15 Feb

“Dacă te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut”.

“Dacă te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut”.

RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI GHENADIE LA CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI

 

Cutremur, jafuri, război, necaz, strâmtorare: iată “coordonatele” vieții micii comunități care supraviețuise căderii Constantinopolului. Strâmtorări care ne bântuie și pe noi, astăzi. Cu atât mai mult, așadar, avem nevoie de pilda de rugăciune a pocăinței, cum este rugăciunea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, o rugăciune ce ne poate hrăni și folosi inclusiv ca meditație duhovnicească pentru vremurile pe care le trăim:

Rugăciunea Prea Sfântului Patriarh Ghenadie Şcolarul, pe care a citit-o înaintea poporului în perioada în care a fost patriarh, după slujba dumnezeieştii Liturghii, în biserica Sfinţilor Apostoli:

Au păşit pe calea vieţii, fără prihană”

Prea Sfinte Doamne, Tu Care ai creat cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele, Tu, Preaînţeleptul veghetor şi cârmuitor al întregii zidiri, împărat înfricoşător, Judecător drept şi iertător, mult milostive Părinte al nostru, nedespărţit în fiinţa cea unică, Tu Care eşti din trei ipostasuri neamestecate între ele, (aşa cum ai binevoit să ne descoperi nouă şi în această viaţă în care nu vedem lucrurile curat); Tu, mintea fără de început, Care cu Cuvântul Tău cel adevărat şi cu duhul Tău dăruieşti viaţă tuturor, Care eşti desăvârşit şi ai viaţa cea veşnică şi fericită; Tu, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este însuşi Dumnezeu, L-ai dat nouă, nevrednicilor robilor Tăi după ce a luat firea noastră, ca Mântuitor şi Doctor şi învăţător; şi L-ai trimis pe Preasfântul Tău Duh în chip văzut de a întărit credinţa ucenicilor Săi, cu darurile harului lui Hristos şi prin ucenicii Tăi îi întăreşti până în zilele noastre pe cei care au dreaptă credinţă.

Dumnezeule Atotţiitorule, a Cărui putere este necu­prinsă, Cel fără de început, netrupesc, de necuprins, Care-i minunezi pe îngeri şi înfricoşezi toate făpturile Tale, pe Care Te iubesc toţi cei care ţin la viaţa şi la mântuirea lor. Ţie ne încredinţăm ca Domnului, Părintelui şi Judecătorului, ca Celui Care cârmuieşte viaţa noastră. In mâinile Tale ne-am lăsat, chiar din pântecele mamei noastre2. Tu ne-ai dat hrană de la vârsta prunciei, eşti Ocrotitorul nostru şi Dătătorul tuturor bunătăţilor, din vremea naşterii noastre până în ziua de acum, ca şi al acelora cărora urmăm şi pe care i-am pierdut. Doamne, cu urechile noastre am auzit pe părinţii noştrii ce ne-au vestit nouă faptele pe care le-ai făcut în vremea lor şi în timpurile mai vechi;3 Pentru că n-au dobândit pământul pe care-l au cu sabia lor, nici nu s-au mântuit de primejdii cu puterea lor, ci cu mâna şi cu tăria, cu luminarea care vine de la faţa Ta; Şi Te-ai purtat aşa pentru că Ţi-au adus mulţumire,4 au făcut voia Ta şi au păzit poruncile Tale; Au mers pe calea vieţii fără prihană5şi toate lucrările lor erau preamărite. De aceea şi-au întărit nădejdea în Tine şi i-ai scăpat de tot răul. De multe ori au strigat la rugăciune şi i-ai mântuit pe ei, Tu ai fost nădejdea lor şi nu i-ai ruşinat. In acelaşi fel, în multe rânduri, ne-ai mântuit şi pe noi, fiii lor, de cei care ne-au strămtorat; De câte ori nu i-ai ruşinat pe cei care ne-au urât? Ai îngăduit să petrecem greutăţi, dar după aceea ai vindecat rănile noastre; Te-ai mâniat împotriva noastră, dar după aceea din nou ne-ai mângâiat. Din pricina mâniei Tale am ajuns la gura prăpastiei morţii, dar mila Ta degrabă ne-a readus la viaţă.

