22 Nov

Zilele Grigoriadei, 13-16 noiembrie 2014

Anul acesta, în 4 aprilie, parohia noastră împlinea 10 ani de la ceasul înființării sale cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Și tot anul acesta aniversam în 20 septembrie, 5 ani de când avem locașul propriu al bisericii parohiale, chiar dacă încă în chirie. Locașul nou a fost sfințit de chiriarhul locului, Preasfințitul Timotei care a încuviințat atunci la 15 noiembrie 2009 să primim alături de Sf.Prooroc Ilie Tesviteanul(20 iulie), pe cel de-al doilea ocrotitor pe Sf.Ierarh Grigorie Palama(14 noiembrie).

Din mila lui Dumnezeu, cu rugăciunile Sf.Ier.Grigorie Palama și prin osteneala bunilor credincioși ai parohiei am dorit și pentru acest an să marcăm și să cinstim prăznuirea sfântului prin slujbele rânduite și cântare bizantină.

Astfel, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, am fost dăruiți la slujba Privegherii și la Sf.Liturghie cu prezența Preasfințitului Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, alături de soborul de preoți, diaconi și cei care s-au învrednicit a da răspunsurile la strană. 

Din soborul care l-a înconjurat pe chiriarhul locului, au făcut parte arhim. Nikodimos Kabarnos (Atena), pr. Costinel Purcărea (Manresa),pr. Ionuţ Ilie (Gandesa). Răspunsurile la strană au fost date de protopsalţii Ioannis Athanasiou şi Giorgios Romyliotis din Atena împreună cu tânărul teolog şi traducător de limbă greacă Ioan Mihail Voicescu (Salonic) şi cu psaltul Robert Ionăşanu din Barcelona, fost membru al Grupului psaltic Stavropoleos.

Totodată, am dorit să ne cistim sfântul ocrotitor, prin cântare autentică bizantină, invitându-l pe maestrul cântului bizantin, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos să susțină primul concert de muzică bizantină la Girona, sâmbătă 15 noiembrie. 

Pentru prima oară la Girona, pentru prima oară în Catalunya, Arhimandritul Nikodimos Kabarnos, chip luminos și cu voce de heruvim a atins inimile tuturor asemenea aripilor îngerești. Cântările bizantine închinate Sf.Grigorie Palama și Începutului Postului Nașterii Domnului, au fost acompaniate și de prezența protopsalților Ioannis Athanasiou și Giorgios Romyliotis. 

Zilele Grigoriadei se încheiau duminică 16 noiembrie prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prezidată de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos. 

Bucuria duhovnicească a acestor zile de prăznuire ale iubitului nostru Sfânt Grigorie Palama,  credem că s-a așezat pentru multă vreme în inimile credincioșilor parohiei noastre.

Mulțumim invitatului nostru, Arhimandritul Nikodimos Kabarnos care prin prezența sa extraordinară, credem că a deschis inimi și a transmis mesajul puternic al tradiției muzicii bizantine. 

Mulțumim celor doi minunați și talentați protopsalți greci, domnii Ioannis Athanasiou și Giorgios Romyliotis care au încununat sfintele slujbe și cântările din concert prin vocile lor vibrand bizantin. 

Mulțumim tânărului teolog și traducător Mihail-Ioan Voicescu de la Salonic, pentru râvna și dragostea cu care mărturisește ortodoxia și care a făcut ca mesajul Părintelui Nikodimos să fie înțeles continuu de credincioșii prezenți la zilele Grigoriadei.

Mulțumim părintelui diacon Ciprian Bâra, Directorul teologic al Ziarului Lumina(Patriarhia Română) care ne-a onorat invitația și a participat cu multă râvnă și dragoste la sărbătoarea parohiei noastre. Fost elev al nostru la Seminarul Teologic “Sf.Apostol Andrei”(Galați) și fost fiu duhovnicesc, părintele diacon, continuă și astăzi să ne fie aproape în inimă și în minte, iar atunci când este posibil să ne bucurăm duhovnicește împreună. 

Mulțumim tuturor invitaților oficiali români și catalani care au onorat prin prezența lor invitația la Concertul de muzică bizantină și astfel au dat mărturie mai departe acolo unde au mers despre comoara de preț a Bisericii, muzica Imperiului Roman de Răsărit.

Mulțumim și celor care din binecuvântate pricini nu au putut să fie alături de noi, dar suntem încredințați că au fost aproape de noi cu inima arzând de iubire duhovnicească. 

Dâm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate și mulțumim tuturor credincioșilor care s-au ostenit cu timp și fără timp să ajute la bunul mers al organizării zilelor Grigoriadei.

părintele Mihai și prezbitera Camelia

Girona, 22 noiembrie 2014

DSC_0358

Priveghere după rânduiala Athonită și Sf.Liturghie Arhierească

prezidată de Ps Timotei, Episcopul român ortodox al Spaniei și Portugaliei

Noaptea de 13 spre 14 noiembrie – Prăznuirea Sf.Ier.Grigorie Palama 

Arhimandritul Nikodimos Kabarnos(Atena-Grecia)

Sf.Liturghie Arhierească prezidată de Ps Timotei, chiriarhul locului

Soborul de preoți și diaconi: P. Ionuț-Cristian Ilie(Gandesa), P.Mihai Solomon(Girona),

Arhimandritul Nikodimos Kabarnos(Atena), P.Costinel Purcărea(Manresa),

Diacon Ciprian Bâra(București)

Fotografie de familie…toți cei prezenți la slujbele nopții de prăznuire a Sf.Grigorie Palama

Sâmbătă 15 noiembrie, Biserica parohială pregătită

pentru primul Concert de muzică bizantină susținut de 

inegalabilul Arhimandrit Nikodimos Kabarnos și

cei doi protopsalți de seamă din Atena,

domnii Ioannis Athanasiou și Giorgios Romyliotis 

Invitați de onoare la concert, P. Aurel Bundă(Protopop de Barcelona), 

P. Costinel Purcărea(Manresa), P.Ionuț-Cristian Ilie(Gandesa),

Dl.Carles Puigdemont(Primarul Gironei) și Doamna Isabel Muradas(Consilier Educație și Sport-Primăria Girona)

Domnul Ioannis Athanasiou, unul din cei mai renumiți protopsalți ai Atenei,

începând seara Concertului de muzică bizantină cu sunet de toacă…

Părintele paroh, Mihai Solomon, prezentând pe rând atât în română cât și în catalană

cântările bizantine din concert, cântări la praznicul Sf.Grigorie Palama și la Începutul Postului Crăciunului

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos

în Concertul extraordinar de muzică bizantină,

primul de acest gen, organizat de parohia noastră la Girona

Chip de înger, voce de heruvim…

Toți cei prezenți la concert s-au cutremurat la auzul vocii sale, mulți și-au deschis inimile,

mulți au înțeles de ce Muzica Bizantină este comoară neprețuită a Bisericii…

Invitatul nostru de onoare de la București, vechi prieten de suflet al nostru, 

părintele diacon Ciprian Bâra, Directorul Teologic al Ziarului Lumina(Patriarhia Română)

Decernarea Diplomelor de Excelență și darul nostru simbolic pentru Părintele Nikodimos,

replica Covorului Creației-El Tapis de la Creació, Marca Girona, unic in lume

O seara de neuitat, o fila de istorie a parohiei noastre…

Duminicà 16 noiembrie, Sf.Liturghie prezidatà de Arhimandritul Nikodimos Kabarnos

Așa se încheiau zilele GRIGORIADEI 2014, cu bucurie sfântă în inimi și în cuget…

 

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.