26 Jul

Incredibil…

Întâmplare INCREDIBILĂ în Australia: Ce i-a făcut o mamă propriului bebeluş, la două ore după ce medicii l-au declarat mort 

Întâmplare INCREDIBILĂ în Australia: Ce i-a făcut o mamă propriului bebeluş, la două ore după ce medicii l-au declarat mort (VIDEO)

O mamă din Australia, care a născut gemeni după doar 27 de săptămâni de sarcină, a fost şocată în momentul în care a aflat că fiul ei Jamie fusese declarat mort imediat după naştere, relatează Yahoo News.
La naştere, Emily, sora lui Jamie, respira şi se afla într-o stare bună de sănătate. Fratele ei însă nu a fost la fel de norocos. Timp de 20 de minute, medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără succes, fiind nevoiţi să-l declare mort şi să le dea părinţilor vestea îngrozitoare.
Îndurerată, femeia şi-a luat băieţelul în braţe şi a continuat să-i vorbească. Timp de două ore, părinţii micuţului l-au îmbrăţişat şi i-au vorbit. Iniţial, Kate Ogg a simţit că pieptul băieţelului s-a ridicat, asemena unui suspin, însă medicii au explicat că aparenta răsuflare era doar un act reflex. 
"I-am spus care era numele lui şi că avea o surioară. I-am vorbit despre planurile pe care le aveam pentru el, de-a lungul vieţii lui", a spus Ogg. 
Curând, bebeluşul a început să respire regulat.
"La scurt timp şi-a deschis ochii. A fost un miracol. Apoi şi-a mişcat mâinile şi m-a apucat de deget. Doctorii continuau să-şi clatine capetele spunând 'Nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred", a povestit mama, vorbind pentru prima dată cu jurnaliştii despre experienţa sa. Ea a atras atenţia asupra importanţei contactului direct între mamă şi copil, mai ales în cazul bebeluşilor bolnavi. 
Tehnica îngrijirii în "stil cangur", nume luat după obiceiul cangurilor care îşi ţin puii în marsupiu, le permite mamelor să fie asemenea unor "incubatoare umane", păstrând temperatura corpului bebeluşilor, stimulându-i şi hrănindu-i. 
Copiii născuţi prematur şi cei sub greutatea normală care sunt trataţi prin metoda contactului fizic direct au recuperat progresele înregistrate de copii născuţi normal. Aceştia au o rată de vulnerabilitate în faţa infecţiilor şi a bolilor mai slabă, dorm mai bine şi au mai puţine şanse să sufere de hipotermie faţă de copiii care nu parte de acelaşi tratament. Ogg a acordat un interviu pentru postul Australian TV, vorbind cu jurnaliştii în timp ce îşi ţinea în braţe băieţelul. Copilul are acum patru luni şi este complet recuperat. 
"Din fericire, am o soţie foarte puternică şi foarte inteligentă", a declarat David Ogg. "A fost instinctiv ceea ce a făcut. Dacă nu ar fi acţionat întocmai, probabil că Jamie nu ar acum aici", a mai spus bărbatul.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.