17 Abr

Cinci întrebări despre Iuda

Consemnează P. Máximos, Sf. Mănăstire Paramythías, Rodos

1. Cu adevărat este de mirare, cum de a putut Iuda să-și trădeze Învățătorul, deși L-a văzut făcând atâtea minuni mari ?

La început, Iuda trebuie că a fost bun. La fel ca și ceilalți ucenici ai lui Hristos, și el și-a lăsat rudele și slujba pentru a-L urma pe Mesia. Cu siguranță a răbdat necazuri în preumblările din cei trei ani de activitate publică a lui Hristos. Hristos îi trimitea pe mulți dintre ucenicii Săi prin sate și orașe ca să pregătească pe oameni. Ucenicii, printre care și Iuda, vorbeau despre Mesia Care a venit și-și întăreau cuvintele prin minuni (Matei 10, 1-8). Iuda a fost învrednicit de Hristos să se ocupe de fondurile comune. Din ele se făceau cumpărături sau se dădeau bani pentru filantropie, către săraci (Ioan 13, 29). Atunci când Hristos a pornit din Galileea spre Iudeea, spre jertfă, L-a urmat și Iuda, ascultând de cuvintele împreună-ucenicului Toma: „Să mergem şi noi şi să murim cu El” (Ioan 11, 16).

Evanghelistul Ioan scrie că Iuda avea deja patima iubirii de arginți (12, 6). Se pare că ajunsese să cadă în această patimă, fiind mânat și spre necredință în Hristos. Iubirea de arginți i-a deschis sufletul spre satana, i-a dat celui viclean drepturi asupra sa.

261-221

Evanghelistul Luca (22, 3) scrie că, înainte ca Iuda să cadă la învoială cu arhiereii să-L trădeze, satana a intrat în el. Acest lucru este întărit și de Evanghelistul Ioan (13, 2), care spune că satana a pus trădarea în inima lui Iuda. . Același evanghelist face referire, la sfârșitul Cinei celei de Taină, că iarși a intrat satana în Iuda (13, 27). În Betania, o femeie a uns picioarele lui Hristos cu mir de mare preț. Iuda împreună cu alți ucenici au protestat, indignați (Matei 26, 8 și Ioan 12, 4-6). Acest protest este expresia punerii la îndoială a infailibilității lui Hristos: cum de și-a permis această decadență? Atunci când Hristos intervine și le cere ucenicilor să nu o amărască pe femeie pentru arătarea dragostei ei, pregătind trupul Său spre înmormântare, ucenicii au tăcut smeriți, însă Iuda, deranjat și influențat de satana, s-a îndreptat spre trădare. L-a orbit egoismul. Cu siguranță, Iuda nu credea în dumnezeirea lui Hristos. Un Dumnezeu este vrednic de toată cinstirea și jertfa și nu se trădează. A vrut însă facă pe dascălul cu Hristos. Desigur, își ascundea iubirea de arginți în spatele interesului față de săraci. Păcătoșii, adesea, încearcă să-și acopere păcatele și să le îndreptățească.

Prin mijlocirea lui Iuda, arhiereii au ajuns să se bucure (Marcu 14, 11 și Luca 22, 5), pentru că ar fi putut să-L prindă pe Hristos departe de mulțime și în vremea nopții, atunci când toți dorm. Iuda i-a asigurat și și-a luat angajamentul că li-L va da pe Hristos departe de mulțime (Luca 22, 6).

Cauza trădării nu a fost atât iubirea de arginți, cât egoismul. Dacă ar fi fost cu desăvârșire iubitor de arginți, ar fi plecat mai devreme de la pauperul învățător Hristos. Chiar dacă în trecut furase bani, nu L-a părăsit însă pe Hristos. Acum L-a părăsit pentru că i-a fost ofensat orgoliul. Dacă nu ar fi avut un egoism feroce, ar fi continuat să fure, fără să-și trădeze învățătorul. Desigur, era stăpânit și de iubirea de arginți, pentru că a primit bani pentru a-L trăda pe Hristos.

Poate că Iuda, atunci când și-a pierdut credința în dumnezeirea lui Hristos, a început să-și explice minunile făcute de Hristos precum fariseii, ca lucrări demonice. Egoismul întunecă omul, încât acesta nu mai discerne ceea ce este corect.

