04 Oct

Noblețea sufletească

26365_533990146624323_335833511_n– La Coliba Sfinţiei Voastre, reuşesc uneori să vă vadă aceia care sunt mai obraznici şi insistă.

– Da, dar răsplătiţi sunt cei mărinimoşi care din delicateţe nu vor să-mi strice liniştea. Când am venit data cealaltă, a trecut pe-aici ca să mă vadă un tată împreună cu familia lui. Am stat de vorbă cu el şi separat, am vorbit cu el şi împreună cu femeia şi copiii lui. După două-trei zile a venit din nou. În acel ceas vorbeam cu cineva, iar afară aştepta o fată care venise de la Atena cu avionul ca să mă întrebe despre o chestiune care o preocupa. „Pot să-l reţin pe Stareţ cinci minute?” i-a spus el, iar ea i-a cedat rândul. Şi a aşteptat fata o oră şi jumătate ca să iasă domnul care îi ceruse să-i cedeze rândul doar pentru… cinci minute. Când el a ieşit, venise deja timpul ca ea să plece la aeroport.

Atunci sărmana a venit şi mi-a spus: „Părinte, daţi-mi binecuvântarea Sfinţiei Voastre! Am venit din Atena ca să vă cer sfatul într-o problemă de-a mea, dar acum nu mai apuc. M-am învoit de la serviciu pentru câteva ore, şi acum trebuie să plec ca să nu pierd avionul”. Ei, cum pot să uit acest suflet? În cele din urmă omul este ajutat de Dumnezeu numai atunci când are nobleţe sufletească.

Cei mărinimoşi şi sensibili se lasă nedreptăţiţi de bună voie, fie datorită renunţărilor pe care le fac din dragoste pentru alţii, fie din pricina vicleniei celorlalţi, însă niciodată nu aşteaptă şi nu urmăresc să li se facă dreptate în viaţa aceasta deşartă. Cei mărinimoşi le plătesc pe toate în această viaţă, dar primesc şi ajutorul lui Dumnezeu, iar în cealaltă viaţă vor avea multă răsplată.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 262)

sursa:www.doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.