„Ai aşteptat, Dumnezeule, să rodim struguri, dar noi am rodit întotdeauna buruieni”

Acum,6 însă, Doamne ne-ai alungat de lângă Tine pentru totdeauna şi ne-ai ruşinat. Ai încuviinţat s-o luăm la fugă înaintea vrăjmaşilor noştri care ne urau şi împotriva sfatului pe care-l ţinusem cu Tine, au răpit după cugetul lor pe cei aleşi, robii Tăi, ca şi cum ar fi fost turme duse la tăiere să fie mâncate. Ne-am risipit în toate părţile pământului, ne-am făcut ocară nu numai vecinilor noştri, dar şi tuturor oamenilor. Ne-au batojcorit şi ne-au clevetit neamurile dimprejurul nostru.7 Oamenii pe noi ne folosesc ca pildă când vorbesc despre o mare nenorocire.

De ce, Doamne, le-ai lăsat pe acestea să ne vină nouă, de ce s-a arătat mânia Ta asupra noastră?8 Zăbavnici am fost la înţelegere, Doamne, cu toate că aveam Legea care ne-ai învăţat în trecut, dar s-a aprins înlăuntrul nostru ca un foc dorinţa pentru fapte păcătoase şi n-am privit la Tine, Soarele dreptăţii, Care ai strălucit prin poruncile Tale.Acum, însă, o să ştim bine şi o mărturisim; vădit este lucrul că toate au venit din pricină că Te-am stârnit cu sfruntările noastre, Te-am dus în ispită şi Te-am amărât pe Tine, Dumnezeul Cel Preaînalt.

Te-am iubit cu gura noastră, dar limba noastră grăia minciuni şi inima noastră nu era curată înaintea ta. N-am rămas credincioşi învoielii Tale şi n-am păzit poruncile Tale, le-am trecut cu vederea şi ne-am făcut ca săgeata strâmbă care nu-şi ajunge ţinta.9 Ne-am destrăbălat şi am devenit urători faţă de Tine, din pricina faptelor noastre. Toţi ne-am găsit pe calea cea dreaptă dar ne-am abătut,10 am necinstit sărbătorile pe care le ţineam pentru Tine, am dispreţuit slava Ta, ne-am dat trupul nostru păcatului cu lucrare şi ne­-am alipit sufletul de lucrurile stricăcioase. Mâinile noastre s-au făcut uneltele nedreptăţii, limba noastră blestema pe sfinţii Tăi, buzele noastre grăiau cuvinte dulci, dar erau otravă şi răutate adâncă.11 Cei ai noştri grăiau aproapelui lor cuvinte deşarte şi mincinoase.

Juratu-ne-am fraţilor noştri şi n-am ţinut jurământul nostru, dat-am argintii noştri cu dobândă, făcut-am cămătărie, ca să se vatăme cei nevinovaţi, simţit-am scârbă pentru dreptate şi judecată. Măsurile noastre atârnau strâmb, argintii noştri erau măsluiţi, răul aproapelui nostru îl purtam toţi în inima noastră; Noi, păstorii am batjocorit poporul lui Dumnezeu, împovărat-am cu greutăţi viaţa oamenilor şi în timp ce păream că învăţăm virtutea, învăţam răutatea. Noi, cârmuitorii, n-am ascultat de legile Tale, am lucrat cu hoţia, iubit-am cămătăria, am urmărit răsplata, n-am dat dreptul ce se cuvenea orfanului şi am fost nepăsători faţă de văduve.12 In puţine cuvinte, asemănatu-ne-am dobitoa­celor necuvântătoare, am fost asemenea lor,13

Tu, însă, Doamne, Te-ai arătat îndelung răbdător, ne-ai răbdat până în sfârşit, ai aşteptat să rodim chiar şi în ultimul moment struguri, dar noi n-am făcut decât buruieni.14

