21 Nov

21 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu, este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie.

În conformitate cu tradiţia, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi Ioachim şi Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit şi slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiţii este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob.

Fecioara Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie şi templu al pruncului dumnezeiesc care se va naşte din ea. Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuinţa lui Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendar din secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Sărbătoarea, cu dată fixă (21 noiembrie), s-a extins apoi în tot Orientul creştin şi în Occident.

Este marcată cu cruce roşie în calendar şi este zi de dezlegare la peşte.

(5 fotos)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.