22 Feb

Arca teologiei

„Arca teologiei” şi Sfânta Liturghie

36593_136908213143925_386453603_n

traducere şi adaptare: Lucian Filip

sursa: http://onbehalfofall.org

În Biserica Ortodoxă există o strânsă legătură între Slujba Sfintei Liturghii şi icoanele ce împodobesc pereții bisericilor. De fapt, este tot mai greu să ne imaginăm cum ar putea exista Sfânta Liturghie fără aceste icoane, mai ales odată ce oamenii se familiarizează cu învățătura Scripturii și devin parte a vieții liturgice și cu ajutorul icoanelor. Precum mărturisește Uspensky: „Este absolut imposibil să ne imaginăm chiar și cea mai mică slujbă liturgică din Biserica Ortodoxă fără icoane. Viața liturgică și sacramentală este inseparabilă de imagine” (Leonid Uspensky, Teologia Icoanei).

Viața liturgică și sacramentală a Bisericii este nedespărțită de reprezentarea imagistică întrucât acestea arată același Adevăr, adică pe Însuși Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, icoanele sunt înfățișarea lui Hristos. Adevărul transmis de icoane este același cu învățăturile părinților, cu înțelepciunea scripturilor și smerenia rugăciunilor și cântărilor religioase. Sfântul Vasile cel Mare mărturisește în omilia sa la cei 40 de mucenici: „Aşa cum cuvântul ne vorbeşte prin sunete, icoanele ne vorbesc prin imagini.” Iconografia Bisericii este reprezentarea Evangheliei în forme şi culori, aşa cum o reprezintă psalmii prin cântece de rugăciune iar fiecare dintre noi prin trupul lui Hristos în „carne şi oase”.

Uspensky precizează de asemenea că icoanele completează Sfânta Liturghie: „Icoana o completează, o explică, influențând la rândul său sufletul credinciosului. Conținutul și semnificația icoanei sunt aceleași cu cele ale Sfintei Liturghii, motiv pentru care au aceeași formă și același limbaj. Este vorba despre același simbolism, aceeași sobrietate și profunzime a conținutului. De aceea arta sacră, precum tot ce se află în biserică de altfel, are o dublă dimensiune; esenţa sa este în sine eternă şi neschimbată întrucât exprimă adevărul revelat însă diferă în acelaşi timp prin formă şi modul de exprimare, corespunzând unor spații și cadre temporale diferite” (Leonid Uspensky, Teologia Icoanei).

Cu alte cuvinte, icoanele nu sunt ceea ce sunt doar pentru că au un anumit stil artistic sau mod de expresie, ci pentru că răspândesc învățătura Adevărului. În ziua de astăzi, iconografia este adesea inclusă în categoria „altor arte” şi se consideră mai ales că provine din stilul picturilor funerare sau din portretistica ce a existat în lumea greco-romană. Adevărat însă numai până la un punct, întrucât adevărul (cel puțin pentru noi) merge dincolo de studiile comparative. Am putea spune că la acea vreme cultura antică a evreilor împrumuta câteva ritualuri de la alte religii păgâne precum obiceiul tămâierii, cântarea (de obicei poezia și cântările reprezentau modalitatea prin care un popor își transmitea mai departe miturile și istoria) și jertfa. Însă trebuie să întărim din nou ideea că adevărul merge dincolo de aceste fapte. Ca să spunem așa, „povestea” merge mai departe de atât, iar comparaţia dintre religii nu ne ajută decât foarte puţin în a o înţelege.

În final, iconografia este o arcă a teologiei, atât din punctul de vedere al transmiterii adevărului lui Hristos din generație în generație, precum și în ceea ce priveşte conectarea credincioșilor la însuşi Adevărul, servind ca un mijloc prin care finitul poate experimenta infinitul.

În contextul revelației, legătura dintre icoană și Sfânta Liturghie devine cel mai evident astfel: liturghia este o apocalipsă, o „îndepărtare a vălului” dintre cer și pământ, icoana indicând spre aceeaşi realitate.

 

sursa:www.doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.