Archive for enero 28th, 2015

28 Ene

«Iubeşte-o pe femeia ta tot aşa cum te iubeşti şi pe tine»

Câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire vrea Dumnezeu să ai şi pentru femeia ta. Nu vedeţi că şi în trupul nostru există multe lucruri nedesăvârşite şi multe lipsuri? Unul are picioarele strâmbe, altul mâinile paralizate, un al treilea are vreun mădular bolnav etc. Însă, nici nu se poartă rău cu mădularul acela, nici nu-l […]

28 Ene

Păcatul judecării preoților

Daca este asa de grav pentru mantuirea sufletelor noastre sa osandim pe cei de o masura cu noi, cu atat este mai pierzator pentru noi sa osandim pe mai marii nostri, adica pe preoti, parintii nostri duhovnicesti. Ei sunt slujitorii Imparatului Ceresc. Ei stau in fata dumnezeiescului pristol in sfanta biserica. Ei sunt savarsitorii Sfintelor […]

28 Ene

“Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu”

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu – om rău, lipsit de credinţă – care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături: – De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea? – […]

28 Ene

Practica yoga este acceptată de Biserică?

– Practica yoga este acceptată de Biserică? – Nu vă mai înșelați și cu yoga, dragii mei, Biserica o consideră erezie. A venit cineva la mine și a început să vorbească despre yoga și i-am spus: Dar cine vă oprește să faceți metanii, care este o mișcare completă a organismului. S-au văzut creștini deasupra pământului […]

28 Ene

«Iubesc sau nu iubesc?»

Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: – Eu nu […]

28 Ene

Rugăciunea – soluţia salvatoare

Nu-ţi mai rămâne altceva de făcut, soro, decât să te rogi Celui ce singur poate să ajute. Doar El îl poate mântui, dacă tu îl vei îndupleca prin rugăciunile şi jertfele tale.   Soţul tău este ateu, şi acest lucru îţi otrăveşte viaţa. Din ateism s-au născut în el toate relele puternice de sub ceruri: este […]

28 Ene

Slava deșartă

Slava deșartă Aleşii lui Dumnezeu nu se tem de nimic în lumea asta, decât numai de slava deşartă, care vine din uitarea morţii şi când se depărtează darul lui Dumnezeu. Sfântul Ierarh Ioan Milostivul, când a ajuns Patriarh al cetăţii Alexandriei, a poruncit numaidecât ca să-i zidească mormântul, dar să nu-l acopere. Şi la orice […]

28 Ene

Tot lucrul care are întru sine smerenie este cu bună cuviinţă!

Pune gard între suflet și gândurile viclene! Tot lucrul care are întru sine smerenie este cu bună cuviinţă. Pentru că îndeletnicirea cea netrupească a minţii, cu povaţa înţelegerii Sfintelor Scripturi spre setea de Dumnezeu, pune gard înlăuntru, între suflet şi gândurile de viclenie, şi păstrează în suflet amintirea bunătăţilor viitoare.   Sunt trei trepte de […]

28 Ene

Duhul Sfânt ne-a creat pe toţi liberi şi pe fiecare diferit

Este de datoria noastră să trecem fără încetare de la nivelul superficial la care fiinţele vor fi clasate în categorii, la nivelul persoanei autentice care nu este niciodată nici plictisitoare şi nici previzibilă.    Libertate înseamnă şi diversitate şi unicitate. În măsura în care suntem liberi, fiecare dintre noi manifestă chipul divin în maniera sa […]