Ne-au aflat necazurile şi chinurile15 pe care Tu ni le-ai trimis, ca să ne încerci pentru ultima dată, încât să ne încredem în Tine, dar inima noastră s-a depărtat de la Tine. Ai zgâlţâit pământul, dar noi am trăit în desfătări, ne-ai ameninţat, dar am rămas nepăsători, ne-ai învăţat, dar n-am voit să luăm aminte, încât să facem binele16. Ne-ai poruncit, dar nu Te-am luat în seamă, nici n-am lucrat după poruncile Tale, ca să putem trăi fericiţi, ci ajungând în focul ispitelor ameninţaţi că ne vei părăsi, Te-am înfruntat cu nepăsarea noastră, făcutu-ne-am vise deşarte, lipsite de nădejdea Ta şi de aceea am căzut în prăpastia gândurilor noastre rele.

„Acum, însă, Doamne, Te urmăm”

Iţi mărturisim toate acestea, Dumnezeul nostru, împărate ceresc, nu le tăgăduim; Ştim că Te-am făcut să simţi scârbă pentru noi şi de aceea ai încetat să ne ierţi păcatele noastre, iar când am înălţat cu rugă mâinile noastre către Tine, ai întors ochii Tăi departe de la noi. Când s-au înmulţit rugăciunile noastre către Tine, nu ne-ai auzit, ci Ti-ai arătat supărarea cu cutremure, căci cum era cu putinţă să primeşti mâinile nostre care erau înecate în sânge17, cum ai fi putut să auzi buzele care Te şi blestemau şi se apărau, cum era cu putinţă să ai milă de noi în ceasul în care nu mai nădăjduiam în Tine şi nu aveam nici o pornire să ne pocăim,din pricina preadesfrânării nostre? Eşti vrednic de laudă, Doamne Dumnezeul nostru şi numele Tău este preamărit în toate. Dreptatea este cu partea Ta pentru toate câte ai făcut împotriva nostră. Şi toate faptele Tale s-au făcut după judecata Ta adevărată şi dreaptă.18

Acum, însă, Doamne, Te urmăm, ne închinăm Ţie şi Te căutăm cu toată inima.20 Ne osândim ticăloşia pe care am arătat-o în trecut. Ne blestemăm neascultarea faţă de poruncile şi faptele cu care am mâniat bunătatea Ta. Acum Te recunoaştem ca Părintele nostru, cu dreptate ne-ai aruncat din locul pe care-l aveam ca moştenire în această viaţă de pe pământ, încât să ne cuminţim, ca să nu pierdem adevărata moştenire care ne aşteaptă în cealaltă viaţă.

Acum Te recunoaştem ca Stăpân, prin înfricoşătoarea Ta hotărâre împotriva noastră, căci Tu din cer ai lăsat să ne răpească bunurile noastre pe care ni le-ai dăruit, de vreme ce ne-am arătat nemulţumitori. Acum cunoaştem puterea Ta, când nădejdile pe care ni le-am pus în oameni s-au arătat mincinoase. Acum ştim cât s-a ruşinat faţa noastră, privind ca în oglindă suferinţele pe care ni le-ai trimis ca să ne îndrepţi. N-a pierit puterea credinţei în persoana Hristosului Tău, dar credinţa noastră a slăbit şi de aceea ne-am pierdut. Şi Hristos care S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, ne-a lăsat de izbelişte, în voile rele ale oamenilor, pentru că n-a putut răbda nemulţumirea.

„Dacă Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut!”

Nu s-a răcit, Stăpâne, iubirea Ta părintească faţă de noi, dar duhoarea păcatelor noastre s-a urcat la ceruri şi a silit bunătatea Ta să-Şi întoarcă faţa, iar balanţa dreptăţii Tale ne-a îngreunat pe noi. Dar sfârşitul a fost spre binele nostru, de vreme ce încă ne faci binefaceri, pedepsindu-ne. Tu, care veghezi asupra noastră în multe feluri, ne-ai arătat judecata Ta dreaptă, preaminunatule împărate, măcar să vedem şi milostivirile Tale pe care le cunoaştem din trecut, blandule şi Iubitorule de oameni Părinte al nostru, pentru că pocăinţa pentru păcatele pe care le-am săvârşit este fierbinte, căci toate nădejdile ni le punem în Tine şi purtării Tale de grijă încredinţăm sufletele şi trupurile noastre. Să nu ne ruşinezi, dar, ci înfruntă-ne pe noi cu îngăduinţa şi cu mila Ta nemărginită, nu uita chinurile, mâhnirile, neferici­rea, durerile noastre întunecate, amărăciunea noastră cea de nepurtat, pentru că sufletul nostru s-a smerit şi s-a făcut una cu pământul, în timp ce măruntaiele noastre s-au lipit de ţărână.

