11 Oct

Cum să nu citim Biblia

În Epistola a II-a a Sf. Ap. Pavel către Timotei citim că: “toată scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură…”(II Tim. 3,16).

Sfântul Apostol îi spune tânărului episcop că de folos este Scriptura spre mustrare, spre înţelepţirea cea întru dreptate şi spre tot lucrul bun desăvârşit (3,16-17). Dar cum anume să ne folosim de toate acestea? Dacă privim, de pildă, la istoria lui Iacov (de la Facere), putem oare considera înşelăciunea, vrăjitoria şi poligamia ca practici acceptabile?

Simplul fapt că în Scriptură întâlnim anumite lucruri, nu presupune că sunt şi scripturistice – în sensul că acestea nu constituie o normă. Atunci în ce fel să le înţelegem? Cum să discernem astfel de lucruri?

anagnostis_radbl2

Datoria pe care o aduce cunoaşterea

De mare folos este exemplul Sfântului Apostol Pavel. În mare parte, viziunea lui asupra Vechiului Legământ se întemeiază pe mărturia personală despre Hristos, prin aceasta consfinţind şi lămurind lucrarea Mântuitorului prin Biserică. De pildă, istorisirea despre Agar şi Sara este o alegorie la Israil şi Biserică. Din cine se va ridica Hristos? Căci tocmai aici vrea sa ne aducă Sfântul Pavel.

Dar acum să fim sinceri: o lectură ad-literam nu ne-ar fi condus la o asemenea viziune. Nu am fi fost niciodată în stare să ajungem la o astfel de interpretare dacă nu ne-ar fi înfăţişat-o Sfântul Apostol Pavel. Cu alte cuvinte, îi suntem datori pentru această înţelegere.

Iar îndatorarea noastră nu se opreşte aici. În sânul Bisericii există un tot, un întreg de astfel de tâlcuiri. La urma urmei, Biblia reprezintă o culegere de “cărţi sfinte ale Bisericii”, după cum le numeşte Fericitul Augustin în Confesiuni. Nu Biblia a dat naştere Bisericii, ci Biserica a dat viaţă Bibliei. Fără îndrumarea Bisericii sfârşim în interpretări care sunt, după cum spune Fericitul Augustin, “ridicole” (6, 11).

Să îngroşăm rândurile turmei noastre prin mijloace magice ar fi una din aceste interpretări ridicole. Datorită învăţăturii Bisericii trecem, însă, cu vederea slăbiciunile lui Iacov şi alegem să nu ni le însuşim.

La fel şi cu poligamia. Mai nimic din ce pătrundem cu mintea în urma unei simple lecturi a Scripturii n-ar putea opri pe cineva de la poligamie. Prin urmare, nu este surprinzător că o interpretare fără călăuzitor şi cu de la sine putere precum cea făcută de Joseph Smith a condus nu numai la aprobarea acestei practici, ci mai mult, la exacerbarea ei. Şi totuşi Smith n-ar fi ajuns până aici niciodată, dacă ar fi citit Scriptura în Biserică.

Doar dacă ai parte de învăţătura Bisericii poţi vedea că monogamia este calea cea dreaptă. Faptul că patriarhii şi regii Vechiului Testament au avut mai multe neveste nu înseamnă că acest lucru este în conformitate cu creştinismul – cu adevărat, pentru patriarhi şi pentru regi era de neconceput să fie altfel. Dar, din nou, doar trecem cu vederea slăbiciunile, în schimb nu le îmbrăţişăm.

Sub îndrumarea Bisericii

Eludăm şi adoptăm aşa cum a rânduit Biserica. Nu nouă ne este dat să avem ultimul cuvânt în astfel de privinţe. Pe cât de lung este şirul celor ce şi-au pierdut astfel minţile, pe atât de nenorocit a fost şi sfârşitul lor.

adelfotita_581

Am mai vorbit despre nevoia de tradiţie apostolică. Nu cu multă vreme în urmă am discutat, de asemenea, despre nebunia spiritualităţii suficiente sieşi. Acestea sunt subiecte ce se întrepătrund. Fără această întreţesătură a tâlcuirilor bisericeşti nu putem dobândi ceea ce se cuvine a fi pus la suflet din toate sfaturile Apostolului către ucenicul său. Sau, cel puţin, nu putem şti sigur că ceea ce am dobândit este cu adevărat drept.

Un fapt nu este adevărat pentru că Biserica a fost dintotdeauna de această părere, ci este adevărat şi, prin urmare, Biserica a crezut astfel întotdeauna. Aceasta consfinţeşte şi vine în sprijinul adevărului. Biserica, iar nu credinciosul singur, este „stâlp şi întărire a adevărului” (I Tim. 3, 15).

De folos, de asemenea, este să cugetăm la atitudinea pe care o adoptă famenul etiopian. Acesta, deşi om credincios şi rânduit, pe deasupra, într-o dregătorie înaltă, nu era nici pe departe atât de trufaş pe cât este creştinul obişnuit de astăzi.

In capitolul VIII din Faptele Apostolilor îl vedem citind din cartea proorocului Isaia. Diaconul Filip se apropie de el şi îl întreabă ce anume citeşte. Iar etiopianul îi răspunde că doar călăuzit de cineva va putea înţelege ceea ce citeşte, iar Duhul Sfânt îi dăruieşte acest har lui Filip (F.A. 8, 26-35).

Etiopianul ştia că trebuia neapărat povăţuit pentru a înţelege. Calea aceasta a smereniei este singura demnă de a fi urmată. O interpretare literală a Bibliei va conduce la greşeli şi neînţelegeri. Avem toţi nevoie de sfătuitori, avem nevoie de Biserică şi de tradiţia în tâlcuire pe care o poartă cu sine.

dwpisascroll

În sensul strict sau în sensul  larg?

Poate că unora un astfel de mod de a citi Scriptura va părea strict, dar eu nu sunt de această părere. De exemplu, în comentariul său la începutul cărţii Facerii, Fericitul Augustin spune: “aşadar, fiecare să primească cele citite după cum îi merge bine la suflet; căci atât de adânci sunt toate aceste locuri încât într-adevăr poate duce cu gândul la… multe lucruri, dar nici unul dintre acestea prea îndepărtat de dreptarul credinţei” (De Civitate Dei 11, 32).

Iar în altă parte scrie: „Să ne punem astfel de întrebări şi apoi să dibuim în fel şi chip răspunsul este o îndeletnicire folositoare minţii, atâta vreme cât discuţia este păstrată în hotarele bunei cuviinţe şi ne ferim de a socoti că ştim ceea ce nu ştim” (Enchiridion 59).

Înţelesul ce reiese din aceste două afirmaţii este că un loc scripturistic poate avea mai multe interpretări valide, iar speculaţiile pertinente se pot dovedi folositoare – în condiţiile în care concluziile noastre nu se află în contradicţie cu predania Bisericii. Acest lucru presupune un larg spaţiu de manevră şi mult loc pentru diversitate. Dar această libertate de mişcare nu înseamnă că putem purta un text oriunde vrem noi.

Deschiderea pe care o are Fericitul Augustin în cazul de faţă presupune că cititorul nu trebuie niciodată să se apropie de Scriptură de unul singur, ci întotdeauna având alături Biserica.

Sursa: http://www.pemptousia.ro vs. www.patheos.com

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.