03 Ene

Arestarea lui Gheronda Efrem, un fapt trist

 

Patriarhul Ilias: “Arestarea lui Gheronda Efrem, un fapt trist”

“Suntem îndurerați de arestarea Egumenului Efrem”, a declarat din Biserica Patriarhală, Sfânta Treime din Tbilisi, Patriarhul Georgiei.

Patriarhul Georgiei a subliniat printre altele în cadrul predicii sale : “…doresc să vă transmit o veste neplăcută. L-am primit la noi de la Sfântul Munte, pe Pater Efrem, grec, egumenul mănăstirii Vatopedi. Poate ați văzut la televizor că acesta a dus și o particică din Brâul Maicii Domnului în Rusia, la Moscova și câteva milioane de persoane au venit să se închine .”

“Acum am aflat că Gheronda Efrem a fost arestat. Este un fapt care ne îndurerează. Vă rugăm să vă rugați pentru pater Efrem ca să îl elibereze Domnul. Nădăjduim ca Domnul să asculte rugăciunile noastre” , a adăugat Patriarhul.

De asemenea a spus că “suntem triști din cauza acestui fapt. Acest părinte spiritual, gheronda Efrem este o personalitate duhovnicească deosebită”. “În mănăstirea Vatopedi ostenesc și călugări georgieni. Noi ne exprimăm susținerera noastră către acesta și către toată obștea mănăstirii.”, a subliniat Întâi Stătătorul Bisericii Georgiene.

Referindu-se la Guvernul grec, Patriarhul a observat: “Astăzi trebuie să ne gândim iarăși la cât de grea este viața oamenilor. Cine și-ar fi imaginat că guvernul grec ar fi putut aresta un Egumen pe care să îl închidă alături de hoți și tâlhari”.

“Dar Dumnezeu este milostiv și îl va elibera. Vă urez pace și bucurie. Să îi iubiți pe frații voștri . Nu doar pe acei care vă fac bine dar și pe dușmani. Acesta este un lucru greu. Dacă nu puteți să-i iubiți, măcar să vă rugați pentru ei…”, a spus în încheiere kir Ilias.

În final trebuie menționat faptul că Patriarhul Georgiei va face și o declarație oficială în următoarele zile, pentru susținerea Egumenului Mănăstirii Vatopedi, în încercarea de întemnițare nedreaptă prin care trece.

Sursa:www.razbointrucuvant.ro

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.