridor. Un ofiţer turc, văzându-mă, m-a întrebat ce voiesc.

— Voiesc să merg la Paşa.

— Cu ce pricină?

— Am un cuvânt să-i spun, am răspuns. Ofiţerul îmi spuse:

—Eu sunt reprezentantul Paşei, spune-mi cu încredere ce doreşti.

— De vreme ce eşti reprezentantul Paşei, spune-mi pentru care pricină nu ne permiteţi să plecăm în Sfântul Munte?

Mi-a răspuns cu asprime:

— Nu-ţi voi da nici o motivare.

I-am răspuns atunci cu îndrăzneală:

— Nu sunteţi oameni buni, sunteţi nedrepţi. De vreme ce n-am greşit cu nimic, nu ne-am dovedit a fi făcători de rele şi de vreme ce hârtiile noastre sunt în ordine, nu văd motivul pentru care ne puneţi piedici şi ne supăraţi. Banii pe care i-am avut, s-au mântuit, cum să trăim în loc necunoscut şi străin? Dacă voi aţi merge în Ellada, v-ar plăcea să vi se facă cele pe care ni le faceţi voi?

Aceste cuvinte l-au întărâtat şi mâniindu-se, a început să sune tare clopoţelul. Îndată s-au înfăţişat 30-35 de soldaţi şi ofiţeri care m-au înşfăcat şi m-au dus în Turnul Alb. Cu ce scop, nu ştiu. În orice caz, cred că pentru a mă întemniţa, însă eu nu m-am pierdut, nu mi-am pierdut curajul, ci îmi părea rău că nu m-au întrebat cele despre credinţă.

Nădăjduiam, însă, că acolo unde mă duceau, ceva îmi vor spune. Şi păşind pe acel drum, îl rugam pe Sfântul Dimitrie să mijlocească la Domnul să mă învrednicească unui sfârşit mucenicesc, dacă aceasta era voia Sa, sau, dacă nu, să mă mântuiască din mâinile necredincioşilor, barbarilor, cruzilor şi sălbaticilor agareni.

Numai ce-am înaintat puţin, iată că apare un superior al soldaţilor, care le vorbea turceşte. Ce le-a spus n-am priceput, mi-am dat numai seama că le vorbeşte cu mânie şi că-i alungă. Pe acel ofiţer, care era pricina arestării mele, a ridicat bastonul şi l-a lovit peste umăr. Îndată ce i-a alungat, s-a apropiat de mine cu o privire veselă şi m-a mângâiat pe umăr cu mâna şi m-a predat unui soldat din Ioannina, să mă escorteze, dându-i poruncă să mă ducă la vasul grecesc Mikáli, care se găsea în portul din Tesalonic, ca să plec spre Grecia.

Neştiind cine era acela care dăduse ordine, l-am întrebat pe soldatul ce mă însoţea, şi acela mi-a răspuns că era chiar Paşa. Şi de ce l-a lovit numai pe secretarul lui şi ce i-a spus? L-a lovit, mi-a răspuns acela, căci te condamnase la moarte fără să-i ceară permisiunea.

— Şi unde mă duceau, îl întreb.

— În Turnul Alb, îmi răspunse. Te duceau să te execute. Acolo sunt duşi cei condamnaţi la moarte sau cei care sunt închişi şi lăsaţi să moară de foame, de sete şi din pricina duhorii locului.

M-am bucurat că am scăpat din mâinile acelor sălbatici, căci nu ştiam dacă voiau să mă ucidă pentru credinţa mea, dar mi-a părut şi rău că nu mă învrednicisem muceniciei. Doar că mucenicia trebuie să se petreacă după lege, după cum spune vestitorul cuvântului dumnezeiesc, Sfântul Apostol Pavel: „Şi dacă luptă cineva, nu ia cununa, dacă nu luptă după lege” (2 Timotei 2, 6).

În sufletul meu existau râvna şi dorinţa de a mărturisi, dar nu existau motivul şi cauza. Ca să mărturisească cineva, trebuie să existe un motiv întemeiat, să fie o mărturisire după Dumnezeu. Este primejdios să dorească cineva să pricinuiască fără motiv şi pricină mărturisirea şi să se arunce pe sine în ispită.

