06 Ene

Înnoirea vieţii noastre prin Botezul pocăinţei


Botezul Domnului şi înnoirea vieţii noastre prin Botezul pocăinţei


theophany20.jpg

Din predica Sf. Nicolae Velimirovici la Botezul Domnului:

Hristos a intrat în apă nu ca să Se curăţească pe Sine, ci ca să înece simbolic pe omul cel vechi. Prin supunerea Sa, El a reîntregit în chip simbolic Potopul care a înecat lumea de pe vremea lui Noe şi, de asemenea, înecarea lui Faraon şi a armatei sale egiptene, în Marea Roşie. În Potopul care a cuprins întreaga lume, omenirea păcătoasă a fost înecată. În Marea Roşie, Faraon, vrăjmaşul Dumnezeului Celui viu, a fost înecat. Hristos a luat asupra Lui păcatele lumii. El a primit de bunăvoie să Se înece în locul omenirii păcătoase; El de bunăvoie a luat asupra Lui soarta lui Faraon cel înecat, vrăjmaşul Dumnezeului Celui viu. El a îngăduit apei să-I înghită trupul ca şi cum ar fi fost îngropat în mormânt. El a lăsat apa să curgă o clipă peste El şi apoi S-a ridicat şi a ieşit din apă. Prin aceasta, El a repetat acea lecţie înspăimântătoare pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor prin înecarea păcătoşilor în vremea lui Noe şi aceea a lui Faraon în Marea Roşie. Prin aceasta El, în chip văzut, dar tăinuit, a spus ceea ce zice El mai târziu în cuvinte către fariseul Nicodim: De nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Dar numai acela se poate naşte din nou în această viaţă care a murit pentru omul cel vechi; sau, cu alte cuvinte, cel în care omul cel vechi, păcătos, a murit.

Cel care se cufundă cu păcatele sale în apă iese afară curăţit de păcat. Cel care îşi osândeşte trupul, om trupesc fiind, se ridică prin Duhul ca om duhovnicesc. Cel care se îngroapă cu Hristos prin botez, ca în mormânt, se ridică cu Hristos în Invierea Sa (cf. Coloseni 2:12). Cel care îşi îneacă mândria, neascultarea, zavistia şi toată necurăţia omului celui vechi, păcătos, va ieşi din apă cu smerenie, umilinţă, ascultare şi dragoste. Cel care moare pentru sine va vieţui împreună cu Dumnezeu (cf. Romani 6:3-8). Pe scurt, cel care a murit ca păcătos şi se naşte din nou ca om drept, îşi va repeta şi el exemplul dat de Hristos prin botezul Său în Iordan.Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capăt celei vechi.”, spune Sfântul Vasile cel Mare.

O, ce însemnătate adâncă şi plină de învăţăminte are botezul lui Hristos, prin scufundarea în apă a sfântului Său trup! Numai înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu era în stare să dezlege oamenii în chip atât de povăţuitor, şi cu folos, prin botezarea în Iordan. Numai această înţelepciune nemărginită, care vede trecutul şi viitorul întocmai ca şi prezentul, a fost în stare să lege începutul istoriei omeneşti de sfârşitul acesteia, şi să pună la un loc potopul care a înecat omenirea cea păcătoasă, cu scufundarea lui Hristos în apă. Numai această înţelepciune de negrăit prin cuvânt poate, cu o singură privelişte, un singur semn, să spună mai mult decât toate limbile omeneşti de pe pământ. Pentru că întreaga cale a mântuirii noastre a fost arătată în lucrarea botezului lui Hristos în Iordan.

Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: “Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit“. Duhul nu a pogorât asupra lui Hristos pe când Se afla în apă, ci atunci când El a ieşit din apă. Prin aceasta, înţelepciunea lui Dumnezeu caută să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu pogoară peste omul cel vechi, care este viu păcatului şi mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovniceşte, care a murit păcatului şi a înviat întru Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu Se înfăţişează în chipuri diferite, potrivit întâmplărilor pe care le sfinţeşte sau le pune în lucrare. Dar fiecare chip pe care îl ia, Îl arată în lucrare, îndreptăţit şi curat, aducând odată cu Sine căldură, lucrare şi curăţie. La botezul în apele Iordanului, Duhul S-a arătat în chip de porumbel blând; botezul Apostolilor a fost cu Duhul Sfânt şi cu foc, de Rusalii, Duhul S-a înfăţişat în chip de vânt puternic şi de foc.