Iuda a fost orbit de filarghirie, de egoism și de diavol, și nu a mai realizat ceea ce urma să săvârșească.

2. Trădarea lui Iuda a fost inevitabilă, trebuia neapărat să se întâmple ?

Faptul că unul dintre ucenici avea să devină trădător a fost dinainte cunoscut de Dumnezeu. De altfel, și David a proorocit acest lucru (vezi Ps. 40, 10). Hristos a proorocit acest lucru în mai multe rânduri, l-a cunoscut dinainte, dar nu l-a rânduit dinainte. L-a proorocit pentru că avea să se petreacă. Dumnezeu a văzut trădarea și anunțat-o dinainte. Nu este de vină dinainte-cunoașterea lui Dumnezeu, ci libertatea lui Iuda.

Atunci când, după înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești, cu mult înainte de Patimi, Hristos a vorbit despre Dumnezeiasca Împărtășanie, Trupul și Sângele Său, unii ucenici I-au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” și au plecat de la el. Hristos le-a spus celor doisprezece: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?”, la care Petru a răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”. Hristos a răspuns: „Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!” (Ioan 6, 60-71). Aici îl avea în vedere pe Iuda, iar acesta este un paradox: „chiar dacă Eu v-am ales, unul dintre voi este trădător”.

Jertfa lui Hristos de pe Cruce a fost cu atât mai dureroasă cu cât fusese trădat de unul dintre ucenicii Săi. Această trădare ne arată în ce măsură se află în pericol cei care se găsesc aproape de Hristos. Iuda este prototipul multor altor trădători care au urmat. Dacă ucenicul lui Hristos, care văzuse marile minuni, L-a trădat, cât de mult se află în pericol cei care n-au văzut cu ochii lor pe Hristos și minunile săvârșite de El?

Hristos ar fi fost prins și S-ar fi jertfit și fără mijlocirea lui Iuda. Nu este cu putință ca Preabunul Dumnezeu să utilizeze un om pentru planul Său, conducându-l spre pierzare veșnică. Dacă Iuda ar fi făcut ceva pe placul lui Dumnezeu, El nu l-ar fi lăsat să se sinucidă. Iuda ilustrează marea depravare umană și necesitatea dumnezeieștii jertfe.

3. De ce Hristos l-a lăsat pe ucenicul Său, pe Iuda, să-L trădeze ?

Adeseori, Hristos a încercat să-l determine să se răzgândească în privința trădării. Cu destulă vreme înainte de Patima Sa, Hristos, în mod repetat (Matei 12, 40; 16, 21-28; 17,12; 17,22-23; 20,17-19) i-a pregătit pe ucenici pentru Patima Sa. Le-a spus că urma să pătimească multe, că va fi cercetat de conducătorii religioși, că va fi dat morții, iar în a treia zi va învia.

Într-o înainte-vestire a Patimii Sale (Matei 16, 21-28), Petru I s-a împotrivit și i-a cerut să nu îngăduie Patima, iar Hristos i-a spus: „Mergi înapoia Mea, satano! … nu cugeţi voia lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”, cerându-le apoi ucenicilor lepădare de sine: „ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”. Aceste cuvinte erau și o aspră preînștiințare dată lui Iuda cu privire la pierderea sufletului Său pentru 30 de arginți.

La Cina cea de Taină, după spălarea picioarelor ucenicilor, Hristos le-a zis: „voi sunteţi curaţi, însă nu toţi” (Ioan 13, 10-11), pentru că îl cunoștea pe acela care Îl va trăda. În consecință, pe când îi învăța pe ucenici smerenia (căci pentru aceasta le-a spălat picioarele), îl înștiințează dinainte pe Iuda, menționând proorocia lui David (Ps. 40, 9): „omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul”. Hristos s-a tulburat văzând pasivitatea ipocrită a lui Iuda față de pierderea sufletului său, și a spus pe față că cineva îl va trăda (Ioan 13, 21), iar Iuda a făcut din nou pe neștiutorul. Hristos, însă, l-a vădit zicând: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde” (Matei 26, 23). Pe când Iuda continua să se ascundă, Hristos i-a zis amenințător: „Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea” (Matei 26, 24); ți pentru că toți ucenicii ziceau „nu cumva sunt eu?”, pentru a nu se da de gol prin tăcere, Iuda a întrebat și el, fără rușine, „nu cumva sunt eu?”, la Hristos i-a răspuns: „Tu ai zis”, adică „exact cum ai zis”.

