19 Nov

ATITUDINE ORTODOXĂ

SPUNE MULTE FURIA PATRIARHULUI ECUMENIC LA MAREA LAVRĂ A SFÂNTULUI MUNTE

Sinaxa Clericilor şi Monahilor Ortodocşi:

După eşecul Dialogurilor teologice interconfesionale acum se promovează unirea „Bisericilor” de jos în sus, începând de la turma credincioşilor care sunt ţinuţi în ignoranţă dogmatică.

Cuvintele Patriarhului Ecumenic despre ascultare.

Deplina îndreptăţire a „Mărturisirii de credinţă împotriva Ecumenismului”.

Pe 17 octombrie a avut loc Adunarea Clericilor şi Monahilor Ortodocşi, care a abordat în primul rând problematica vizitei Patriarhului Ecumenic în Sfântul Munte şi cuvântarea acestuia de la Sfânta Mănăstire a Marii Lavre. Adunarea a constatat următoarele:

„Încă o dovadă nedezminţită a faptului că erezia Ecumenismului a vătămat grav gândirea teologică a Întâi-stătătorilor ortodocşi a constituit-o răspunsul Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, la alocuţiunea Stareţului Pródromos al Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre de sâmbătă, 8 octombrie 2011. În acelaşi timp, cuvântul Patriarhului  vădeşte, o dată în plus, că „Mărturisirea de credinţă împotriva Ecumenismului” – care s-a aflat, nedeclarat, în ţinta cuvântării patriarhale – a reprezentat o acţiune bisericească pe deplin îndreptăţită.

Textul cuvântării patriarhale suferă, din nou, atât de neputinţa de a articula un cuvânt bisericesc întemeiat împotriva „Mărturisirii de credinţă”, cât şi de faptul că ignoră sau ascunde adevărata cauză a opoziţiei teologice dintre ecumenişti şi aşa-numiţii „zeloţi”.

Cauza polemicii teologice dintre ecumenişti şi „zeloţi” nu o constituie dialogurile cu cei din afara Bisericii, ci acceptarea în scris de către Fanar şi de către alte Biserici locale a unor poziţii ecleziologice şi, mai general, dogmatice eretice, precum şi unirea treptată de facto cu ereticii, prin comuniunea la nivel liturgic cu aceştia şi prin pregătirea psihologică exercitată asupra poporului ortodox.

Monahii drept-slăvitori ai Marii Lavre, pe care Patriarhul Ecumenic, şi împreună cu el mass-media, i-a asemănat în mod nedrept cu vechea obşte de la Esfigmenou, s-au supus capului de acuzare şi unei serii de mustrări privitoare la ascultarea oarbă, fără cuvânt, nu pentru că au oprit pomenirea Patriarhului (cum a făcut vechea obşte a Mănăstirii Esfigmenou), nici pentru că s-au luat la harţă pentru proprietăţile mănăstirilor sau clădirilor, ci pur şi simplu pentru că au semnat şi au apărat „Mărturisirea de credinţă împotriva Ecumenismului”, singurul text care pune corect problema relaţiilor cu eterodocşii eretici şi cu cei de alte credinţe. Din nefericire, Patriarhul Ecumenic nu a încercat niciodată – şi nici de această dată – să combată bisericeşte textul „Mărturisirii de credinţă împotriva Ecumenismului”. Pentru că, dacă ar aborda teologic şi bisericeşte problema, ar trebui să conştientizeze că se impune să treacă oficial de partea teologiei şi ecleziologiei „post-patristice” care – nefiind „credinţa dată Sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3) – în nici un caz nu este ortodoxă, ci „alta decât cea” pe care Apostolii „ne-au vestit-o nouă” (Galateni 1, 8).

Patriarhul Bartolomeu a folosit o compilaţie de pasaje scripturistice şi patristice în favoarea ascultării faţă de mai-marii bisericeşti şi despre dialogul interminabil cu eterodocşii. Dar faptul că în atacul la persoană şi în discursul despre păruta neascultare a lavreoţilor l-a opus pe Sfântul Ioan Scărarul Apostolului Pavel care porunceşte ca „după întâia şi a doua certare depărtează-te” (Tit 3, 10) de oamenii eretici, dovedeşte că aceste pasaje au fost interpretate în afara contextului şi împotriva „cugetului” („nous”) unanim al ecleziologiei ortodoxe. În zilele următoare, în cadrul următoarelor sale cuvântări, se vor vădi cele de mai sus. Însăşi învăţătura Cuviosului Athanasie Athonitul, ctitorul Marii Lavre, de ale cărui mustrări s-a folosit Patriarhul Ecumenic, întăreşte faptul că, din motive de conştiinţă, monahii trebuie să se îndepărteze de elementele „eteroreligioase şi eterodoxe”.

