25 Sep

ȘCOALA PAROHIALĂ 2012 – 2013

ȘCOALA PAROHIALĂ “SF.EFREM CEL NOU”

Anul fondării 2005

 

 

Duminică 7 octombrie 2012, de la ora 12.30 

Încep cursurile ȘCOLII PAROHIALE

 2012-2013 

Ca și în anii precedenți, cursurile sunt organizate și desfășurate în biserica parohială pentru copiii de vârstă școlară, între 4 ani și 16 ani(două grupe de vârste).

Orarul cursurilor va fi pentru acest an în fiecare duminică, imediat după Sfânta Liturghie. 

Având în vedere că Seminarul de vară, organizat în parohia noastră, poartă numele celui de-al doilea ocrotitor al parohiei noastre și anume Sf.Ierarh Grigorie Palama, ne-am gândit ca începând cu anul școlar 2012-2013, să îl avem ocrotitor al școlii noastre pe Sf.Mare Mucenic Efrem cel Nou, descoperit la Nea Makri(Grecia), mare făcător de minuni și grabnic ajutător în necazuri și ispite.

Atât matricula căt și cursurile propuse sunt gratuite.

Programa școlară cuprinde discipline de studiu care sunt strâns corelate cu învățătura și tradiția Bisericii Ortodoxe și dorim prin aceasta ca fiecare elev participant să înțeleagă și să aprofundeze rânduiala Bisericii.

Totodată școala oferă module de studiu pentru Limba și Literatura Română, Limba Greacă, Muzică Bizantină și Abilități Practice.

Cursurile școlii încep în prima duminică a lunii octombrie 2012 și se finalizează odată cu prăznuirea primului ocrotitor al parohiei, Sf.Prooroc Ilie Tesviteanul, în ziua de 20 iulie 2013.


 

Vă așteptăm cu mult drag!

 

Coordonator,

preoteasa Camelia Solomon

Girona, octombrie 2012

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.