Am mers apoi la hotel şi, luându-mi valiza şi puţinele lucruri pe care le aveam, mi-am luat rămas bun de la dragul meu prieten Nicolae…

Mi-am luat rămas bun şi am plecat, așadar. Însoţit de acel bun soldat turc, am ajuns până pe ţărm. Pe drum, m-a sfătuit să nu mă îngrijorez, ci să am răbdare şi strigându-l pe barcagiul acela evreu, i-a spus să mă ducă la vasul Mikáli. Mi-a spus, deci, să nu mai trec pe la vamă, căci mă vor întârzia şi vasul va porni la drum, iar eu nu voi reuşi să ajung la timp pentru îmbarcare.

Însă, numai ce-am înaintat puţin, ne-au şi observat de la vamă şi au început să strige să ne întoarcem. Dar pentru că soldatul îi spusese barcagiului că Paşa dăduse ordin să plec, am înaintat fără să ne oprească. Văzând cei de la vamă că nu ne întoarcem, nici nu ne oprim, au început să tragă focuri de puşcă în aer şi, urcând 10 soldaţi într-o barcă, au început să vâslească, grăbindu-se să ne ajungă. Din fericire am ajuns şi am urcat pe vas, pe când aceia se apropiau de barcă.

Au început să-l ameninţe şi să-l lovească pe barcagiu. Când acesta le-a spus că avea poruncă de la Paşa, Guvernatorul, să mă ducă pe vapor, i-au dat pace.

Nu era voia lui Dumnezeu, după câte se pare, să merg în Sfântul Munte, şi de aici au venit toate piedicile.

Îi datorez, deci, cea mai mare recunoştinţă ocrotitorului meu, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cu a cărui mijlocire m-am mântuit de moarte.

Taina Paşei…

Dar, fiindcă nu înţelegeam cum şi din ce pricină a arătat Paşa atâta interes pentru salvarea mea, am cercetat pricina, pentru a afla ce se întâmplase.

Aşa am aflat exact ce se întâmplase cu aproape doi ani în urmă, chiar de la prietenul meu, avocatul Nicolae Mitrópoulos, care venise şi se afla în Sfântul Munte.

Mergând, deci, să-l vizitez şi să mă închin în Sfântul Munte, am luat cunoştinţă despre cum şi de ce mă eliberase Paşa şi mă trimisese în Grecia.

„După două sau trei zile, mi-a spus avocatul, de la plecarea ta din Tesalonic către Grecia, stând la terasa cafenelei ce se afla la parterul hotelului în care de la început găzduisem şi rămăsesem sub paza soldaţilor turci, ca nu cumva să fugim în ascuns, s-a apropiat de mine şi m-a salutat adjutantul Paşei Tesalonicului, vechi cunoscut al meu, împreună cu care făcusem parte din Comisia Greco-Turcească constituită după nefericitul război greco-turc din 1897 pentru încheierea unei înţelegeri şi stabilirea graniţelor Greciei şi Turciei.

După ce ne-am înţeles şi am semnat tratatul de pace, toţi membrii Comisiei, greci şi turci, au mers cu bucurie în Kerkira, la Achíleion, şi am sărbătorit pacea vreme de o săptămână încheiată.

Văzându-mă la cafenea, adjutantul Paşei m-a recunoscut şi m-a întrebat cum de mă găseam în Tesalonic.

I-am povestit toată chestiunea şi îndată a alungat soldaţii care mă păzeau şi strigând o trăsură, m-a luat acasă la el şi mi-a purtat de grijă, iar a doua zi am mers împreună la Paşa, căruia m-a recomandat ca prieten al său, rugându-l să-mi permită să merg în Sfântul Munte.

dimitrie, hilandar, sec 17 in

Paşa i-a spus adjutantului său că sunt liber şi să mă însoţească până la vapor şi să-mi asigure toată protecţia şi ajutorul, adăugând acestea:

— Mai era şi celălalt tânăr, care voia să meargă în Sfântul Munte şi fusese arestat, pentru care, în dimineaţa aceea, pe când dormeam liniştit, a intrat în camera mea Sfântul Dimitrie îmbrăcat în uniformă de general, având cu sine şi armele sale, şi mi-a spus poruncitor, cu o privire aspră:

— Ridică-te îndată, îmbracă-te şi leagă-ţi sandalele şi mergi în strada aceea înfricoşată a oraşului, să-l eliberezi pe tânărul acela condamnat pe nedrept şi dus la moarte de secretarul tău personal.

