25 Oct

CUVÂNTUL IERARHULUI

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU

A SLUJIT LITURGHIA SFÂNTULUI IACOV,RUDA DOMNULUI

 

Duminică, 23 octombrie 2011, pomenirea Sfântului Iacov, ruda Domnului, în Catedrala Mitropolitană “Sfânta Treime” din Pireu (Grecia), Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu, a slujit străvechea Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, pe care Sfânta Predanie o atribuie celui dintâi episcop al Ierusalimului, Sfântul Iacov.

Sfântul Iacov a fost prezent nu numai spiritual – prin anaforaua liturgică şi mistagogică ce-i poartă numele, ci şi fizic – prin sfintele sale moaşte, aduse de Arhim. Hrisostomos, Egumenul canonic al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu şi obştea sa.

În cuvântul său de învăţătură, rostit imediat după lectura Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu, a spus:

“Prin nesfârşita binecuvântare şi prin harul Preasfântului Dumnezeu, ne-am adunat astăzi din nou ca trup euharistic al Bisericii, ca să săvârşim măreaţa, sfânta şi străvechea Liturghie şi anafora, alcătuită de sfântul, slăvitul Apostol Iacov, fratele Domnului, după tradiţia evlavioasă a Sfintei noastre Biserici şi să trăim în duh, în adevăr şi în multă iubire, înflăcărata şi arzătoarea dragoste a veşnicului Dumnezeu, această arzătoare-ca-focul şi nesfârşită putere a harului, vieţii şi adevărului; pentru că Biserica nu are decât un singur scop existenţial: participarea întregii lumi la neajunsa şi neînţeleasa viaţă dumnezeiască şi adevăr dumnezeiesc…
Şi astăzi, prin anaforaua liturgică a Sfântului Iacov, ne apropiem de zorii Bisericii primare a Ierusalimului şi ne împărtăşim şi ne îmbătăm de darurile şi binecuvântările Atotînduratului Dumnezeu. Avem însă şi o binecuvântare cu totul şi cu totul deosebită, pentru că prin harul şi prin iubirea de oameni a Preacinstitului Egumen al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu din Muntele cel cu nume sfânt al Athonului, Arhimandritul Hrisostomos şi a obştii lui întru Hristos, se află şi trupeşte astăzi, în adunarea noastră euharistică, scriitorul acestei anaforale liturgice şi mistagogice şi este prăznuit astfel cinstitul bărbat apostolic al credinţei, dumnezeiescul Iacov, fratele Domnului, ale cărui preacinstite şi izvorâtoare-de-har moaşte se află în acest moment spre sfinţirea şi închinarea Eparhiei noastre de-Dumnezeu-mântuite, în această preasfinţită catedrală a Preasfintei Treimi; pentru care şi rugăciuni de mulţumire înălţăm veşnicului Dumnezeu şi cuvinte de recunoştinţă sfântului egumen pentru acest măreţ har şi binecuvântare…”
Referindu-se la pericopa evanghelică despre vindecarea demonizatului din Gadara, a adăugat:
„Cred, fraţilor şi surorilor, că aceasta este neîntrerupta şi continua dramă a istoriei şi a lumii: să trăiască în interiorul minunii, să experieze măreţia dumnezeieştii pronii şi iubiri, să participe la toată această măreţie a dumnezeieştii comuniuni, adică să trăiască minunea vieţii şi totuşi, să-I ceară lui Dumnezeu să plece din lumea ei; lumea să rămână pustie şi orfană de atotputernicul acoperământ şi de dragostea Creatorului ei. Într-un mod dur şi violent, chinuitor şi grosolan, arţăgos şi inadmisibil, omul Îl alungă pe Dumnezeu de lângă el şi trăieşte apostazia şi crima cu zecile de mii de forme ale ei, pentru că se ştie că, dacă nu există Dumnezeu, toate sunt îngăduite. Aceasta este drama epocii noastre, drama lumii, drama tuturor oamenilor din toate epocile, care au trăit – aşa cum spune marele Pavel – “ca unii care nu au nădejde” şi fără-de-Dumnezeu în lume. Şi caută să scornească minciuni, absurdităţi, abordări ieftine, de proastă calitate, lucruri mărunte, neadevăruri, fantezii, ca să re-interpreteze viaţa şi să o sprijine pe această alungare a veşnicului Dumnezeu din lume şi din istorie. Şi sigur că toate acestea se pierd şi lasă un gol terifiant, groaznic în inima şi în sufletul oamenilor, pe care nicio plăcere, nicio comoară din lume nu poate să-l umple. De aceea şi sunt insensibili oamenii vremurilor noastre şi se chinuiesc sub ghearele încovoiate ale viclenilor demoni, mânaţi de patimile lor.

Din lectura evanghelică reiese cauza acestui rău total: Oamenii din Gadara, nesocotind Legea mozaică, au avut îndrăzneala şi obrăznicia să încalce Legea dumnezeiască, crescând porci, un animal interzis de Legea mozaică. Aşadar, patimile, crima apostaziei şi a păcatului, este cauza pentru care omul Îl alungă din viaţa lui pe veşnicul Dumnezeu şi pentru care-I cere să rămână departe şi dincolo de societatea şi inima lui. Acesta este adevărul şi singurul adevăr. Nu există nicio cunoaştere ştiinţifică şi dinamică, capabilă să conserve mitul ateismului. Dimpotrivă, adevărata ştiinţă stă plină de teamă înaintea nepătrunsului ocean al înţelepciunii dumnezeieşti, al dumnezeieştii iubiri şi al milei dumnezeieşti. Ceea ce constituie cauza germinativă a apostaziei lumii este păcatul, este zdruncinarea necredinţei şi a ne-trăirii, a lipsei de viaţă, a lipsei de raportare duhovnicească interioară a creaturii faţă de Creator…”

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.