26 May

Căderea Constantinopolului

 

IMPERIUL BIZANTIN SUB CONSTANTIN AL XILEA DRAGASES (1449-1453)

CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI SUB TURCI, CONSECINȚELE DESFIINȚĂRII IMPERIULUI BIZANTIN

(Extras din Cursul de bizanț, Prof.Dr.Emilian Popescu, București, 1976)

Împăratul Ioan al VIII-lea murind în 1448 și nelăsând moștenitor, pe tronul Bizanțiului urcă Constantin, supranumit Dragases, după numele mamei sale, dintr-o familie sârbă. La 6 ianuarie 1449, Constantin este încoronat în Moreea și după o lună vine în Constantinopol.

În februarie 1451 moare Murad II și succesor este Mahomed, cuceritorul Constantinopolului. Constantinopolul devine un oraș în inima Imperiului Otoman și părea un corp străin într-o regiune dominată de turci. Țelul noului sultan era să cucerească acest oraș și să-l facă centrul puterii sale politice. El a pregătit acest lucru cu tenacitate. Mahomed a construit aproape de capitală o fortăreață, numită Rume Li Hiser, al cărei țel n-a fost străin bizantinilor și împăratului Constantin al XI-lea. Această fortăreață voia să oprească toate corăbiile ce treceau prin Bosfor, să devină un punct de sprijin pentru atacul Constantinopolului. Constantin al XI-lea avea încredere în ajutorul Occidentului. El a încercat să refacă unirea eșuată.

La 12 decembrie 1452, cardinalul Isidor, fost mitropolit al Kievului sosește la Constantinopol, proclamă unirea în Sfânta Sofia și săvârșește o liturghie romano-catolică. Deși într-o situație dificilă, poporul Constantinopolului a ripostat, considerând acest lucru o ofensă, se spune că atunci un mare funcționar bizantin Luca Notara, a spus: mai bine să vedem turbanul turcesc în mijlocul capitalei, decât mitra latină. Așa s-a și întâmplat, bizantinii vor pierde totul afară de credință după căderea Constantinopolului, pentru că primul patriarh după cădere, Ghenadie Scolarul(1454-1456) fusese înainte un adept al lui Marcu Eugenicul, mitropolit de Efes, antiunionist.

Dacă în aceste momente grele, pentru Constantinopol ajutorul Occidentului lipsea, acest lucru nu era determinat de faptul că populația bizantină era împotriva unirii, ci pentru că Apusul avea problemele sale proprii.

Alfons al V-lea rege de Aragon și Neapole, puternic prinț din bazinul Mediteranei, urma legea politică a predecesorilor să se creeze un nou imperiu latin de Constantinopol și să devină el împărat.

La primele zile ale lui aprilie 1453, Mahomed a adunat o mare armată sub zidurile Constantinopolului, capitala era apărată de puțini luptători 4000 de bizantini, un contingent de 2000 de latini și 700 genovezi conduși de Giovanni Giustiniani Longo, sosiți cu puțin înainte de asediul[…]. Forțele turce erau de 20 ori mai mari(200.000 de oameni) dar forța Constantinopolului nu era numărul luptătorilor, ci așezarea strategică a sa și tăria zidurilor pe care Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea le refăcuseră. Cu toate acestea armata turcă era superioară celei bizantine nu numai prin numărul ei, ci și prin tehnicele de luptă, pentru că dispunea de artilerie modernă adusă din Occident.

Cronicarii bizanțului contemporani, vorbesc de un Urban, ungur care propusese bizantinilor crearea unui tun enorm, cu care să apere Constantinopolul. Suma cerută Imperiului Bizantin pentru acest tun nu a putut fi plătită și atunci Urban și-a oferit serviciile lui Mahomed al II-lea căruia i-a făcut acest tun. Bizantinii dispuneau de tunuri mici.

Asediul începe la 7 aprilie 1453 și a fost îndreptat către zidurile din partea terestră, la poarta numită Panton unde apărarea bizantină era slabă. Cornul de Aur(golful Constantinopolului) era bine apărat de flota bizantină și în lupta de la 20 aprilie înving bizantinii. Această victorie a umplut de entuziasm pe bizantini, dar Mahomed al II-lea a transportat pe uscat un număr de corăbii în Cornul de Aur, și atacă Constantinopolul pe mare și pe uscat.

