05 Dic

Muzica bizantină

Interviu cu dirijorul şi profesorul de muzică bizantină Konstantínos Anghelídis –Partea I

Konstantínos Anghelídis este dirijorul corului de muzică bizantină ,,Tropos”, profesor de muzică psaltică la Şcoala de Muzică Bizantină a Arhiepiscopiei Atenei şi protopsalt la biserica ,,Maica Domnului – Pantovassílisa (Rafína). Împreună cu colaboratorii săi, a înfiinţat în 2005 grupul psaltic ,,Tropos” şi ,,Centrul de Studii al Artei Psaltice”. Împreună cu acestea a avut participări la o seamă de evenimente (artistice, dar şi ştiinţifice) pe teme de muzică şi cultură bizantină. A susţinut multe concerte în Grecia dar şi în străinătate, şi a înregistrat un număr semnificativ de compact discuri cu compoziţii psaltice ale autorilor din perioada bizantină şi post-bizantină.

aggelidis in 1

Pemptousia: Aş dori să ne spuneţi la ce anume v-aţi gândit când aţi înfiinţat grupul „Tropos”. Care sunt obiectivele dumneavoastră? V-aţi propus să contribuiţi la dezvoltarea muzicii psaltice, sau doar ţintiţi o interacţiune la nivel cultural, între arta psaltică şi celelalte arte, în general?

Konstantinos Anghelídis: Consider că atunci când cineva pune o sămânţă în pământ, când dă imboldul de a se crea ceva nou – indiferent dacă seamănă cu ceva ce a mai existat, sau dacă va avea ,,succes” ceea ce propune el – poate să contribuie cu o pietricică, măcar, în acest mozaic al artei, al ştiinţei. Atunci când acesta împarte cu ucenicii şi colaboratorii gândurile şi frământările lui, poate genera un ,,fenomen”, poate strânge în jurul lui un grup de oameni dedicaţi muzicii, care, cu trudă şi sacrificiu să slujească artei psaltice şi liturgice. Aşa s-a ajuns la înfiinţarea grupului ,,Tropos”, având la bază o anumită viziune despre muzica bisericească.

Muzica bisericească, nu doar ca artă şi ştiinţă, cu o istorie de veacuri, este un focar de cultură cu un fond duhovnicesc solid având unicitatea de a se ridica mai presus de sunete şi de note muzicale. Nu putem acţiona în această încercare (pe care ne-am asumat-o) a noastră în domeniul muzicii fără ,,filtrul” pe care îl conţine sintagma modul de a psalmodia sau, altfel spus, ethosul psalmodiei.

PEMPTOUSIA: Credeţi că expresia cea mai înaltă a muzicii bizantine se găseşte în muzica cântată în grup? Sunteţi în măsură să ne oferiţi câteva mărturii istorice despre acest subiect? Din cunoştinţele dumneavoastră cu privire la repertoriul psaltic, puteţi aduce mărturii în acest sens?

Konstantínos Anghelídis: Informaţiile cuprinse în manuscrisele psaltice – cu privire la partea dirijorală sau conducerea stranei, se specifică „de către grup”, sau, în alte cazuri, „începe domesticul” – oferă un prim răspuns la întrebarea dumneavoastră. Predomină cântarea în grup, dar şi interpretarea monofonică (μονόφωνη = o singură voce, n.tr.) are locul ei bine definit în evoluţia cântării psaltice. Cântarea psaltică „în grup” presupune un efort sistematic din partea tuturor membrilor corului, astfel încât cântarea să fie redată la fel, de către toţi, păstrându-se acelaşi ritm şi acelaşi timp muzical, coroborate cu diversitatea în exprimare, evidenţierea frazei muzicale, a intervalelor muzicale specifice muzicii bizantine şi a „atracţiei” melodice a glasurilor. Interpretarea solistică (solo) se expune riscului de a se ajunge la ,,acrobaţii vocale”şi de a scoate în evidenţă calităţile vocale dar şi persoana şi, de ce nu, personalitatea psaltului. Toate acestea nu justifică, însă, interpretări tragico-comice de către cor a irmoaselor calofonice, de exemplu. Termenul teologic „discernământ” poate fi aplicat în amândouă dintre situaţiile prezentate mai sus. Acolo unde pot fi create grupuri de psalţi după modelul corurilor de la Sfânta Sofia (Constantinopol), în perioada de glorie a Imperiului Bizantin, cu domestici (psalţii din strana stângă), isonari şi canonarhi (recitatori ai textelor liturgice), atunci scopul a fost atins, avem rezultatul dorit. Unde, însă, din diferite motive, nu este posibilă organizarea a două coruri de psalţi, trebuie să se evite situaţiile – din păcate, tot mai frecvente în Grecia, astăzi – în care avem imaginea psaltului cu microfonul „în gură”, cu difuzorul în spatele stranei, şi cu această maşinărie electronică nou apărută, isokrátis, care „înlocuieşte” isonul. Aceste situaţii trebuie să constituie excepţii negative.

