28 Feb

Plânsul de marţi seară

CELE ŞAPTE PLÂNSURI ALE SFÂNTULUI EFREM SIRUL

PLÂNSUL DE MARŢI SEARA

Vai mie, în ce fel de deznădăjduire stau, în ce fel de ruşine zac ! Nu este omul cel dinlăuntru, precum este cel văzut. Căci măcar că vorbesc despre sfinţenie, cugetarea urâtelor patimi este în mine ziua şi noaptea. Şi măcar că ridic în slăvi curăţenia prin graiurile mele, totuşi în inima mea, mă gândesc la necurăţenie.

Vai mie, ce fel de judecată îmi este gătită ! Pentru că numai chip de sfinţenie am, iar nu şi putere. Cu ce fală mă voi apropia oare eu, care de atâtea răutăţi sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaşte şi cele ascunse ale inimii mele. Mă tem, stând la rugăciune, să nu se pogoare foc din cer şi să mă ardă pe mine, precum, oarecând, pe cei care în pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.

Dar eu ce voi aştepta de la cele ale mele, care cu multă şi nemăsurată greutate de păcate sunt înfăşurate?

S-a înfocat inima mea, s-a schimbat gândul meu cel dreptcredincios, s-a întunecat mintea mea. De-a pururea mă întorc ca un câine în vărsătura sa.
Nu este în mine nici o îndrăzneală către Cel Ce cearcă inima şi rărunchii. Mintea nu-mi este curată şi lacrimile îmi lipsesc în rugăciune. Căci dacă vreau să suspin, faţa mi se apleacă scufundată în ruşine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locaş al patimilor şi al gândurilor rele !

Slavă Ţie, Făcătorule de bine al sufletelor şi trupurilor noastre. Mari şi multe sunt îndurările Tale peste noi păcătoşii, Doamne!

Să nu mă lepezi pe mine cu cei ce zic Ţie "Doamne, Doamne", dar cu inima nu împlinesc voia Ta, pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. Căci Tu cunoşti, Doamne, patimile cele ascunse întru mine. Tu ştii rănile sufletului meu. Vindecă-mă, Doamne! Îmi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toţi ziditorii, căci mă pregătesc către împotrivirea patimilor. Când mă apuc de luptă, însă, atunci reaua meşteşugire a duşmanului îmi slăbeşte tăria sufletului prin plăceri, şi fără să fie nimeni care să mă silească, ca pe un robit mă trage către ele.

Mă sârguiesc să mă smucesc din văpaia care mă arde şi din neiscusinţă, dar, împreună cu ea mă scufund. Cert pe cel bolnav, în timp ce eu sunt mai bolnav ca dânsul. Doctor al patimilor vreau să mă fac eu, ticălosul, şi iată că eu însumi mă dau lor robit. Luminează-mi Doamne, ochii inimii ca să-mi cunosc mulţimea patimilor.

Darul Tău să umbrească peste mine, Stăpâne. Luminează-mi mintea cea întunecată, sălăşluind în mine lumina dumnezeirii! Căci Ţie nimic nu-Ţi este cu neputinţă.

Cine nu mă va plânge pe mine oare, când, pentru o mică plăcere, focul cel nestins l-am cumpărat şi de Împărăţia cea veşnică m-am lepădat?

M-am robit patimior, eu ticălosul!

Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am făcut. Şi nu pot să caut către Domnul cel milostiv. Am îngropat în lene darurile Stăpânului, cele de viaţă purtătoare, şi am iubit mai mult sărăcia patimilor! Străin m-am făcut de faptele cele bune, în ţară depărtată a răutăţii ducându-mă.

Pe jumătate sunt mort, în viaţă fiind.

Plângeţi-mă, lucrători înfrânaţi, pe mine, care sunt îndărătnic şi îndrăcit cu păcatele şi iubitor de dezmierdări! Plângeţi-mă, cei miluiţi, pe mine, care L-am amărât pe Cel Ce m-a miluit! Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit cele bune şi aţi urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele şi am urât cele bune. Plângeţi-mă, cei cu viaţă îmbunătăţită, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt îmbunătăţit, dar cu faptele sunt pătimaş şi nebăgător de seamă. Plângeţi-mă, cei ce bine aţi plăcut lui Dumnezeu, pe mine, care am plăcut oamenilor. Plângeţi-mă, cei ce dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele o aveţi, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărata dragoste. Plangeti-ma, cei ce aveti rabdare, si aduceti roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerăbdător şi neroditor. Plângeţi-mă cei ce fără de ruşine şi cu îndrăzneală vă rugaţi lui Dumnezeu, pe mine, cel ce mă ruşinez a căuta la faţa Domnului. Plângeţi-mă, cei ce aveţi blândeţe, pe mine, cel ce sunt străin de blândeţe. Plângeţi-mă, cei smeriţi şi curaţi cu inima, pe mine, cel îngâmfat şi mândru şi necuviincios. Plângeţi-mă, cei ce necâştigarea apostolilor aţi câştigat, pe mine, cel îndrăcit, cel ce cu materia sunt îngreunat. Plângeţi-mă, cei ce aveţi în minte pe Judecătorul şi Judecata cea de după moarte, pe mine, cel ce mărturisesc că o pomenesc, dar împotriva ei trăiesc. Plângeţi-mă, moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, pe mine, moştenitorul gheenei focului.

Rugaţi-vă, Sfinţi ai lui Dumnezeu, pentru sufletul meu cel înviforat. Întru ceea ce puteţi, Sfinţi ai lui Dumnezeu, ajutaţi-mi!

