14 Oct

Cântarea bizantină între Răsărit şi Apus

aidonidis kai oikonomou in

Muzica bizantină, în pofida multor încercări, pericole şi diferite influenţe pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, a rămas neschimbată şi constituie singura muzică liturgică bisericească din Biserica Ortodoxă.

Cântarea bizantină a constituit şi constituie o experienţă vie, sădită de veacuri în sufletele creştinilor ortodocşi. Cu statornicie şi eforturi neîntrerupte, Biserica Ortodoxă a înfruntat şi înfruntă cu seriozitate şi eficienţă toate schimbările şi pericolele ce au apărut, începând cu secolul al IV-lea d. H. şi până în zilele noastre.

Şi totuşi, în această lungă perioadă de timp, firesc era să primească influenţe din alte culturi muzicale, sub formă de împrumut, în principal din Răsărit, dar şi din Apus. Consider, însă, că acest adevărat edificiu al muzicii noastre bisericeşti are un fundament solid şi o structură bine definită şi nu este receptivă la schimbările exterioare care îi pot denatura sensul şi scopul.

Nu se mai poate vorbi acum – în ceea ce priveşte muzica psaltică – de pericolul influenţelor venite din legături cu alte culturi muzicale. Muzica bizantină a fost supusă încercărilor de schimbare timp de aproape două secole şi, nu doar că nu a decăzut, dar continuă să aibă strălucirea aceea pe care o avea în perioada bizantină şi să constituie şi astăzi frontispiciul Bisericii Ortodoxe.

Singurul pericol real pe care îl are de înfruntat astăzi muzica bisericească provine din interiorul ei. Cei mai mari duşmani ai ei sunt chiar cei care o promovează şi o cântă.

„Specialişti”, dar şi „cunoscători” (care se găsesc din belşug în zilele noastre), „studiază” cu un interes enorm şi se ocupă în mod teoretic cu această muzică, şi, nu doar că emit păreri, dar mai şi încearcă, prin orice mijloace, absolut arbitrare şi exagerate, de a promova şi a impune aceste opinii. Alţii, care se consideră pe ei înşişi „mari interpreţi de muzică psaltică”, nu doar că nu se sfiesc să „comercializeze” şi să „vândă” sfânta noastră muzică bisericească, ci, mai mult, introduc şi folosesc în cadrul slujbelor, în biserică, instrumente muzicale electronice care imită isonul psalţilor. Nu lipsesc, deasemenea, multe şi felurite neorânduieli. Până  şi cântări  necanonice se aud la sfintele strane, cântându-se până şi psaltotrágouda (cântări cu texte profane şi linie melodică bizantină uşor stilizată), precum şi paralaghii (Pa, Vu, Ga, Di) ori polielee pe 8 glasuri care aduc mai mult cu muzica lumească, decât cu ceea ce trebuie să auzim în biserică.

Alţii, mai „moderni”, neştiind sau neînţelegând motivul şi scopul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interzis cântarea polifonică şi instrumentele în Biserică, au lăsat sfintele strane să devină scene de spectacol pentru cântări polifonice ori serenade, promovând muzica şi esteticul în dauna sfinţeniei, a tainei şi a rugăciunii! Toate acestea denaturează, nesocotesc, depreciază şi înstrăinează muzica noastră liturgic-bisericească care, din nefericire, este transmisă mai departe celor tineri sub această formă denaturată.

Nu doresc, însă, să dezvolt mai mult acest subiect, pe care, de altminteri, îl consider extrem de important, ci, în încheiere, vreau să subliniez că, în orice caz, trebuie să fim cu băgare de seamă şi să veghem cu trezvie, „din straja dimineţii până în noapte”, astfel încât acţiunile inovatoare primejdioase pentru muzica bisericească să fie prevenite încă de la început. (Fílippos Oikonómou)

sursa: http://www.pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.