Suntem întru totul de acord cu Patriarhul Ecumenic care a constatat că „Biserica Ortodoxă, care deţine adevărul, nu are a se teme de nici o cădere sau falsificare a sfintei noastre Credinţe”, după cuvântul Sfintei Scripturi (Matei 16, 18). Acest lucru însă nu este valabil şi pentru arhiereii, clericii, teologii sau laicii care au falsificat credinţa şi ale căror nume s-au înscris cu ocară în rândul celor pe care Biserica îi numeşte, laolaltă, ereziarhi şi eretici.

De aceea, pentru că ascultarea monahilor este raţională şi centrată pe Dumnezeu-Omul Hristos, iar nu de tip guru, se presupune ca ascultătorul să vadă la Episcop şi la părintele duhovnicesc un minim de asemănare cu Hristos. Astfel, Sfinţii interzic ascultarea de mai-marii bisericeşti care se abat de la dogmele şi de la sfintele canoane ale Bisericii.

Numai dacă luăm textul 

Porto Alegre, (http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/porto-alegre-2006/1-statements-documents-adopted/christian-unity-and-message-to-the-churches/called-to-be-the-one-church-as-adopted.html), plin de compromisuri – prin care a fost acceptată ecleziologia protestantă şi care, potrivit învăţăturii antieretice a Bisericii noastre este identificat ca rău-credincios, ca eretic – şi este de ajuns să se dovedească, contrar celor spuse de Patriarh, că problema nu constă în continuarea dialogurilor, ci în faptul că reprezentanţii ortodocşi încheie acorduri cu eterodocşii într-o atmosferă sărbătorească şi le consfinţesc prin semnătura lor, spre mincinoasa liniştirea a eterodocşilor şi pierderea acestora şi, mai cu seamă, spre ruperea ortodocşilor de Trupul Bisericii.

Este vădit faptul că, după eşecul „vârfurilor” de a se pune teologic de acord, se promovează acum unirea de jos în sus, începând de la turma credincioşilor care sunt ţinuţi în ignoranţă dogmatică. Iar pentru că „Mărturisirea de credinţă” este un factor care împiedică această evoluţie, ea încasează atacul virulent al Patriarhului Bartolomeu. Aceasta este cheia ermineutică prin care se explică dezaprobarea patriarhală faţă de lavreoţii tradiţionali, câtă vreme era de aşteptat ca Patriarhul să vină la Athos pentru a aduce în pace slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Cheia aceasta s-a vădit clar în cuvântarea Patriarhului de la Langadas, la câteva zile după vizita în Sfântul Munte, unde din nou a atacat „organizaţiile de zeloţi care, nefiind în cunoştinţă de cauză,” semnează „mărturisiri de credinţă”. Totuşi, ironia face ca – în contextul vizitei şi cuvântării patriarhului – Marea Lavră să fie locul unde dumnezeiasca dreptate i-a pedepsit exemplar pe cei care, în timpul apostatului Patriarh Vekkos, au preferat ascultarea de mai-marii bisericeşti căzuţi în înşelare ascultării de „Hristos Care transcende veacurile”, de Trupul Lui, adică de Biserică, şi de dogmele neschimbătoare ale Bisericii.

 În numele Adunării Clericilor şi Monahilor Ortodocşi

17 octombrie 2011

Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Stareţ, Sfânta Mănăstire a Marelui Meteor,

Arhimandritul Sarantis Sarantos, Parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Amarousi, Attiki

Arhimandritul Grigorios Hatzinikolaou, Stareţul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Gazea, Volos,

Bătrânul Evstratios Ieromonahul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre, Sfântul Munte Athos,

Protopresviterul Gheorghios Metallinos, Profesor Onorific al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena,

Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Onorific al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic.

 Ὀρθόδοξος Τύπος, 21 octombrie 2011, nr. 1898, pp. 1, 7.

Traducere Mihail Ilie

sursa: graiulortodox. .wordpress.com

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.