Căci ştiu că dacă veţi ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta nouă, pentru noianul bunătăţii Sale!

Şi precum Dumnezeu este iubitor de oameni, aşa şi voi să nu treceţi cu

vederea rugăciunea mea, a păcătosului! Căci eu n-am îndrăzneala, din pricina multelor mele păcate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinţi ai lui Dumnezeu, a vă ruga pentru cei păcătoşi ! Iar la Dumnezeu, lucrul este că pe cei deznădăjduiţi să-i miluiască.

Rugaţi-vă vieţii pentru cel mort! Să trimită Domnul darul Său şi să oprească alunecarea sufletului meu smerit! Stăpâne al tuturor, primeşte rugăciunea păcătosului ! Îndulceşte sufletul amărât de păcat !

Împărtăşesc celui însetat din izvorul vieţii şi îl povăţuiesc când inima ca într-un lanţ de fier îmi e ţinută. Să mă întâmpine îndurările Tale, Doamne, prin îndurările Sfinţilor Tăi, înainte de a mă trage împreună cu cei ce lucrează fărădelegea ! Acolo se vor descoperi cele întru întuneric şi cele întru lumină, lucrate de mine.

Vai mie, ce fel de ruşine mă va cuprinde, când mă vor vedea osândit pe mine, care mă socoteşte acum fără prihană.

Lucrarea cea duhovnicească am părăsit-o, eu ticălosul, şi patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce înnegreşti soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipeşte negura când vine de faţă raza? Pentru, ce alegem mai curând stricăciunea decât nestricăciunea? Pentru ce ne frământăm cugetul pe pământ cu patimile?

Haina cea dumnezeiască am netrebnicit-o, şi nevrednic de Nunta cea împărătească m-am făcut. De bunăvoie ne-am dăruit păcatelor vrajmaşului şi vieţii noastre robi ne-am făcut.

Ce vei zice, suflete al meu Judecătorului, în ziua cea înfricoşată şi groaznică ? Am flămânzit pentru Tine, sau înşelat sau gol m-am făcut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu îndrăzneală strigă suflete, către Domnul ! Primeşte darul Lui, tu, cel ce eşti slobod.
Pentru ce tot amâni întoarcerea când El te cheamă? Pentru ce apuci pierzania şi nu mântuirea? Pentru ce nu-ţi asculţi cugetul cât mai ai încă vreme; până ce eşti domn al gândurilor, până nu se osteneşte trupul şi mintea încă e vie, până nu va zăcea în puterea altora binele tău, până ce mai poţi prinde încă Darul cu puterea credinţei şi nu, cu îndoială, să te prazi tu singur.

Până când lacrimile tale sunt vestite întoarcerii, întâmpină, stai vitejeşte împotriva patimilor. Luptă cu tărie, cu toată puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Aruncă-te cu vitejie asupra lui Goliat, să nu te apuce mai înainte tâlharul, să nu te răpească mai înainte ucigaşul. Ca nu cumva slujitorii Împărăţiei să te încuie afară. Se cuvine să ne temem şi cu toată străjuirea să ne păzim. Se cade să nu ne arătăm mincinoşi ai mărturisirii noastre.
Ca vameşul suspin, ca desfrânata lăcrimez, ca tâlharul slobod glăsuiesc, ca şi fiul cel curvar strig către Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mântuitorul lumii, Lumina cea adevărată. Întăreşte sufletul meu cel slăbit şi robit cu beţia dezmierdărilor!

Tămăduieşte rănile acestea, precum şi abaterile minţii mele!
Spală-mă cu scumpul Tău Sânge pe mine, cel înnegrit, Răscumpărător al păcatului ! Acum este vremea bine primită ! Acum este zi de mântuire. Cu mulţumirea milei Tale, întoarce-mă, Unule, îndelung Răbdătorule! Şi mă slobozeşte de toată desfătarea cea dezmierdătoare. Să nu mă ardă cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale şterge sufletul meu!

Vai mie, că mi-ai dăruit, Doamne, lumina cunoştinţei şi eu o lepăd, netrebnicul. De câte daruri mă mai umpli pe mine păcătosul, Stăpâne, iar eu ticălosul sunt nemulţumit şi nerecunoscător cu voia ! Totdeauna mă îndulcesc cu darul Tău, totdeauna mă întăresc şi totdeauna îl lepăd întru amărăciunea mea şi iar mă schimb. Îmi aduc aminte, Prea Bunule, de moarte, de muncile cele veşnice; ci mă tragi pe mine totdeauna către viaţă, să mă mântuiesc, iar eu în răutatea mea rămân de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici un răspuns acolo ! Bat să mi se deschidă uşa milei Tale,Doamne;îngăduie-mi ca rugându-mă să-mi dobândesc cererea ! Că nu fără ruşine caut să mă miluiesc. Fii îndelung răbdător asupra mea, răzvrătitul! Şi izbăveşte-mă de păcatele care m-au înconjurat, ridică-mă sănătos din adâncul fărădelegilor !

Slobozeşte-mă pe mine de tot lucrul cel rău mai înainte de a mă apuca sfârşitul. Căci în Iad cine se va mărturisi Ţie? Albeşte-mi veştmântul cel întinat mai înainte de a veni porunca cea înfricoşată şi a mă lua nepregătit şi neruşinat. Izbăveşte-mi sufletul necăjit din gura leului şi miluieşte-l pe dânsul cu darul şi îndurările Tale.

Pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor, că binecuvântat eşti în vecii vecilor – Amin.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.