27 Nov

BOGĂȚIA

DESPRE BOGĂȚIE

Hristos si tanarul bogat

(fragmente)

“- Pr. Coman: Am mai spus acest lucru. Avuţia este cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu. De orice natură ar fi această avuţie.

Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona“, ca să cităm pe Sfântul Luca (16,13)[1].

Mamona este un cuvânt de origine siriacă şi înseamnă bogăţie.

In viaţa omului, în inima omului, de fapt, bogăţia face cea mai mare concurenţă lui Dumnezeu. Şi nu numai lui Dumnezeu, ci şi semenilor. Bogăţia este un idol, adică un dumnezeu fals. Cine se închină bogăţiei se leapădă de Dumnezeul cel viu şi adevărat. Cine se alipeşte de avuţie, se converteşte la un mod de viaţă egoist, egocentric, deşi sistemul nostru existenţial este unul teocentric. Dacă Dumnezeu este Creatorul lumii şi al nostru, şi raţiunea pentru care ne-a creat este aceea de a-I fi parteneri într-o relaţie de dragoste deschisă veşniciei, atunci când întoarce spatele lui Dumnezeu, omul se înscrie pe o traiectorie existenţială greşită. Rămas cu faţa la Dumnezeu, el se află pe traiectoria împlinirii sale, a sensului şi a vocaţiei sale esenţiale, a raţiunii sale ultime de a fi. Omul este chemat să aleagă între Dumnezeul cel adevărat şi viu, duhovnicesc, al iubirii jertfelnice, al iubirii celuilalt şi zeul banului, Mamona, al iubirii de sine, al plăcerilor egoiste, al culturii materialiste, care slujeşte egoismul sinucigaş.

Mai este şi o explicaţie tehnică, să spun aşa, a faptului că în duminicile acestea revine atât de frecvent tema bogăţiei. In această perioadă se citesc fragmente din Evanghelia după Luca. Sfântul Evanghelist Luca este foarte preocupat de problema bogăţiei, ca de altfel şi de multe alte probleme sociale. Apropos, cei care se ocupă de problematica socială, politicienii noştri – pentru că ne aflăm într-o perioadă de campanie electorală – ar trebui să studieze foarte bine Evanghelia după Luca. Ar găsi aici o foarte complexă şi bogată perspectivă asupra problemelor sociale.Desigur, discursul biblic este un pic radical. Politicienii iubesc un discurs mai nuanţat, mai diplomatic. Diferenţa vine de la obiectivul pe care şi-l propune fiecare. Discursul biblic îşi propune să arate lumii adevărul, fără să urmărească să placă în vreun fel oamenilor, în timp ce limbajul politic caută cu preponderenţă să placă oamenilor.

– R. Rădulescu: La Mântuitorul Hristos vine, să zicem, un politician al vremii, un dregător, cum îi spune Evanghelia, care este preocupat şi de viaţa de veci. Il întreabă ce să facă? Mântuitorul îi răspunde dur, pentru că simte tonul linguşitor al dregătorului. Mi se pare că mesajul Evangheliei în legătură cu atitudinea omului faţă de ceea ce posedă, de ceea ce dobândeşte în lumea aceasta, puţin neluat în seamă, care se confruntă cu un eşec, constatăm în jurul nostru, că există preocupare doar pentru lucrurile materiale în viaţa aceasta, avem impresia chiar că ar fi ultimul scop. Toate eforturile noastre merg în direcţia câştigului cât mai mare, a unui serviciu bun, a unei vieţi confortabile. Cum să încadrăm mesajul Mântuitorului Hristos, în viaţa noastră plină de materialitate?

– Pr. Coman: Intâi de toate, va trebui să privim cu luciditate şi cu stăruinţă, să vedem dacă această cultură în care ne aflăm noi şi care este generalizată, pentru că suntem într-o epocă a mondializării, este o cultură convenabilă cu adevărat. Aşa cum aţi definit-o şi dumneavoastră, este o cultură a banului prin excelenţă, a confortului material, a folosului material, a consumului, a plăcerilor materiale şi aşa mai departe. Este o cultură materialistă prin excelenţă. Sunt puţini oamenii care şi-o asumă lucid, conştient, în urma unei îndelungi reflecţii.Toţi suntem prinşi ca intr-un iureş de modul acesta de viaţă şi nu ne mai întrebăm dacă, într-adevăr, este profitabil până la capăt. Deci, primul lucru pe care ar trebui să-l facă fiecare om este să se întrebe dacă este mulţumit în adâncul lui de acest mod de viaţă, dacă îl satisface pe deplin.