Prin aceasta, se face lămurită deosebirea dintre botezul lui Ioan şi cel al lui Hristos. Botezul lui Ioan, sau botezul cu apă, îi face pe oameni blânzi şi curaţi ca porumbeii, dar botezul lui Hristos, sau botezul prin Duh, îi face pe oameni puternici şi înflăcăraţi. (Sfântul Chiril al Ierusalimului spune, în Învăţătura lumii, Cartea III: “Aşa cum omul este alcătuit din două părţi: suflet şi trup, există şi o curăţire îndoită: netrupească pentru ceea ce nu este a trupului şi trupească pentru trup. Apa curăţeşte trupul, şi Duhul curăţeşte şi întăreşte sufletul“).

Tot ceea ce s-a întâmplat la botezul lui Hristos, se întâmplă la botezul fiecăruia dintre noi.(Scriind despre botez, Sfantul Vasile cel Mare spune: “Domnul, care îndrumă vieţile noastre, a întemeiat pentru noi legământul botezului, care are chipul morţii şi al vieţii … apa este chipul morţii, a ducerii trupului la îngropăciune, şi Duhul însufleţeşte cu putere dătătoare de viaţă, care înnoieşte viaţa sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului la viaţa cea dintâi“). Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos, şi prin ieşirea din apă, noi suntem uniţi cu Hristos Cel viuDulcele Duh al lui Dumnezeu poposeşte deasupra noastră ca un porumbel, însufleţindu-ne cu harul Său atotputernic. Şi Tatăl, prin iubirea lui Iisus Hristos, ne adoptă ca fii şi anunţă această adopţie cu glasul Său. Cine poate şti, în clipa botezului, ce se întâmplă în inima fiecărui prunc? Întunecaţi şi descurajaţi de păcatele de mai târziu, noi uităm cea mai mare dintre tainele cereşti care ni se descoperă la botez“.

(Sf. Nicolae Velimirovici, “Predici“, Editura Ileana, 2006)


Iată ce ne învaţă şi Sf. Simeon Noul Teolog:

Cel ce a greşit după botez, vădit lucru, este dezbrăcat de Hristos, a pierdut îmbrăcămintea întru El şi trebuie ca zi şi noapte, cu credinţă, cu post şi cu lacrimi, să ceară o nouă îmbrăcăminte în haina dreptăţii lui Hristos. Hristos nu-i părăseşte pe unii ca aceştia cu totul, dar îi face să-şi simtă goliciunea şi-i mişcă să se roage cu smerenie ca să li se întoarcă darul înfrânării de la păcate. Cel ce nu este îmbrăcat în Hristos nu poate împlini poruncile lui. Să ne rugăm dar lui Hristos – singura noastră nădejde – ca să ne izbăvească de rănile pătimaşe, să ne sfinţească simţurile şi să ne înveţe pocăinţa şi smerirea inimii. Leacul şi tămăduitorul firii noastre slăbite şi bolnăvicioase sunt Biserica şi Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă El nu va intra în suflet şi nu va împărăţi într-însul în viaţa de acum, sufletul nu se va însănătoşi şi nu va avea nici o nădejde să intre în Împărăţia cerurilor (…)

Dumnezeu îi învie din moartea duhovnicească pe cei ce cred în Hristos încă din viaţa de acum.Ca semn al acestei învieri slujeşte harul Sfântului Duh, pe care îl dă sufletului oricărui creştin, ca şi cum i-ar da un alt suflet. Orice suflet creştin de aceea se şi numeşte credincios, pentru că i s-a încredinţat Sfântul Duh al lui Dumnezeu. În trupurile unor asemenea oameni Domnul Iisus Hristos coboară din cer ca într-un mormânt, se uneşte cu sufletele lor, pe care le învie din moartea duhovnicească şi cărora le dăruieşte o vedenie harică a slavei acestei învieri“.


Şi Sf. Ioan Scărarul:


„Deşi cuvântul e îndrăzneţ, izvorul lacrimilor după Botez e mai mare decât Botezul. Pentru că acela ne curăţeşte de relele noastre de mai înainte, iar acesta, de cele de după aceea. Primindu-l pe acela toţi ca prunci, ne-am întinat după aceea; iar prin acesta l-am curăţit şi pe acela, şi dacă aceasta nu s-ar fi dăruit de Dumnezeu oamenilor din iubire de oameni, cu adevarat rari şi cu anevoie de găsit ar fi cei ce se mântuiesc“.


Sursa: www.razbointrucuvant.ro


Comments are closed.