Puţin încă şi ne vom da ultima răsuflare. Vom muri din pricina suferinţelor noastre, căci suntem ca vasele de pământ sfărâmate, dar nu uităm numele Tău, nici nu întindem mâinile noastre la Dumnezeu străin. Aşadar, daca Iti mai pasă de noi, Ţie Părintelui iubit şi Stăpânului, repede ne vom mântui, altfel ne vom pierde. Ajută-ne sa simţim înlăuntrul ispitelor noastre puţină mângâiere, cât vrea să ne trimită milostivirea Ta. Dăruieşte-ne noua răbdare însoţită de mulţumire, în timpul hotărârii Tale celei drepte şi minunate de a ne încerca în această vreme a ispitelor. Şi dacă laşi să fim chinuiţi până la sfârşitul vieţii, păzeşte cel puţin sufletele noastre. Trimite înapoi iubirea Ta şi întăreşte pe ea orice dorinţă a noastră.

Se cade să le pierdem pe toate, dar nu ne lăsa să Te pierdem pe Tine, preadulce şi veşnice Părinte al nostru, Care priveghezi pentru noi. Ne-ai socotit nevrednici bunurilor trecătoare in starea în care ne aflăm, dar nu ne lepăda de la fericirea care ne aşteaptă în viaţa cea viitoare şi adevărată, pentru că dacă Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut, dacă este să trăim pentru totdeauna lângă Tine, nici un rău n-am pătimit, dacă este să câştigăm pacea cea veşnică, deloc nu ne vor întrista suferinţele vieţii celei trecătoare.

Ascultă-ne pe noi, Dumnezeule, ascultă-ne în chinurile acestea, când strigăm şi ridicăm mâinile şi sufletele noastre la Tine, Prea înaltule Dumnezeu şi Făcătorul nostru şi ne aplecăm cu smerenie grumajii înaintea puterii Tale. Da, Doamne, auzi-ne pe noi, de dragul Unuia Născut Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a izbăvit pe noi prin sângele Său şi al Prea Sfântului Duh, de aceeaşi fiinţă cu Tine, cu Care vieţuieşti şi împărăteşti în vecii nefărşiti, amin.

Acesta este adevărul, Dumnezeu vrea să vadă curajul în ceasul marii suferinţe, omul să spună sus şi tare a cui este vina. Luaţi aminte, aceasta este căinţa şi întoarcerea adevărată spre Dumnezeu: să-ţi asumi vina şi să nu începi să te îndreptăţeşti, să te tânguieşti.19

1 Rugăciunea a fost rostită la slujba de priveghere, în biserica Sfânta Treime.

2 Vezi Psalmul 21,11

3 Vezi Psalmul 43,2

4 vezi Psalmul 43,4

5 Vezi Psalmul 118,1

6 Adică după cucerire

7 Vezi Psalmul 43,10-12 şi 14

8 Vezi II Paralip.34, 25

9 Vezi Psalmul 77,37 şi 56-57

10 Vezi Psalmul 13,1 şi 3

11 Vezi Psalmul 11,3

12 Vezi Isaia 1,23

13 Vezi Psalmul 48,13

14 Vezi Isaia 5,2

15Vezi Psalmul 118,143

16 Vezi Psalmul 35,4

17 Vezi Isaia 1,14-15

18 Vezi Daniel 3,2-3

19 Explicaţia vorbitorului

20 Vezi Daniel 3,17

Extras din Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferintei, Ed. Bizantina

Sursa:www.razbointrucuvant.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.