aggelidis Corul Tropos in 2

PEMPTOUSIA: Cât de greu este să conduci un cor psaltic? Există vreo legătură între a dirija un grup de muzică psaltică şi a dirija un cor polifonic, sau, eventual, o orchestră instrumentală?

Konstantinos Anghelídis: La această întrebare vă pot răspunde evocând un singur nume : Lykoúrgos Anghelópoulos. Se cunoaşte – nu doar în Grecia, sau doar de către cei care se ocupă cu studiul muzicii bizantine – că dl. Anghelópoulos s-a distins ca fiind unul dintre cei mai prolifici psalţi şi dirijori de coruri bizantine, din ultima perioadă, ducând arta dirijorală a corului bizantin la un nivel foarte înalt. Foarte mulţi au dirijat sau dirijează coruri bisericeşti, însă, întreaga activitate muzicală a lui Lykoúrgos Anghelópoulos, concretizată în sute de concerte şi nenumărate participări alături de corul său la slujbele bisericeşti, a dat roade în ceea ce priveşte exprimarea muzicală, claritatea liniei muzicale, accentuarea thésisurilor (θέσις [thésis] = cadenţă muzicală), evidenţierea semantică a textului poetico-liturgic, alternanţa glasurilor, cu mişcări unice ale mâinilor şi ale degetelor, care ne amintesc de dirijorii corurilor psaltice din perioada bizantină.

Ne aducem aminte foarte bine de ritmicitatea muzicală deosebită a cântărilor, sub conducerea lui, ritmicitate sesizată chiar şi de către publicul prezent la diversele spectacole, acesta fiind rezultatul contactelor sale cu muzica, dirijorii şi corurile europene, a legăturilor şi a conlucrării lui cu compozitori din Grecia şi din străinătate. Talentul său dirijoral este recunoscut de către muzicieni din Răsărit, dar şi din Apus, protopsalţi, dirijori, dar şi de toţi cei care, ca ascultători, au gustat ,,rezultatul” muzical final, au apreciat omogenitatea grupului, precum şi tactul pedagogic deosebit de care dl. Anghelópoulos a dat şi dă dovadă, reuşind să fie, în aceeaşi măsură, un bun profesor, dar şi un excepţional dirijor şi psalt.

Este o ocazie aici şi acum, în numele tuturor generaţiilor de psalţi pe care i-a şcolit, de a exprima mulţumirile noastre lui Lykoúrgos Anghelópoulos, pentru întreaga sa activitate, începând de la aşezarea (poziţionarea) corului la strană, dar şi în sălile de concerte, cu dirijorul în mijlocul corului, şi nu în faţa lui (cu spatele spre public, adică), purtând rasă, şi nu costum, cu intrarea corului în scenă psalmodiind – o mişcare scenică impozantă ce îşi are originea în teatrul nostru antic grecesc – împărţirea corului în două grupuri, în cazul cântărilor antifonice, a stihurilor şi a stihirilor de la Vecernie, a psalmilor de la Dumnezeiasca Liturghie, a cântărilor calofonice etc.

Pentru tot ceea ce reprezintă şi pentru contribuţia lui extrem de însemnată la renaşterea tradiţiei psaltice, Lykoúrgos Anghelópoulos constituie, astfel, o personalitate marcantă în istoria contemporană a muzicii psaltice, şi un model pentru tinerele generaţii.

sursa: http://www.pemptousia.ro/2013/12/interviu-cu-dirijorul-si-profesorul-de-muzica-bizantina-konstantinos-anghelidis-partea-i/#sthash.qvPXjrt5.dpuf

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.