08 Oct

INCREDIBIL…dar adevărat

"Cum am nascut acasa, pe scurt:


Nasterea a fost extrem de rapida, nu avea nici moasa timp sa ajunga chiar daca ar fi fost in oras. Salvarea a venit dupa nasterea pruncei noastre la vreo 7 minute. Moasa, Irina Popescu, minunata ca totdeauna, a ajutat-o pe sotia mea psihologic. I-a spus la telefon: "Nu te duci la niciun spital, nu esti bolnava! Nu ai nimic, tu doar trebuie sa nasti! Contractiile sunt mari? Impinge sa iasa?""DA!" "Atunci da-i drumul sa iasa! O sa fie bine si o sa iasa repede". Am pus repede paturicile absorbante in pat si a nascut in cateva minute. Ii vad fata, capul este dat usor intr-o parte de parca imi arata ca este ceva care o deranjeaza. Cordonul ombilical era infasurat o data in jurul gatului. Fulgerator, imi aduc aminte ca Irina o prevenise pe Cleo ca se poate intampla si asta (eu trageam cu urechea), explicand ce este de facut in acest caz. M-am uitat la ea in acea clipa si am vazut gestul. Maica Domnului, care a vegheat asupra noastra, ma pregatise pentru asta. Introduc aratatorul intre gat si cordonul ombilical, trag usor si il dau peste cap, astfel ca prunca nostra aluneca, eu doar tinand putin ca expulsia sa nu fie prea rapida.Slava Domnului, pitica tipa, Cleo se aseaza pe spate extenuata si pun copilul pe pieptul mamei. Momentul este UNIC! La niciun spital nu se poate intelege ca nu trebuie pierdut. Pitica fornaie si sta lipita de pieptul mamei. Dupa vreo cinci minute, apare si echipajul de la Salvare care da buzna in dormitor: doua asistente si soferul. Pe sofer il poftesc politicos afara din camera, iar asistentelor le mai potolesc elanul. Ii pun mamei un tensiometru, iar apoi se apuca de procedura taierii cordonului. Sunt deranjat de faptul ca un moment extraordinar, asa cum a fost acela al nasterii, este tulburat de insistentele asistentei care se ciocneau de interesele copilului si ale mamei. Profesional, asistenta mai in varsta ii arata celei tinere cum se taie ombilicul. Le rog sa-si faca practica la spitale, nu la noi in casa. Incepe presiunea: mama este in pericol, copilul asemenea. Eu vad altceva: mama este foarte bine, iar fetita noastra incepe SINGURA sa suga de la san! Paranteza: datorita unei conceptii straina de persoana, in care mama este vazuta ca o bolnava care trebuie „ajutata” sa depaseasca o „criza”, in nici un spital aceasta scena nu este posibila, nici macar in clinicile particulare, unde rarele nasteri normale (peste 95% sunt cezariene) se desfasoara dupa acelasi protocol, extrem de rar mamele alegand, uneori cu pretul unui mic scandal (dar fiinca plateste de rupe, personalul medical nu intinde coarda), pozitia in care naste. Inchid paranteza. Asistenta intra in panica si nu intelege nimic: cum adica sa nu le ia la spital?! In 30 de ani de cariera, nu a patit asta decat o data, la tara! Sunt amandoua foarte bine, deci refuz sa fie luate cu Salvarea. Ajunge intre timp si Ruxandra, asistenta Irinei („doula” este termenul ce o sa intre in uz) si ma ajuta enorm in detensionarea situatiei. Sta de vorba cu asistentele, cu doctorita din centrala care urla la ea. Ma cere la telefon si ii spun de la inceput ca nu are rost sa insiste: refuz internarea. Asistenta spune ca o sa cheme Politia, asa fiind procedura. Ma trezesc in scurt timp cu Politia pe hol, unde se petrece o scena de film neorealist cu protagonistii respectivi, adica trei de la Salvare, trei de la Politie si cu mine. (Ruxandra are grija in timpul asta de Cleo.) Asistenta spune politistului ca a fost chemat pentru ca „asa este procedura”. „Care procedura? intreaba iritat”. Asistenta: „Pai trebuie sa fiti martori la…” „La ce, cum sa fim martori?! ii taie elanul subofiterul. Noi suntem POLITIA! Noi nu suntem martori!” „Pai atunci de ce sunteti aici”, intreb eu nelamurit. Deschide caietul si citeste: „Am fost chemati aici de la dispecerat pentru scandal! O persoana agreseaza personalul medical!”" Ce scandal? intreb uimit. A fost scandal aici, doamna?" Asistenta se uita in jur incurcata: „Nu, nu a fost niciun scandal…” Inseamna ca ati fost chemati degeaba!” arunc destul de acru. „Da, incuviinteaza politistul inchizand nervos caietul, asa este.” „Va bateti joc de oamenii astia care poate au alte treburi, arunc spre asistenta care se scuza ca nu ea, ca de la centrala etc. Dau noroc cu politistii si intru in casa, lasand „Statul” pe hol. Cad pe canapea si nu imi doresc decat liniste. Ii multumesc lui Dumnezeu ca totul este bine. In scurt timp, Cleo se plimba cu bebelusa in brate, face cateva dusuri, curatam camera, totul este bine. Iau fetita in brate si imi dau lacrimile: Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile mainilor Tale!"

sursa: facebook – regizor Iulian Capsali

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.