Să nu mai vorbim despre faptul că această civilizaţie materialistă, a consumului material, este susţinută de cei care beneficiază de pe urma ei, adică de cei care produc. In spatele diferitelor industrii se află o ideologie propagată pe toate canalele şi susţinută cu toate mijloacele posibile. Publicitatea s-a dezvoltat atât de mult, este atât de rafinată, încât strecoară în adâncul conştiinţei noastre motivaţiile unei astfel de vieţi. Ne face să alergăm după himere, pe care nu le prindem, dar ne consumăm viaţa întreagă, alergând după ele. Este o adevărată dramă. Oricine îşi poate da seama că nu averile nenumărate îi aduc bucuria, ci prezenţa unui suflet lângă el, a unui om, a mamei, a tatălui, a soţului, a soţiei, a copiilor, a vecinului, a prietenului. Un prieten nu-l poţi plăti cu toate averile din lume! Ori, banul este cel care ne strică aproape toate prieteniile. Averile sunt cele care sapă între oameni prăpăstii adânci, între semeni, între fraţi, între părinţi şi copii. Nu este nici o filozofie în a înţelege acest lucru! Şi totuşi, o lume întreagă aleargă după bani! Mă întrebaţi cum este posibil?! Ce să spun, pare o lume în derivă, purtată de vânt pe valurile istoriei, ca o turmă de necuvântătoare. Indrăznesc să spun lucrul acesta pentru că deseori mă simt pe mine şi pe cei din jurul meu făcând parte din această turmă.

Sunt lucruri atât de evidente. Mântuitorul Hristos le spune cu atâta simplitate, cu atâta claritate, cu atâta fermitate, sentenţios, încât nimeni nu poate comenta nimic, tocmai pentru faptul că lucrurile se pot certifica în propria existenţă.

Dacă ar fi cineva curios să facă un sondaj de opinie, în rândul celor bogaţi, la sfârşitul unei vieţi pline de bogăţie, şi dacă aceştia ar fi oneşti, am avea mărturia eşecului lor existenţial. Dar, la bătrâneţe, nu-i mai caută nimeni pe aceşti oameni, pentru că nu mai slujesc cultura şi ideologia bogăţiei, nu mai slujesc la altarul lui Mamona, ca să spunem lucrurilor pe nume.

(…)

Nu sunt de acord cu exegeţii contemporani nouă, care cred că numai în anumite condiţii bogăţia este piedică în calea omului şi a lui Dumnezeu. Nu, în toate condiţiile, bogăţia este o piedicăOmul bogat nu este milostiv, nu poate fi milostiv!Teoretic, desigur, dacă este înţelept şi foloseşte bogăţia pentru a face milostenie, atunci bogăţia nu este o piedică în relaţia lui cu Dumnezeu. Nu avem exemple nici în Evanghelii, nici în istorie. Poate, foarte rare exemple. Ca să vedem că nu există excepţii, să citim finalul Evangheliei de astăzi, unde Mântuitorul spune clar şi fără echivoc: „Mai uşor trece o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu!” Există vreun echivoc aici? Există vreo clauză? Apar circumstanţe atenuante, care să ofere vreo şansă bogatului? Eu nu văd niciuna!

Mântuitorul Hristos este foarte clar şi foarte radical. Aceasta este Evanghelia! Dacă rămâi agăţat şi de un capăt de aţă, de un lucru care pentru tine este mai preţios decât Dumnezeu, eşti un nefericit. Imi amintesc un film, care a circulat foarte mult pe CD-uri: Ostrovse numeşte. Un film extraordinar, în care un călugăr foarte înduhovnicit este perceput aproape ca nebun de ceilalţi, tocmai pentru că îşi asumase întru totul calea lepădării de lume. Acesta dă o lecţie stareţului său, care se ataşase de nişte ciubote, de o plapumă şi de o saltea, pe care le primise în dar. Intr-o noapte i le aruncă pe foc şi în mare şi-i spune: „Cât eşti de lipit de aceste cizme, atât eşti de departe şi de nealipit de Dumnezeu!”.

Avem mărturia celor care îl trăiesc pe Dumnezeu, Ii trăiesc apropierea, trăiesc darurile fantastice ale întâlnirii sau ale apropierii sau măcar ale simţirii de la distanţă a dumnezeirii. Ce pace, ce linişte, ce dulceaţă, ce bunătate, ce bucurie, ce prietenie, ce deschidere fantastică asupra omenirii, asupra lumii, ce ierarhie extraordinară a lucrurilor şi a valorilor când ai o mică, fie şi numai o mică percepţie la nivelul simţirii Dumnezeului celui adevărat! La acest nivel, oamenii nu pot judeca scolastic şi teoretic, conceptual.