Îndată ce-l vei elibera şi-l vei izbăvi de moarte, să-l trimiţi în port, la vasul Mikáli, care se pregăteşte de plecare.

— Şi grăbindu-mă, a mai spus Paşa, l-am izbăvit de primejdie şi l-am trimis în Grecia”.

Şi atunci am cunoscut că ocrotitorul şi izbăvitorul meu de la condamnarea nedreaptă la moarte era Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Astfel s-a împlinit proorocia Sfântului Nectarie, care-mi spusese că oriunde voi merge, tot în Longobardia voi sfârşi.

M-am lămurit astfel de faptul că trebuie să avem ascultare desăvârşită de Părintele duhovnicesc, fără să-l contrazicem, şi să nu facem voia noastră, ci pe aceea a Părintelui duhovnicesc, după pilda Domnului nostru Iisus Hristos, Care a venit în lume nu ca să-şi facă voia Sa, ci pe aceea a Tatălui său Care l-a trimis.

A doua arestare şi întemniţare de către turci

Plecând din Sfântul Munte, când vasul a ajuns portul din Tesalonic, am socotit că ar fi bine să merg să mă închin la mormântul Sfântului Dimitrie, ocrotitorul meu, păzitorul şi mântuitorul meu din primejdii.

Ieşind, deci, am ştiut că turcii mă vor prinde iarăşi ca spion şi mă vor ţine sub pază multe zile.

Când am hotărât să plec din oraș şi am trecut de vamă, m-au arestat şi m-au trecut prin trei rânduri de garduri de sârmă şi m-au închis acolo.

Am găsit, deci, acolo, închis un tânăr pe care l-am întrebat:

— Pentru care pricină ne-au închis? El mi-a răspuns:

— Pentru a ne ucide. Iar eu i-am spus:

— Ce rău am făcut?

– Lasă, zice, nu cerceta de ce…

La scurtă vreme am văzut cum în port [în Tesalonic] a acostat un vas venit din România cu o încărcătură de petrol şi mulți călători.

Îndată ce a ajuns, însă, nu se ştie cum şi din ce pricină, unul dintre rezervoarele de petrol a luat foc, care s-a extins fulgerător asupra întregii încărcături, s-au auzit zgomote puternice şi au izbucnit flăcări mari până la cer.

Mii de oameni au alergat pe ţărm, unii ca să vadă ce se întâmplase, alţii pentru a-i salva pe călătorii aflaţi în primejdie, cu bărcile şi cu vasele. Au plecat, deci, toţi soldaţii de la Vamă.

În acea clipă, tânărul acela, scoţând o foarfecă din buzunarul său, a tăiat sârma şi, luându-mă de mână, am ieşit împreună din închisoare.

Apoi, plătindu-l pe barcagiul acela evreu, i-a spus să ne ducă la vasul grecesc care se găsea în afara portului. Pe când ne pregăteam să urcăm în barcă, a venit soldatul acela, care mă închisese între gardurile de sârmă, să mă prindă, însă tânărul acela care mă scosese din închisoare i-a dat o lovitură şi a fugit…

Am urcat pe vasul grecesc, iar eu m-am ocupat să-mi aşez lucrurile şi îndată ce le-am aranjat, m-am întors să-l găsesc pe tânărul acela, salvatorul meu, să-i mulţumesc şi să-l întreb cine şi de unde este. Însă nu l-am putut găsi nicăieri.

Am întrebat aproape toţi pasagerii şi personalul vaporului şi mi-am dat seama că nimeni nu-l văzuse, nici să urce, nici să plece de pe vas.

Cine era şi ce se întâmplase cu el, Dumnezeu ştie!

dimitrie al tesalonicului, mozaic s7, Biserica sf Dimitrie salonic in

Eu atâta ştiu, că după trecerea multor ani, atunci când, după eliberarea Tesalonicului, am mers să slujesc şi să vestesc cuvântul lui Dumnezeu în Biserica Sfântului Dimitrie şi am văzut icoana Sfântului, mi-am amintit că tânărul acela care mă eliberase din închisoare şi mă condusese pe vapor semăna mult cu chipul Sfântului Dimitrie din icoana pe care o aveam în faţă!

pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.