Ucenicul cel apropiat al lui Hristos menționează că, pe Muntele Ghetsimaní, Hristos i-a dat înapoi pe Iuda și pe soldați, atunci când s-au apropiat (Ioan 18, 5-6). Iuda s-a cutremurat, dar cu ipocrizie la salutat pe Hristos, zicând „Bucură-Te, Rábbi!” și sărutându-L afectuos (Matei 26, 49). Hristos nu l-a certat, ci l-a-ntrebat „Prietene, pentru ce-ai venit?” (Matei 26, 50). Luca (22, 48) completează spusele lui Hristos cu întrebarea „cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?”, ca și cum i-ar fi spus „știu pentru ce ai venit, ești un trădător, nu mă păcălește sărutarea ta”. Hristos a încercat să-l facă să înțeleagă. Iuda, însă, era determinat în trădarea sa.

4. Nu cumva Iuda L-a trădat pe Hristos pentru că El nu era cel ce avea să-i elibereze de romani?

Hristos niciodată nu a vorbit de revoluție armată. Dinainte-vestirile Patimii Sale exclud orice tentativă de revoluție. Dacă Iuda ar fi fost zelot, adică revoluționar, ar fi trebuit să aștepte să vadă dacă nu cumva Hristos își va utiliza puterile Sale dumnezeiești pentru eliberarea poporului. Prin trădare, Îl împingea pe Hristos spre dispariție. Prin moartea lui Hristos, revoluția nu avea nimic de câștigat. Dacă Hristos L-a dezamăgit pe Iuda, ar fi trebuit să-L părăsească și să aștepte alt Mesia eliberator.

De asemenea, un Iuda revoluționar nu explică regretul pe care l-a avut trădătorul ulterior, nici spânzurarea, căci atunci când a înapoiat banii, el le-a spus arhiereilor: „am vândut sânge nevinovat” (Matei 27, 4). Dacă ar fi fost revoluționar, ar fi trebuit să păstreze banii pentru necesitățile cauzei revoluționare. Sinuciderea sa nu a schimbat cu nimic situația ocupației romane.

Întreg poporul aștepta un Mesia eliberator. Atunci când Hristos a înmulțit cele cinci pâini și cei doi pești, hrănind mii de oameni, aceștia spuneau: „Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur” (Ioan 6, 14-15).

Chiar și ucenicii lui Hristos așteptau de la Mesia eliberarea. Doi dintre cei mai apropiați, frații Iacov și Ioan, împreună cu mama lor, I-au cerut lui Hristos, ca atunci când ar fi urmat să devină rege la Ierusalim, să-i așeze și pe ei alături de tronul Său, de-a dreapta și de-a stânga. Hristos le-a explicat că la Ierusalim îl așteaptă un pahar plin de amărăciune, că merge spre pătimire (Matei 20, 20-23). Cu toate acestea, acești ucenici nu L-au trădat pe Învățătorul lor.

Iuda nu era revoluționar, ci meschin, egoist și iubitor de bani.

5. Iuda nu s-a pocăit atunci când a returnat cei 30 de arginți și le-a spus arhiereilor că greșise vânzând sânge nevinovat?

Una este pocăința (μετάνοια), altceva este regretul. Pocăința reală este caracterizată de încercarea de a îndrepta răul, în vreme ce simplul regret este schimbarea modului de gândire (simplă răzgândire), fără vreo tentativă de îndreptare a răului săvârșit. Dacă s-ar fi pocăit cu adevărat, s-ar fi dus să-L caute pe Hristos și să-I ceară iertare, așa cum a făcut Petru, cu lacrimi.

Faptul că s-a sinucis arată faptul că egoismul său funcționa atunci autodistructiv. Evident că și-a băgat coada și diavolul, împingându-L spre deznădejde.

Dacă Iuda s-ar fi pocăit, se mântuia.

pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.