Lucrurile nu se limpezesc la nivelul abordării teoretice sau al dezbaterii, ci la nivelul experienţei. Stă la îndemâna noastră, a tuturor, să experimentăm bogăţia? Să experimentăm un timp şi lepădarea totală de avuţie, sărăcia! Am experimentat bucatele bogate? Să experimentăm o lună şi bucatele sărace! Am experimentat dănţuirea cu bucurie lumească? Să experi­mentăm şi întristarea duhovnicească! Să le experimentăm, aşa cum spune Hristos, dând, măcar pentru un timp, ce este al nostru săracilor. Să observăm ce se naşte în noi! De altfel, ideologia despre care vorbeam ţine sus drapelul libertăţii individuale şi al dreptului de opţiune şi alegere. Nu sunt, oare, demne de luat în seamă cuvintele lui Hristos, măcar la nivel experimental?! Ar fi pătruns atât de mult în conştiinţa omenirii acest Personaj, care este Iisus Hristos, dacă vorbele Sale nu ar fi avut relevanţă în adevăr?

– R. Rădulescu: Se pare că este greu. Greu a fost şi pentru dregător. După ce Hristos îl îndeamnă pe dregătorul bogat să vândă tot, îi mai spune „…vino după Mine!” Vă întreb, ce înseamnă acest îndemn, la ce îl cheamă Mântuitorul Hristos pe dregătorul dornic de veşnicie?

– Pr. Coman: Urmarea lui Hristos este un concept evanghelic esenţial. A urma lui Dumnezeu, a urma calea lui Hristos este intrarea pe calea cea împlinitoare, pe traiectoria existenţială corectă şi sănătoasă. Care este calea lui Hristos, ne întrebăm? Calea lui Hristos este calea jertfirii de sine, calea crucii, a batjocoririi de către ceilalţi, a neînţelegerii şi a morţii. Aceasta este calea lui Hristos! Asta înseamnă „...vino după Mine!” Lasă calea confortului, a bunăstării, a aparentei mulţumiri şi împliniri şi vino pe calea renunţării, pe calea sacrificiului de sine.Eşti cinstit de lume, ţi se dau onoruri, eşti respectat, lăudat, ai un statut social pentru că eşti bogat?! Calea lui Hristos este să fii gata să renunţi la toate acestea şi să primeşti din partea semenilor dispreţul, batjocura, umilirea etc.

Paradoxal, aceasta este adevărata cale a împlinirii existenţiale şi a vieţii celei adevărate, dacă mai preocupă pe cineva împlinirea în această viaţă! Toţi suntem flămânzi după fericire şi după bucurie, şi le căutăm. Dar nimeni nu mai ia seama, nu se mai întreabă: „este aceasta calea care duce la bucurie? Sau, măcar, să-şi propună să verifice şi calea despre care vorbeşte Biserica, de două mii de ani, în numele lui Dumnezeu şi în numele lui Hristos. De aceea îndemn, experimentaţi! Ascultaţi un cuvânt la biserică sau citiţi Evanghelia, aplicaţi-l şi vedeţi! Veţi gusta bucuria pe care nu aţi avut-o niciodată! Dar noi nu reuşim nici măcar să testăm. Vom constata, dramatic, că există potrivnicii! Există înlăuntrul nostru un monstru care se împotriveşte acestor experimentări. Există o construcţie înlăuntrul şi în afara noastră, care se împotriveşte să ne recuperăm traiectoria sănătoasă spre Dumnezeu.

(…)

Este greu. Este greu de unul singur. Nu poate omul singur. Este, însă, posibil cu ajutorul lui Dumnezeu: Ceea ce la oameni nu este cu putinţă, este cu putinţă la Dumnezeu!”

Recuperăm, astfel, antropologia teologică, adică o înţelegere a omului, în care intră în calcul prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu. Omul, prin construcţie, prin structura sa psihosomatică şi prin vocaţia sa, nu este o fiinţă autonomă, suficientă sieşi. Adică, vine de undeva, fără voia lui, şi se duce undeva, dar nu ştie unde va ajunge. Mărturisim, prin descoperirile dumnezeieşti, că omul este o fiinţă în mâna lui Dumnezeu, nu numai la naştere şi după moarte, ci în fiecare clipă a existenţei sale. De aceea, recursul la Dumnezeu este necesar continuu, moment de moment. Poporul nostru are o vorbă: „Trăieşte cu Dumnezeu sau trăieşte fără Dumnezeu!” A trăi cu Dumnezeu, înseamnă a fi într-o raportare permanentă la Dumnezeu, cu simţul limitelor, cu implorarea şi invocarea ajutorului lui Dumnezeu. Când omul va ajunge la această măsură, desigur, biruindu-şi trufiile, atunci va înţelege ce înseamnă bucuria adevărată a fiinţei smerite, care este el însuşi!”.

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, București, 2010)

Sursa:www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.