Bizantinii dădeau dovadă de mare eroism, iar împăratul însuși este primul exemplu, el rămânând la postul lui până la sfârșitul luptei. Multe atacuri au eșuat turcii și forța atacurilor a început să slăbească după 7 săptămâni de asediu, zidurile se deterioraseră foarte tare. Mahomed dă asaltul general la 29 mai. În ajunul luptei, pe când sultanul își îmbărbăta trupele, creștinii s-au adunat la Sfânta Sofia, pentru ultima slujbă, apoi s-au dus la posturile lor, iar împăratul a inspectat fortificațiile și atacul a început dimineața pe trei linii simultane, bizantinii au rezistat atacului, dar cum sultanul arunca în luptă o trupă de elită de ieniceri, reușesc să escaladeze zidul. În momentul decisiv Giustiniani este rănit mortal, iar dispariția sa creează derută pentru apărători, ceea ce a favorizat intrarea turcilor în oraș. Împăratul Constantin a luptat eroic până la moarte.

Istoricii spun că această cucerire s-a datorat faptului că o poartă a cetății a rămas deschisă, situația fiind speculată de turci. Timp de trei zile și trei nopți orașul a fost dat turcilor să-l prade după voie, precum le promisese sultanul. Tezaure de valoare inestimabilă, monumente, manuscrise, chipurile de sfinți și bunurile bisericii distruse, călugărițe violate, bătrâni uciși, case jefuite și arse. Mahomed intră triumfător în Constantinopol, care devenise capitala Imperiului Otoman.

Bizantinii încetaseră să mai existe.

Fondarea orașului imperial, pe malul Bosforului de către Constantin cel Mare marca înființarea Imperiului Bizantin, căderea însemna însăși căderea Imperiului Bizantin.

Despotatul de Moreea și Trapezunt au mai rezistat câțiva ani. Prin cucerirea Constantinopolului turcii realizează un pod între regiunile posedate din Europa și Asia Mică. Micile resturi bizantine, latine sau slave din familia balcanică vor fi repede absorbite de acest mare imperiu. Astfel Atena cade sub otomani în 1456, iar Partenonul, care funcționa ca biserică creștină închinată Maicii Domnului, va fi făcută moschee. Despotatul de Moreea încetează în 1456. În 1461, cade imperiul de Trapezunt și cu el ultima palmă de pământ din Imperiul Bizantin și Asia Mică. Despotatul sârbesc este cucerit în 1456. Regatul de Bosnia îl va urma în 1463. Până la sfârșitul secolului și celelalte țări slave și albanezii, vor avea aceeași soartă, astfel că turcii vor face graniță în vest la Marea Adriatică, cu capitala la Constantinopol, dar cu caracter islamic.

Bizanțul a dispărut, însă în esența sa spirituală a rămas – religia creștină, civilizația. Ideea despre acest stat s-a menținut atât între granițe cât și dincolo, formând baza politică și spirituală a statelor europene. În timp credința ortodoxă sub ocupația turcească a rămas pentru greci, bulgari, sârbi, români, expresia independenței lor spirituale și naționale[…]. Ortodoxia a fost aceea care a permis cnezatul moscovit să ajungă la mare putere. Marele cneaz Ivan al III-lea, liberatorul și unificatorul pământurilor rusești, s-a căsătorit cu fiica dinspre despotul Toma Paleologul numită Sofia, și s-a instituit urmaș al Bazileilor bizantini, împrumutându-le și stema, vulturul cu două capete.

În Țara Românească, cu excepția Dobrogei, care era atunci sub turci, viața bizantină care avea aici o infiltrație adâncă se adâncește și mai bine. Domnitorii români au preluat ideea imperială bizantină, considerându-se și moștenitori de drept ai imperiului civilizației religioase ortodoxe a Imperiului Bizantin.

În 1359 s-a înființat mitropolia Ungro-Vlahiei, în directă supraveghere a patriarhiei de Constantinopol, iar de aici se intensifică relațiile cu Țara Românească. Contacte strânse sunt mai cu seamă la Muntele Athos, unde domnitorii români se numără printre cei mai mari binefăcători.

Influența bizantină se va intensifica la noi și în secolele următoare. Ștefan cel Mare se căsătorește cu prințesa bizantină Maria de Mangop. În sec. XVI-XVIII se reactivează legăturile cu patriarhia Bizantină. Se vor statornici la noi chiar membrii unei familii bizantine(Cantacuzino). Această continuitate a Imperiului Bizantin a fost numită de Nicolae Iorga Bizanț după Bizanț. Într-o măsură mică sau mai mare acest Bizanț după Bizanț” a trăit și în alte țări, ca Rusia. A continuat și în țările Balcanice care au fost ocupate de turci, totuși a determinat evoluția culturală și religioasă în aceste regiuni, pe mai multe secole. Chiar dacă politic Bizanțul a încetat să mai existe el n-a murit pe tărâm cultural, exercitându-și în continuare aproape toate funcțiile. “

 

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.